Traducerile. Artiști și meseriași

Între poveștile pe care le auzeam în familia mea, pe-atunci numeroasă, despre vremurile de dinaintea venirii „ăstora“ (comuniștii), erau și cele despre biblioteca pierdută odată cu confiscarea casei de la Bengești, Gorj. Erau regretate acele volume, pe-atunci (anii 1960-70) ne-reeditate și se menționau autori precum Maugham, Cronin, Douglas. În verile petrecute la țară, bunica mea, numeroșii ei frați și cumnați, citeau operele acestora și altele în traducerea lui Jul. Giurgea. Acesta, deși nu era singurul care tălmăcea din literatura anglo-americană, avea un „monopol“ asupra unor autori foarte gustați, precum cei citați, dar și James Hilton, Pearl S. Buck (Premiul Nobel, 1938), Florence Barclay ori Huxley ori Kipling, alt laureat Nobel. Cărțile apăreau la Editura Cultura Națională, Contemporana și la Editura Remus Cioflec. Cum limba engleză era puțin cunoscută la noi față de franceză sau germană, succesul îi surîdea.

Jul. sau Iuliu Giurgea, care a semnat și Giurgea-Bradu, fiind născut la Brad, s-a stabilit în Regat în 1912. Nu a trăit mult (1887-1948), dar a tradus cîteva zeci de volume, nu chiar o sută cum credea Alexandru George, care punea încetarea activității sale pe seama instalării unui regim ostil, la început, literaturii occidentale. Giurgea însă murise „oportun“, înainte de a i se lua pîinea de la gură. Într-o tabletă, G. Călinescu, care îl menționează și în Istoria… sa, îl acuza de traducere industrioasă și neglijentă a unor cărți facile: „O carte tradusă de Giurgea e o carte vulgară.“

Am citit destule traduceri ale lui Giurgea. Unele, aflate în biblioteca înaintașilor mei, fuseseră salvate de un frate al bunicii. Mi-au revenit după dispariția unchiului meu și le-am readus, uimitor și simbolic, în biblioteca de la țară, în casa confiscată în 1949 și ulterior restituită. Colecția, în care apar și alți traducători, cuprinde și cîteva romane cu tentă ideologică nazistă ca Anilină și Metal de Karl Aloys Scherzinger, editate la Gorjan în 1941, fără versiuni românești ulterioare. Am mai citit traduceri de Giurgea, venite și din alte surse, între care Conterpoint de Huxley. Aceasta s-a retradus de Constantin Popescu, mai bine, desigur, dar traducerea lui Giurgea nu era tocmai rea.

E greu de spus dacă „industria“ lui Giurgea, care a renunțat la cariera lui de scriitor, cu modeste rezultate în favoarea traducerilor, a creat o modă sau interesul publicului pentru literatura realistă occidentală a determinat și stimulat neobosita activitate a ardeleanului care mai lăsa cîte un regionalism în vorbirea marii burghezii engleze sau a chinezilor lui Pearl S. Buck. Deși oarecum evazionistă și exotică, literatura preferată de cititorii care-l stîrneau pe Giurgea să se grăbească și să fie cam superficial, nu era facilă și nici lipsită de valoare. Autorii, chiar dacă nu erau cu toții de Nobel, aveau un profesionalism indiscutabil. Acțiunea și personajele erau convingătoare și coerente.

Asta explică ecranizările de succes, la Hollywood, ale unor scrieri. Astfel, povestirea Rain (Ploaia) a lui W. Somerset Maugham, cu acțiunea pe la Pago Pago a cunoscut trei ecranizări cu diferite titluri: 1928 ca film mut, 1935 (Rain, cu Joan Crawford), 1953 cu Rita Heyworth. Altă povestire a sa, Scrisoarea (The Letter), cu tentă mai accentuată de thriller (noire crime drama după standardul american), a fost ecranizată cu Bette Davies în rolul principal, în 1940. După ce tot ea jucase, alături de Leslie Howard, în Of Human Bondage (1934), tradus la noi, exact atunci, ca Robii de cine altul decît de Jul. Giurgea (Ed. Contemporana, 1934).

Iată că Giurgea era un „sincronist“. Traducerile lui prompte răspundeau cererii unor cititori urbanizați, interesați de Occident, dar și de aventurile unor americani și europeni în ținuturi exotice. Aceștia se atașau mai puțin de alde Jder și Șoimaru, de policier-ul mioritic Baltagul sau alte subiecte arhaice ori rurale. Deși cu subiecte citadine, romanele lui Camil Petrescu sau Hortensia Papadat-Bengescu aveau o retorică prea complicată în epocă, asta îl făcea preferabil publicului pe Ionel Teodoreanu.

Giurgea a tradus cam toată opera lui Lloyd C. Douglas, pastorul devenit autor de best-sellers, iar Magnifica Obsesie (Magnificent Obsession) s-a ecranizat în 1954, după ce autorul și traducătorul său trecuseră în veșnicie. Jul. Giurgea era un traducător de primă instanță, util publicului și sieși. Dacă traducerea e o artă, e la fel de sigur că ea poate fi și o meserie. După cum și scrierea romanelor pe gustul publicului de moment este o profesiune. Azi, interminabila serie de 16 romane Jalna, de Mazo de la Roche, vîndută în 11 milioane de exemplare și cunoscînd două ecranizări, nu mai poate atrage mulți cititori. Dar cînd interesa, ea a avut și în România velocele său tălmaci (Giurgea, evident) care le-a tradus aproape pe toate.

Dacă a tradus mii de pagini, Jul. Giurgea a lăsat măcar una și în istoria traducerilor în română și chiar în istoria mentalităților de la noi.