Acum e toamnă și vulturii se îngrașă. Ascunzătorile lor sînt în cer, eu sînt pe pămînt.
Deci pot vorbi.
*
Timpul frumuseții e o perspectivă și nu o amintire.
*
La vîrsta mea, marii prietenii sînt numai și numai în biblioteci. Știu bine aceasta.
*
Pe șoseaua națională umblă și nerozi, și cleptomani, și mitomani și tot felul de poncife care împăiază dezordinea.
*
Capodopera nu e ceva finit, ci o tendință care sintetizează în mers numai ceea ce încercăm să credem că este ADEVĂR proiectat în absolut, deci dincolo de interese (Thibaudet vorbea de poezie „în libertate“, adică scrisă fără preocupare pentru public și în afara oricărei prezențe a publicului; și tot el spunea undeva că „a dura înseamnă a se schimba“).
Interesul, ca particularitate a orgoliului, este cel mai crunt dușman al OPEREI. A scrie cărți nu înseamnă neapărat a institui o OPERĂ.
Observ, privind prin istoria marii poezii a lumii, că întotdeauna au învins conjunctura și micimea numai operele scrise de oameni care n-au trăit din aplauze.
În anii din urmă, cînd am citit că Thomas Chatterton s-a sinucis la 18 ani din cauza mizeriei, mi-au dat lacrimile. Apoi mi-am spus că singura speranță de lumină adevărată vine numai de la marea artă. Și că ea, deci, nu trebuie făcută oricum.
*
Aceste carnete maro conțin și foarte multe gînduri pe care le împărtășesc unor prieteni, în scrisori. Le notez aici pentru că nu pot avea încredere în buna funcționare a poștei și nici în faptul că acești prieteni se îngrijesc să păstreze cuvintele pe care le primesc de la mine.
11 oct. 1981
*
Vine un timp cînd poetul tînăr simte că leii preferă cuștile din plictiseală. Și nu pentru că nu s-ar mai numi lei.
*
Scepticii nu pot deveni niciodată fanatici. Îndoiala nu duce la exagerări ci lacircumspecție, la re-privire.
*
Profesorul de matematică de la școala unde ești tu, un dobitoc apodictic, i-a pus pe elevii care nu învățaseră pentru azi în genunchi, pe hol. O învățătoare ți-a spus că a procedat așa! Iată, domnii mei, ce dobitoci fac „educație“ uneori în școala românească, în anul 1981 (una mie nouă sute optzeci și unu)!!
*
Citești în fiecare zi cîte un articol de Thibaudet! Sînt reconfortante pentru că vor să fie lucide! Thibaudet nu metaforizează atunci cînd nu este sigur de ceva. Prefer criticii loiali, nu semidocții criptici de atîta genialitate! Thibaudet este un critic de ale cărui opinii nu poți face abstracție, mai ales cînd vorbește despre scriitorii francezi.
*
Kierkegaard este un nebun! Fiecare pagină este contrazisă de următoarea. O, dar cu cît geniu!
12 oct. 1981
*
13 OCTOMBRIE 1981
(MARȚI)
Aceasta e cea mai frumoasă zi din viața mea de pînă acum. Stau cu capul în palme și plîng! Plîng cum n-am mai plîns. Plîng pentru că niciodată nu mi s-a confirmat mai mult că sînt VIU. VIU prin ceea ce scriu. Viu. Adică pentru prima dată am fost înfrumusețat printr-o certitudine. Am trăit atîtea zile triste și nebune, atîtea zile departe de bucurie! Și o convorbire telefonică a dat un sens înalt aerului pe care l-am respirat pînă azi.
George Bălăiță, pe un ton entuziast, mi-a spus că am o carte, că-n ’82 AM O CARTE! Cuvintele lui m-au copleșit de emoție! De bucurie! Nici nu știu dacă i-am spus suficient de curat MULȚUMESC! Știu însă că i-am spus-o fără umilință!
Vorbisem cu d-l D.R. Popescu mai înainte, îmi spusese că totul e-n regulă cu cartea mea! Dar parcă nu mi-a spus-o cu entuziasm, vorbele lui Bălăiță doar puteau să-mi confirme pe deplin ceva. D.R. m-a întrebat dacă-s băiat bun acolo la școală. „În ce sens?! Dacă-s cuminte?!“ – l-am întrebat. „Da!“. „Cît pot, d-le D.R., ce să fac și eu!“. Rîdea. Mi-a dat numărul domnului Bălăiță apoi. Și n-am mai vorbit prea mult. Mi-a spus că se va muta definitiv în București! Și că nu se știe cine va rămîne la TRIBUNA!
