am stropit durerea
am stropit durerea
cu apă rece ca gheața
și cu apă fierbinte
pentru a se usca
și a deveni pulbere
cu primul vânt mai aprig
am deschis ferestrele am scuturat totul
sperând că n-o voi mai trăi
dar în urma ei am găsit –
așa cum găsești
chiar și prin casele împărătești
după curățenia de primăvară
câte un paianjăn –
niște urme un fel de lăstari invazivi
ca niște furnicuțe verzi
având flamurile vopsite
într-un alb amăgitor
gata pentru o altă năvălire
astăzi casa
astăzi casa este poligonul de încercare
și de tragere
al ordinelor pământului și văzduhului
al vieții și al pierzaniei
este locul de odihnă de muncă dar și de răsad
pentru speranță și frică
atinse de moarte și de nimic
o stradă pustie
urcă până lângă geamul deschis
mă duc și mă întorc programat
pentru a fi în grafic
am voie până lângă gardul invizibil
și parcă trăiesc într-o grădină zoologică
doar pentru oameni
dincolo de împrejmuire un gol se rotește
ca un cârd imens de umbre răpitoare
ochii văd tot mai puțini ochi
de atâtea nemaivederi
de necuvinte și nestrângeri de mână
degetele parcă au dat în floare
ca niște magnolii într-un mare frig
tot mai clar
o hologramă a durerii
apare deasupra cenușii
mare cât ograda
scânteiele în drumul lor funerar
au aprins veştile ploioase
pe umblătoare pustiuri a căzut roua
tot mai clar văd
chipul unui semen
ce gândeşte în locul meu
scrie în locul meu
toate le face în aşa fel
încât îmi deşiră ghemul rodirilor
spre o împletire ce mă strânge tot mai tare
vânturători şi mistuitoare dospiri
se strecoară pe sub uşă
pe lângă tocurile ferestrelor
și peste tot pe unde se pot furișa
toate-s parcă numai căderi
ce se apropie de mine
ca o pândă a morții
ce încă de la naștere mă însoțește .