Toată lumina lumii
*
Tot ce există-n Verbul s-a făcut,
ca să răsune-aceste-n psalm cuvinte
parcă de-a dreptul din divina Minte,
din viul și frumosul absolut!
Tot ce s-o sfînt nălța-ntre cele sfinte,
tot ce va fi vreodată cunoscut
și va-n chivotul fi din cer ținut
suflare-aici se ști-vor și sorginte!
De-alte puteri din cîntu-acest se-ncape
ce-i suflet, și-orice gînd va rugă fi
nu spusă: vii vieții-eterne-actanță;
pe-aceste stihuri, ca pe prime ape,
Se Duhul poartă, gata de-a rosti
unei noi lumi genezica substanță!
*
Se-nstaurează-n mine-o convergență
a cerului, atins, cel mai de sus,
de degete pe frunte, cu pămîntul
de printre aștri-al inimii,-o prezență
în timp a veșniciei,-a lui Isus
în toată-umanitatea,-a ce-i lăuntru
ce ce-i n-afară, și ce-i înainte
cu ce-i în urmă, și deschiderea
întregii înălțimi mi se aprinde-n
canalul din vertebre – simt că s-a
minte-ncăpută de divina Minte
atins de-un tron de fulgere și mi-a,
tunînd puterea însăși din Sorginte,
în carne pogorît cu mîna mea!
*
Treimic dreapta dusă frunții, un
torent trăgînd de forță prin vital
cerescul meu cordon ombilical,
cărui prin vertex vortex i-ngenun,
mi se vertiginos triplul canal
deschide știutorului taifun,
și o enormă,-n care, rapt, m-adun,
putere mă străbate vertical!
Mă umple și mă-nvîlvoră, devin –
în verbul către care rugă-ncumet
și-n dezvelirea ce o legifer
a,-n acest trup, principiului divin –
deschiderea izvoarelor din cer
și,-ntreg, de jos și pînă sus, sunt tunet!
*
Vorbesc putere, învestesc cu viață
lăuntru-acestui suflu care-mi vine
de dincolo de orice-n nalt lumine,
și-s ca-n întîi eterna dimineață
cînd, Unul Sieși Se vădind Treime,
cu-abisu-Și străluci triuna Față,
prin care neființa se dezgheață
fire și cerul rotitor se ține.
Și ce rostesc, aievea-n fața mea
se întrupează, îmi devine faptă
ce ține-adîncu-ntregii-ntemeieri,
și nu-s mai decît cel ce – osanà! –
pe-a scării cei de raze prima treaptă,
prind în cuvinte ce-i etern în cer!