Bălăiță mă întreba de vreme! Și mi-a zis că la Anul Nou vom sta mai pe îndelete de vorbă. Că nu trebuie să-mi iau mașină de scris acum, o să-mi iau cu banii de pe prima carte. Dar zicea că mi-e necesară (mașina) cît mai repede, desigur. Am plecat de la poștă nespus de fericit! Această zi de 13, a scepticilor, contestă faptul c-ar fi o zi rea! E cea mai frumoasă din viața mea! Ziua aceasta e numai a mea! Nici nu știu ce să mai fac cu ea! Ceva țipă de bucurie în mine! E o zi în care îmi voi permite să nu mai fiu crispat și îngîndurat!
Voi citi și voi asculta muzică! De prea multă bucurie nu se poate totuși înnebuni.
*
O profesoară înfumurată afirma că fiecare copil are personalitate. Dar o personalitate se afirmă. Or, atîta timp cît unii copii nu sînt în stare de nici un gînd original, de nici o inițiativă, ei fiind doar „admirabile“ elemente de supușenie… într-o posibilă turmă, nu se poate spune că toți au personalitate. Potențial toți sînt geniali – numai că trecerea timpului demonstrează rareori existența geniilor.
Ar fi mai corect să spunem că fiecare copil are orgoliu, ceea ce nu e nicidecum personalitate.
*
Privești totul cu mai multă încredere și seninătate după ce ți s-a confirmat apariția primei tale cărți. Pur și simplu nu mai ai gînduri care să se împiedice în această primă carte. Te poți concentra asupra celei de-a doua. Și asupra altor lucruri serioase pe care le faci sau trebuie să le faci.
*
Citești plictisit (totuși) partea numită „Le désespoir est le péché“ din Kierkegaard („Traité du désespoir“) pentru că tu nu accepți ideea de păcat. Sînt pasaje în care K. este un mistic incurabil. Nu-l poți crede în aceste pagini. Deloc nu-l crezi. Scepticismul tău are ceva funciar aici. Pentru că oricît am trăi în idei, există un punct unde ele n-au nici un fundament serios dacă „plutesc“ exceptînd (totuși) omul. K. vorbește prea des despre noțiuni care sînt cu totul de exprimare ale eului, „călătoriile“ sale posibile sînt fără limită, dar orice exagerare plictisește la un anumit punct. K. este atît de profund uneori încît iese pur și simplu din omenesc. Poate că are dreptate. Dar niciodată prin tine. Ce poate înțelege, de exemplu, un om din aceste fraze: „Dans la première partie, en décrivant le désespoir, ou a sans cesse vérifié une croissance, que traduisaient, d’une part un progrès de la conscience du moi, de l’autre un progrès d’intensité allant de la passitivé jusqu’à l’acte conscient. Les deux traductions à leur tour exprimaient ensemble l’origine intérieure et non extérieure du désespoir, qui devient ainsi de plus en plus positif“!?
Desigur, K. nu trebuie citat, fragmentat. Tot ce-a scris are o rotunjime, un sens. Dar prea mult K. ne sugerează absurdul. Și excesul de absurd nu duce la liniște, la încredere; absurditatea exagerată duce la alienație.
K. te obosește, mai ales în aceste pagini despre „péché“. Nu ești de acord!
*
Prin „păcat“eu nu înțeleg „greșeală“. Pentru că spunînd „păcat“ deja încărcăm cu ceva mistic o noțiune „ordinaire“. În timp „greșeală“ mă desparte de orice fanatism, dîndu-mi doar, o dată-n plus, senzația de cotidian, de neverosimil.
14 oct. 1981
*
Dumitru Chioaru îți scrie din armată (face pe la Bacău). Dumitru nu ți-a scris niciodată pînă acum! Și nici nu v-ați văzut de prin iulie, de la București – ultima dată. Nu știi prea bine ce scrie, ai citit foarte puțin din el, prin ECHINOX. Trebuie să-i apară cartea în această toamnă! Dar îl stimezi pentru că e cult și destul de deschis, destul de bine intenționat.
