Cîine alb
Cîine alb rasă nobilă chior și șchiop de statură
măruntă
handicapat și zdrelit
gîturi lungi ciocuri dure portocalii tivite cu albastru
de stîncă
gîștele-l mușcă
are nevoie de ceva – de niciunde nu-i vine
Cu capul culcat pe labele strîmbe
stă pe marginea lumii și numai se uită se uită
știutor ca un om de-o anume etate ori ca Dumnezeu
de există
la piața centrală
la sufrageria cu farfuriile și-argintăria aliniate pe
mese
la sala coroanei
unde fel de fel de personaje împart și primesc
frunze de laur împletite în coronițe cu panglici
pachețele frumos ambalate cu metale încrustate cu
perle rotunde scoase din mare
cruciulițe de noroc pocaluri pentru zilele faste
ciolane
Închid ochii îmi ling pe-ntuneric piciorul ating
cicatricile
pipăi rana
ce zemuiește și coace molcom ca o tocană de carne
pe plită
Ăsta-i conturul
mîrîi cîinește
aici a dat unul cu cizma
aici unul cu sapa
aici a izbit bolovanul
Asta-i viața
clămpănesc eu în aer ca după muște
și-alta nu-i
cîine alb de rasă nobilă chior și șchiop și rănit
aleluia
Cîntec de leagăn
Nimeni nu urcă
scara
un pic strîmbă un pic abruptă. Telefonul nu sună
nu bate poștașul s-aducă vești bune din lume
pachete cu cărți
oferte tentante de la firme suspecte pentru ghete
perfecte
livrate acasă pe tavă
nimeni nu mă duce-n ispită să-mi cumpăr ieftin și
iute
cizme roșii
de șapte poște ca ale lui Schlemihl
s-o șterg de-aici cît aș bate din pinteni
aiurea
Seară de miercuri
Tăcerea-i o piatră sidefată de lună
adusă de mine cîndva demult de departe
Mi-amintesc fețele lor unse de pofta ieșită din mațe
să ucidă o ființă umană
Așa că de-o vreme îmi sînt mie postumă
amintirile mele-s ca fînul
sînt transparentă
ca prin umbra grădinii zboară fluturi prin mine
printre coaste ca vîntul prin orgă trec oameni
Eu însămi trec ca gîndul prin ziduri
Numai cîinii pe stradă se mai țin după mine
și îmi ling adidașii
De o vreme
simt că nu mai exist –
poate cîteodată în somn cînd visez că mă doare
Seară de miercuri cu ploaie polară. Nimeni nu urcă
scara
un pic strîmbă un pic îngustă
nimeni nu vine nimeni nu-mi vinde
ieftin
cizmele bune care nu se uzează un pic purtate
ale lui Schlemihl
Scara
Deasupra capului meu
noaptea
cineva taie pe tăcute-un chepeng și mă
privește-ndelung
apoi mă trage la el
Pe-acoperiș sînt grămezi de pietriș camioane
betoniere ciment
ce mai
e-un întreg șantier
La lumina săracă a Căii Lactee se construiește în
grabă
o scară spre cer
Umblă prin mine
Umblă prin mine ca mîța după șoareci prin pod
eu încă rezist învelișul este aproape intact acoperișul
la fel
ceva probleme cu temelia
dar mîine-o să fugă prin mine ca popîndăii
prin lanul de grîu aproape copt
Deasupra:
soarele – ziua
și-apoi verde-oțet luna
și-apoi cumva și pomișorii cei doi de prohod
cu șapte feluri de prinoase
toate de-ale mîncării
Umblă umblă străina prin om precum tustrele
moirele-n horă
Cu ochi noptatici mă uit la moliile nisipii zburătăcind
împrejur
Nu face nimica nu face nimica
jur eu întruna
ca și cum mi-aș cînta
Pielea mea este o cipcă de mînă
rară
croșetată-ntr-o doară
cu ochiuri largi ca plasa pescarului
da da în batjocură numai noduri și goluri cît groapa
să încapă sălașul
fără ca din greșeală cei ce-l coboară
să-l bată de pereții negri și verticali
Se face seară se face seară
și toți știm că toamna
noaptea-i moale și rea
de smoală
La urmă
Fiecare secundă e-o grenadă rotundă de sticlă
care explodează pe tăcute
în celulele toate
la urmă valul de mare spală nisipul l