Grație donației doamnei Irina Ștefanache Guihard, fiica scriitorului Corneliu Ștefanache (23 august 1934, Panciu, Vrancea – 12 ianuarie 2009, Iași), stabilită în Franța, deținem o semnificativă arhivă „Corneliu Ștefanache“ (scrisori inedite, manuscrise, fotografii, alte documente de istorie literară), pe cale de a le dărui în totalitate, spre cercetare și arhivare patrimonială memorialului eminescian de la Ipotești – Botoșani.
Prozatorul Corneliu Ștefanache a coordonat revista „Cronica“ (redactor-șef adjunct, 1965-1970) și „Convorbiri literare“ (redactor-șef, 1971-1975), perioadă în care primește, din Iași, în Iași (sic!) între alte mesaje și cele 4 epistole inedite de la Emil Brumaru.
Poetul născut în 25.XII.1939, în comuna Bahmutea (România interbelică de peste Prut – decedat în 15.I.2019, Iași), fusese medic specialist între anii 1963-1975) la Dolhasca, localitate situată între Iași și Suceava.
Notă: Am cules paginile epistolare urmând regulile DOOM, ediția recentă. (Prezentare și note Lucian Vasiliu)
Stimate domnule Ștefanache,
Azi mi-a sosit, trimisă de un prieten, poezioara care va apare în numărul acestei săptămâni.
Doamne! E o greșeală în titlu!
În loc de Scrisoare din exil e Scrisoare dil exil.
Și apoi, credeți-mă, sunt trist că nu a apărut cu dedicația pe care o avea: „Lui Florin Mugur“.
Oare de ce? Dar nu se mai poate pune? Dacă e posibil, vă rog mult și suav.
Cu stimă și rugăminți,
Emil Brumaru
16.XII.1969
***
Stimate Domnule Ștefanache,
Vă trimit paisprezece poezioare. Am căutat să fie din cele mai cuminți. Nu cred că li se pot (sic!) reproșa ceva din punct de vedere sexual! Și pentru că mi-ați promis solemn că apar pe la sfârșitul lui Ianuarie, mă pun și eu, tot atât de solemn, pe așteptat. Până atunci primiți
Stima și simpatia mea,
Emil Brumaru
25.XII.1969
***
Dragă Corneliu Ștefanache1,
Știu că ești bolnav. Îmi pare rău că nu am putut sta de vorbă mai pe îndelete. În ultima vreme mi s-au dat niște telefoane, de la bibliotecă2, nu mie, ci soției3 și mamei (plus la serviciu4!) de am rămas încremenit. Am întârziat cu aducerea celor 33 de cărți polițiste. Da, e o greșeală a mea.
Dar a fi amenințat că voi fi dat în judecată mi se pare kafkian. Totuși, dragă Corneliu Ștefanache, sunt un scriitor, nu un borfaș. Mi-e absolut imposibil să mă duc acum și să fiu făcut harcea-parcea de nu știu cine. M-a blocat această furie! Te rog din suflet, dă un telefon să liniștești lucrurile! Nu am făcut nimic, nu am fugit cu cărțile, ce Dumnezeu!
Cu prietenie și tristețe,
Emil Brumaru
30.XI.1984, plic roz
***
Dragă Corneliu Ștefanache,
Pare bizar că, după atâta timp, luat la refec la telefon (de fapt nu eu ci soția și mama mea), un simplu cuvânt de-al tău m-a îmblânzit? Explicația, foarte pe scurt, dar o să înțelegi, s-ar numi: 1. umilință; 2. frică; 3. ură; 4. orgoliu.
- Umilința pe care o trăiesc de doi ani. Nu pot uita, orice ce aș face, că sunt corector cu jumătate de normă.
- Frica necontrolată, panica absurdă ce o simt mai ales noaptea (când mă trezesc deși iau somnifere) și dimineața.
- Ura neagră împotriva tuturor constrângerilor, ură care se întinde (în cazul aducerii cărților), fără rost, și în zone pașnice.
- Orgoliul. Aici nu mă exemplific cu nimic. Pur și simplu orgoliu.
Desigur, blocat, nu am citit nicio carte. S-a întâmplat ceva curios. Chiar în ziua în care am luat cele 33 de cărți (și eram extraordinar de fericit, m-am întâlnit cu M.R. Iacoban5, care m-a anunțat, surâzând, că nu voi mai primi ajutorul ce completează jumătatea de normă. Era în mai. Aveam 30 de sarcini și perspectiva de-a rămâne cu 1126 lei pe lună. Ceva a făcut „clic“! și nu m-am atins de cărți.
Acum, din nou, de data asta se pare că irevocabil, aflu că de pe 1.I.85 voi rămâne într-adevăr cu 1126 lei. Ți-am dat „cheia“ psihologică a comportamentului meu. Păcat că nu poți deschide ușa cu ea. Cu prietenie,
Emil BRUMARU
15.XII.1984, plic și hârtie galbenă
___________
1 Pe plic: Domniei Sale
Domnului Corneliu Ștefanache
Str. Cantacuzino, 13
Iași, 6600
Emil Brumaru
Str. Cuza-Vodă, 6
Et. V, ap.14
Iași, 6600
Poetul nu debutase încă în volum. Se va întâmpla în anul 1970, cu două cărți: Versuri (București, Albatros) și Detectivul Artur. În 1969, prozatorul Corneliu Ștefanache debutase la Editura pentru Literatură (1968 ), cu volumul de nuvele Cercul de ochi. În 1969 îi va apărea romanul Zeii obosiți.
2 În 1984, Emil Brumaru era corector la revista „Convorbiri literare“ (din anul 1983 până în 1989; în 1990 va fi redactor al „Convorbirilor literare“ serie nouă). Din 1979, Corneliu Ștefanache este director adjunct, apoi director (1982-1999) la Biblioteca „Mihai Eminescu“ a Universității Cuza Vodă din Iași. În acest context biblioteconomic îi scrie, agitat, cititorul asiduu Emil Brumaru.
3 Soție (timp de 28 de ani) i-a fost în acea perioadă poeta Tamara Pintilie, stabilită în 2002 în SUA. Devenită Tamara Olivier.
4 Redacția revistei „Convorbiri literare“.
5 Mircea Radu IACOBAN (19.II.1940, Iași, scriitor și scenarist, jurnalist radio, TV, presă) era, în acea perioadă (1971-1989) secretarul Asociației Scriitorilor Iași (actualmente filială a Uniunii Scriitorilor) și membru supleant al CC al PCR (1979-1989). Președinte al Uniunii Scriitorilor era D.R. Popescu (1982-1990).