*
Cei de la Comitetul județean de cultură au „întemeiat“ un concurs de poezie, eseu, proză și teatru scurt, „M. Sadoveanu“. Iată un lucru foarte bun! Să vedem ce se va alege de această „ențiativă“.
*
Ai ajuns să citești și să traduci orice, pagini în șir, din franceză, fără a avea nevoie de dicționar. Asta te bucură mult. Acum citești „Le journal du séducteur“ a lui Soeren Kierkegaard. Îți place mult. Nimic criptic aici, doar o imensă iluzionare, o erotomanie care duce la mitigație mai mult și mai puțin la disperare. Cel puțin așa e după primele cincizeci de pagini.
*
Nu, n-ai întîlnit și nu vei întîlni om care să fi muncit sau să muncească așa mult ca mama ta. Ea duce pînă la demențialitate neastîmpărul cu care, deși obosită, slăbită de vîrstă și boli, continuă să muncească, să facă totul în casa aceasta, „uitînd“ parcă să-ți spună să faci și tu ceva. Pentru că ceea ce faci din proprie inițiativă n-o odihnește mai cu nimic.
Mama are ceva martiric în ea, puterea ei de sacrificiu este realmente ieșită din comun! Nu mai poți pricepe cum de mai rezistă, ce o ține totuși în această nesfîrșită luptă cu tot ce este nemișcat și trebuie mișcat! Te întrebi cîți copii au avut șansa și exemplul unei asemenea mame! A doua carte ai să i-o dedici numai ei. Cu umilință, cu dragoste, cu respect și uimire veșnică!
*
Seara, în liniștea camerei, aplecat asupra manuscriselor și cărților, știi mai bine ca oricînd că un poet n-are nevoie decît de singurătate. Celelalte toate îl fac ușuratic sau bestial. Nu există căi de mijloc. Există numai opțiuni. Tu ai optat!
*
Ce frumos sună aceste cuvinte din K., într-o scrisoare a Cordéliei către Johannes: „Il y avait un homme riche qui avait des bêtes en très grand nombre, des grosses et des petits, il y avait une pauvre petite fille qui ne possédait que son amour“! Sau mai la vale: „Je suis un homme bénin, qui comme un chevalier vient en aide à une jeune fille, et je peux aussi vous serrer la main en homme rien moins que bénin“!!
*
Directorul tău e un individ (culmea! profesor de română…) care dacă ar primi o dispoziție ca ceilalți profesori să meargă două zile în cap, le-ar tăia zilele din condică dacă n-ar face cum „sună“ hîrtia!
O, pace vouă sfinți tîmpiți ai acestei lumi cu urechile pline de cuci!
*
E miezul nopții, te uiți la mandarinul pe care ți l-a dăruit Neti Marinescu și-ți dau lacrimile. E tulburător de frumos!
*
Citești poeme de Rimbaud! Și-n toată casa parcă se aud ape șușotitoare!
*
Femeia de care ți-e dor pare totuși a nu se fi născut! Și de ce nu ești totuși disperat?
*
I-ai mulțumit lui George Bălăiță la telefon pentru totul! Acum două zile! Ți-a spus: „Nu trebuie să-mi mulțumești, (pauză scurtă) deocamdată!“. S-o fi gîndit la ceva anume, în afară de confirmarea în timp a valorii scrisului tău?!
*
Iolandei, într-o garsonieră din București, i-i dor de mere! Ce biblică îți pare dorința ei! Și ce profundă!
*
O fostă elevă de-a ta, de 15 ani, nu se mai duce la școală, se căsătorește. Nu are mai mult de 1,60 m, dacă nu chiar mai puțin! Sau poate că graba ei este o demență timpurie a sexului! N-o înțelegi!
*
Ai văzut oameni care-și jigneau mamele pentru o găină! Și ți-a fost rușine că ești om!
*
Te uiți din nou în oglindă! Și tot ce e acolo îți spune cu încăpățînare că n-o să mori bătrîn.
*
Viorica rămîne singura femeie lîngă care bucuria avea gustul morții timpurii. Era atît de adevărată încît vei continua să te întrebi cît ai pierdut prin ea; și de ce trebuie femeile să-și închipuie siguranța și fericirea sub formă de căsnicie!?
