Incizie pe viu
cu penița în mână te despic
noapte
din pîntecele tale să scot
un glob,
o boabă de fasole
un punct luminos-palid
galben-roz
pe Dumnezeu:
cu penița lui Dumnezeu despic mistere
Beth El, lupta cu îngerul
eu nu scriu…
scot diamante din lăstărișul memoriei
plină cu divinități de tot felul
perle ridic din oceanul uimit
aleg scoica strălucitoare
de cutia de conservă a vorbelor goale
se merită, doamne,
Te întreb
atâta tremur
atâta cutremur
să ridicăm din spaima trecerii
plata cu care mă împovărezi să tac ?!
Întoarcere în vreme de prăpăd
Luați-vă țara înapoi, prieteni,
și nu uitați să-aduceți înapoi
pădurile și munții. iar la urmă
să nu uitați să ne luați pe noi
Kala
daca buzele tale rostesc ce inima bate
odată și-odată vei simți o adiere în
geam
nu te supăra de nu
împing fereastra pînă la capăt…
nu străpunge mâna ce stă întinsă –
punte între ceața bolnavă,
rochia plină de molii
și Dumnezeu
ca un aspirator smulgând
păianjenii din colțurile unde ți-ai ascuns sufletul
întind degetul spre scorbura gândurilor
S-a săvârșit…
E rândul tău: trezește-te pentru o nuntă cerească,
mireasă,
și te voi iubi
Poem pe silabe
Dintre toți poeții acestui popor
unii se înalță
cei mai mulți mor…
cei ce se cațără capătă gheare
cei mai mulți se sfâșie
iubirea moare.
Dintre toți ce plâng pe mormântul meu
doar o rămășiță
își pleacă genunchiul
și vor să priceapă
ce e Dumnezeu
Într-un amurg
stau de vorbă cu spiritele pădurii
temerile lor ancestrale le înțeleg…
de ce tremură?
când tac, se bucură că am venit
acasă
nu li se mai poate nimic rău
întâmpla…
cu adevărat marea de clorofilă mă
place –
îmi zic –
uite cum mă sărută, cum mă
îmbrățișează,
cum mă acoperă încet-încet
X
caută-mă,
caută-mă, iubito!
mă vei redescoperi, oare,
înainte ca gheara,
colții jivinelor
să mă descopere?
Îngeri cu aripi frânte
umbra vechii robii
ne pleacă pleoapele
și ție și mie, îngere!
somnul
cuprinde tot mai mult marginea
gândului.
limba se mișcă și pârjolește
dinții
sfășie pe cel ce mâna întinsu-ți-a
să te scoată din groapă
doar Lumina încă mai mângâie
dragostea Lui vindecă răni sângerânde
nici lauda plină de minciună
nici apăsarea celor iubiți să nu te clatine
treptele iertării din Dumnezeu
coboară
nu înalță fruntea celor smeriți:
scara ce duce la cer e Gloria Lui și în
biruințele tale…
te vei mai trezi vreodată,
îngere,
sau doar porți aripa unui nume vândut
pe apele limpezi, amețitoare
din vechea Ithaca?