Exerciții de generozitate

A apărut în acest an, la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, un nou volum semnat de Vasile Dan: Ca la Carte. Exerciții de empatie. Poetul, eseistul, publicistul, redactorul-șef fondator al revistei „Arca“ revine în fața cititorilor cu o carte de critică literară. Este vorba de cronici de întâmpinare la treizeci și cinci de volume recente cuprinse în 172 de pagini. Autorul precizează: Expresia din titlul Ca la Carte nu se referă aici decât la obiectul acestor „exerciții de empatie“, de fapt lecturi critice la unele apariții editoriale noi, în special de poezie. Și mai explicit: la cărți primite la revista „Arca“. Nu e vorba, așadar, neapărat de cărți alese, prin selectare, de mine însumi dintr-o producție editorială extinsă, cea a momentului, așa cum, eventual, s-ar presupune, ci doar de-o simplă coincidență, uneori fericită, între opțiunile și criteriile mele valorice și ceea ce mi-a pus în cutie poștașul. Am citit cartea cu creionul în mână, cum s-ar zice azi metaforic, cu o cât mai mare deschidere. Adică fără sentimentul acela al unei judecăți critice infailibile pe care îl intuiești, suveran, la orice critic literar de vocație.

Trebuie să fii cronicar pentru a ști câte cărți se primesc la redacția unei reviste și a înțelege efortul și timpul necesare pentru a le selecta, a le citi și a scrie despre ele. Vasile Dan scrie despre autori de raftul întâi, despre autori consacrați, dar și despre cei aflați la primii pași sau reveniți pe drumul literaturii după largi volute biografice, despre scriitori concitadini sau din Capitală, precum și de peste hotare cu atenție și interes egale, cu energie și cu speranța descoperirii unei mai mici sau mai mari bucurii spirituale. Amintim doar câțiva dintre autorii recenzați în paginile cărții: Nicolae Prelipceanu, Gabriel Chifu, Traian Ștef, Ovidiu Genaru, Nichita Danilov, Adam Puslojić, Mihók Tamás, Ela Iakab, Böszörményi Zoltán, Romulus Bucur.

Vasile Dan se apropie de cărțile recenzate cu acea siguranță a bibliotecarului care știe că, pe teritoriul de care se îngrijește, toate sunt rânduite. De la prima la ultima carte, de la primul la ultimul raft, de la cartotecă la depozit, după numeroase, minunate moduri de a rostui: după ordinea valorică, istorică, generațională, după curente sau genuri literare, după geografii interioare, utopii și distopii personale, un teritoriu cu minuție și cu rigoare cartografiat, știut pe de rost, în care se mișcă atent ca într-o columbărie, cu o siguranță defel tăiosă, ci de catifea. Vasile Dan nu abordează cartea comentată, ci se apropie de ea cu o delicatețe vecină cu sfiala, ca și când s-ar apropia de ceva viu, desprins din sufletul autorului. Un autor pe care criticul îl știe, îl cunoaște, nu în felul direct, personal, mundan, ci în acela în care un scriitor poate cunoaște și înțelege un alt scriitor și travaliul creației aflat în spatele obiectului pe care l-a pus în cutie poștașul. De aceea grila extrem de bine structurată a conceptelor, teoriilor, cunoștințelor literare, a reperelor este aplicată cu empatie în lectura pe care o face, dar fără concesii, fără disimulări, fără jumătăți de măsură. Cu aerul sfătos al unui bătrân general al cărților pune degetul pe rana sau punctul slab al cărții, dar și încurajează, îndrumă acolo unde este nevoie ori, în rânduri de o frumusețe lirică, face luminoase exerciții de admirație.

Se presupune că, asumat sau nu, criticul literar urmeză un program. Fără a spune vorbe mari, din Ca la Carte. Exerciții de empatie, reiese că firul călăuzitor în cazul lui Vasile Dan este căutarea și slujirea unui ideal de frumusețe, adevăr, puritate (termen care apare deseori în volum), ale limbii române, ale literaturii române. Cu acuratețea unui seismograf, Vasile Dan resimte și marchează în analizele sale apropierea sau depărtarea de acest ideal. Fie că e vorba de literatura română de dincolo de Prut sau dintr-un Arad patriarhal, dar fertil cultural, de îmbogățirea ei prin traduceri, de perfecțiunea maiestuoasă atinsă în capodopere contemporane ori de accentele tari ale noilor generații, atingerea acestui ideal este urmărită cu consecvență și încredere. În numele acestuia critica de întâmpinare este făcută ca o mărturisire a adevărului.

Atât de atent la cărțile confraților, Vasile Dan își îngăduie acest alint: Păcat că nu-s critic literar de carieră ca să fiu și mai credibil. Scriu, cum s-ar zice, de pe margine. Poate contează. Uneori de aici lucrurile se văd chiar mai bine, câștigă o perspectivă mai mare decât din interior. Departe de a fi un însingurat copac în câmpie, activitatea sa literară, după cum o dovedește și acest volum, arată că distanța dintre centru și margine depinde de fiecare dintre noi.