„Te salut din inimă, Romă mică”. Sunt cuvintele lui Eminescu?

Toate biografiile consacrate lui Eminescu vorbesc de popasul eminescian la Blaj din primăvara și vara anului 1866 și de celebrul salut adresat de junele poet orașului Școlii Ardelene: „Te salut din inimă, Romă Mică, îți mulțumesc Dumnezeule că m-ai ajutat s-o pot vedea!“ S-a comentat adeseori numele dat de Eminescu Blajului, devenit o adevărată antonomază. Dar într-o revistă năsăudeană („Cuibul visurilor“), un fost coleg de facultate, profesorul Ion Poenaru, harnic scotocitor al arhivelor năsăudene, a publicat un articol cu titlul interogativ, chiar dubitativ, referitor la acest celebru salut eminescian:Sunt cuvintele lui Eminescu? Articolul menționa Oda Liceului gră ­niceresc „George Coșbuc“ din Năsăud de Ioan Marte Lazăr, în care apare într-adevăr această sin ­tagmă Mica Romă.

Liceul din Nă ­săud s-a înființat în 1863 și atunci purta numele Gimnaziul Românesc Greco-Catolic din Năsăud. De-a lungul timpului a purtat mai multe denumiri; denumirea de Liceul grăniceresc „George Coșbuc“ apare pentru întâia oară în anul școlar 1922 / 1923. Așadar, Oda a fost intonată în octombrie 1863, după cum citim într-o micro mono ­grafie închinată, liceului năsăudean: ,,Încă în seara zilei de 3 octombrie 1863, orășelul a intrat în lumina și frumusețea sărbătorii. Corul elevilor și fanfara au cuprins oa ­menii și casele în învăluire de cântec și vorbă, s-au rostit cuvinte de mulțumire și cinstire a celor care au trudit întru întemeierea fondurilor școlare și a școlii gimnaziale, adusă la îndemâna celor ce nu se aflau în stare a cheltui pentru învățătură în școli mai depărtate și care au pus mână de la mână pentru ca, din sărăcia lor, să întemeieze un lăcaș de mai înaltă cultură (Liceul „George Coșbuc“ Năsăud (1863-1988), micromonografie, Năsăud, 1988, p.11)“.

În odă se menționează că aceia care până acum au purtat „armura lui Marte“ se îmbracă irevocabil în zalele Minervei, în locul virtuții militare este așezată virtutea științei și a omeniei:

Astăzi virtuții belice străbune

Fiii lui Marte de pe Valea Rodnei

Știu să-nsoțească a doua «Rediviva

Virtus Romana».

Dacă romanii, domnitorii lumii

În mama noastră, acea veche Romă

Zidiră altare și temple mărețe

Sacrei Minerve;

Astăzi strănepoții ție, o, Minervă:

Ție-ți consacră brava sa junime

Ea va fi ție auriul templu

În Dacia veche“.

Urmează o strofă de îndemn la bucurie pentru că la șirul vechilor școli românești din Blaj, Brașov și Beiuș se adaugă gimnaziul năsăudean, „soțul june“ căruia îi întind o mână de frăție:

Sălteze Blajul, mica noastră Romă

Brașovul antic, cu tine Beiușe,

Că pot întinde mâna de frăție

Soțului june!“

Scrisă în metru antic, un elogiu patetic al originii noastre romane, oda este un ecou poetic al operei istorice și filologice a reprezentanților Școlii Ardelene.

Ioan Marte Lazăr care a introdus și în numele său numele latin al zeului războinic era, la data deschiderii gim na ­ziului năsăudean, nu numai autorul odei, ci și printre cei care au vorbit la acest mo ­ment entuziast de început al Școlii năsău ­dene, a predat limba latină, între anii 1863-1873, și timp de patru ani, între 1869-1873, a fost directorul li ­ceului.

A cunoscut Eminescu oda liceului năsăudean? E posibil pentru că la gimnaziul din Cernăuți poetul a avut colegi din ținu ­tul Năsăudului, care i-au putut relata lui Eminescu într-o con ­vorbire amicală despre festivitățile deschi ­derii liceului, și să-i recite chiar un frag ­ment (acesta putea fi cel al orașelor scolastice) din oda care a devenit imnul liceului. Așa cum s-ar putea ca Aron Pumnul însuși, dascăl blăjean, refugiat după 1848, la Cernăuți, să fi rostit această sintagmă despre Blaj.

Salutul entuziast a lui Eminescu adresat Blajului, în primăvara anului 1866, îl cunoaștem numai din memorialistica adunată de Dr. Elie Dăianu. Elevii Blajului, crescuți în cultul latinității, puteau la o distanță a rememorării de o jumătate de secol să atribuie lui Eminescu acest nume al orașului, emblemă a latinității noastre. Dar, toate aceste presupuneri și chiar oda liceului năsăudean, care precedă cu trei ani „salutul eminescian al Blajului“, nu schimbă prea mult acest moment biografic, pentru că o expresie devine celebră nu numai prin ea însăși, ci mai cu seamă prin cel care a rostit-o. Rămasă într-un anuar școlar, „mica noastră Romă“ din oda lui Ioan Marte Lazăr ar fi fost de bună seamă uitată, rostită de Eminescu, – mărturisită de tovarășii săi de drum spre Blaj, – ea a căpătat notorietate și într-un fel „paternitate“ care sunt imposibil de schimbat.