*
Ai observat că mama nu aude uneori unele cuvinte, în schimb aude foarte bine zgomotele
(de afară sau de pe aiurea)
15 oct. 1981
*
A murit Per Olof Ekström, un mare prieten al românilor, un scriitor fecund (40 de romane). Autor al unor cărți de mare succes: „N-a dansat decît o vară“, „Mai în noiembrie“, „Fluturele și focul“. A murit la București. Ziarele anunță și moartea Agathei Grigorescu-Bacovia (născută în 1895). În anul centenarului nașterii marelui Bacovia, soția lui (pe care tu întotdeauna ai suspectat-o de zile negre pe care le-a făcut lui Bacovia) trece Styxul.
*
Mama a făcut o afirmație care te-a pus pe gînduri: „Unor oameni de azi le este rușine să muncească“. Exprima un cutremurător adevăr în care ar trebui căutate rădăcinile imposturii prea multor indivizi ai acestui timp. Lipsa muncii va crea întotdeauna reacționari și prezumțioși.
*
Tulburătoare aceste fete de 13-14 ani în care foșnesc atîtea pasiuni abia stăpînite!
16 oct. 1981
*
Poate că unii se întreabă de ce disprețuiești așa mult pe majoritatea indivizilor din cancelariile celor două școli la care ai funcționat în ultimii ani? Dar ce pot să mai spună cei care se miră dacă le vei relata o dobitocie-n plus a unui „profesor“ de matematică, un individ care fără discuție ar merita “Premiul Nobel pentru dobitocie“: pe elevii care nu învață lecția într-o zi îi pune să stea în genunchi pe holul școlii!!! Cînd ai aflat, reacția ta a fost absolut turbulentă! Nu, nu, nimeni n-are dreptul să oblige copiii să trăiască în umilință și anulare! Cum poate pretinde dobitocul acela să fie respectat de copii, cînd le răspunde cu un comportament („metodă“ ziceau ceilalți colegi-filozofi ai lui) ce nu poate fi catalogat sub nici o formă!?
Există în lexicul limbii române un cuvînt care sună foarte urît: greață.
Da, mi-e greață de cînd am auzit de ce face acest dobitoc! Un asemenea individ nu poate depune nici o mărturie despre OM în fața ta! Tot disprețul tău, toată sila ta!
Dacă i-ai fi elev, cînd ți-ar spune să stai în genunchi l-ai scuipa!
*
La C.M. de fotbal pentru juniori din Australia, un frumos succes al românilor. În meciul pentru locurile 3-4, tinerii noștri fotbaliști au învins Anglia cu 1-0; a înscris Gabor – un jucător excelent și de data aceasta.
*
Nu-ți renegi niciodată afirmațiile! Pentru că nu vorbești niciodată pentru că se obișnuiește să se vorbească! Chiar dacă greșești uneori, știi că o faci numai pentru că „riști“ afirmații constructive. Și orice pas făcut înainte e investit cu o anumită doză de risc. Poate riscul de a schimba în mai bine lumea.
*
Iubești atît de mult pe anumiți oameni! Dacă ar ști cît de mult, ar fi întotdeauna buni.
*
În unele seri te duci la Sanda B. (s-a reîntors de pe țărm!) numai pentru a asculta o oră pe John Lennon! De a plînge cu el, pentru a nu fi singur!
*
Mîncărimile de piele continuă! Parcă s-ar fi intelectualizat, acum sînt mai subtile în manifestările lor enervante! Ce republică vor ele să cucerească?
*
Mereu ai scrisori la care trebuie să răspunzi! Cu dragoste! Oamenii-prieteni te așteaptă cum îi aștepți și tu!
*
E seară! Poate că ți-e dor de Marie! Asculți muzică!
17 oct. 1981
*
A apărut o „Istoria literaturii române de la începuturi pînă azi“ de Al. Piru. Îi spui directorului (profesor de română). Și el îți răspunde că nu e bună pentru că la examene (de definitivat etc.) nu se întreabă după Piru! N-o fi Piru ce e Călinescu, desigur, dar a gîndi o carte după cît e de utilă la examene seci, iată o nerozie în plus!
*
Unii vor să ajungă mai știu eu ce prin poezie! În timp ce eu nu vreau să ajung nimic prin poezie (în plan social, desigur). Poezia face parte din viața mea în sine. Ea n-are nevoie de tribune, de aplauze și alte mături de felul acesta.
18 oct.1981
Dintr-un volum, în pregătire: „Carnete maro“, 1977 – 1982
Text stabilit și îngrijit Vlad ALUI GHEORGHE