Vaticanul și extratereștrii

Romanele lui Emil Lungeanu se situează mai întotdeauna la limita dintre realitate și ficțiune, între adevărul indiscutabil și construcția ipotezelor care țin de teoria conspirației. Perspectiva narativă este la rîndul ei neobișnuită. Așa, de pildă, în Jurnalul lui Henry Wilde (2010), una dintre cele mai bune cărți dintre numeroasele publicate de Emil Lungeanu, este vorba despre o manipulare infernală care a dus la scufundarea Titanicului (substituit însă pe șest cu un geamăn al său, din cele trei: Titanic, Olympic și Britannic, ale companiei White Star Line). Falsul Titanic ar fi fost mînat deliberat printre ghețuri și lăsat să se ducă la fund, lucru profitabil pentru companie. Culmea e că textul a fost scris de Emil Lungeanu din perspectiva secundului navei, Henry Wilde, mort în catastrofa din 15 aprilie 1912.

O carte de acest fel este și Fantoma Shakespeare, care produce un noian de argumente că autorul lui Hamlet nu ar fi fost actorul și fondatorul de la Teatrul Globe, ci un aristocrat, cunoscător al unor lucruri pe care Will nu le-ar fi putut ști. Teoria e seducătoare, argumentele autorului par credibile. Cele adverse (de ce un aristocrat s-ar fi amestecat să colaboreze cu amărîți ca Munday, Dekker, Nash, Middleton etc. și în ce tavernă i-ar fi întîlnit?) nu apar în volum. Teoria lui Emil Lungeanu este cea „oxfordiană“, atribuind opera lui Shakespeare nobilului Edward de Vere, al 17-lea conte de Oxford. Autorul merge pe urmele unui J. Thomas Looney care a lansat ipoteza în 1920. Partea slabă: contele a murit în 1604, iar Shakespeare e atestat publicînd în 1607. Dar cartea lui Emil Lungeanu poate fascina, ca orice istorie alternativă.

Cu aceasta ajungem la cel mai recent roman al prolificului poet, dramaturg, critic de întîmpinare, astronom amator și cîte altele. Volumul se intitulează Viitorul a trecut pe aici și a apărut la Editura Eikon, fiind lansat la Tîrgul Gaudeamus, în 2019. Romanul este o enormă bază de date despre OZN-uri, răpiri de către extratereștri, colaborare cu diferite specii de ET și EBE, conspirații și comploturi la nivel guvernamental, în SUA și fosta URSS, dar nu numai, tehnologii siderale ascunse în diferite „zone 51“, păzite de oameni în costume negre și cyborgi. Dispariții și apariții la fel de misterioase se combină cu o viteză la care puțini cititori sînt adaptați. Emil Lungeanu strecoară abil propriile teorii și deformări ficționale într-un ansamblu vast de date reale, sau cunoscute ca adevărate, mai mult sau mai puțin verificabile.

Unui cititor conștiincios i-ar lua cîteva luni bune să verifice care dintre enunțurile din roman sînt documentate și care efectiv produsul imaginației scriitorului. Să aibă Vaticanul informații secrete despre extratereștri? Să dețină el adevărul neoficial despre existența/non-existența lui Iisus Hristos? Să fie deținătoarul discret al marilor observatoare astronomice din munții inaccesibili ai Arizonei?

Emil Lungeanu scrie cu o poftă remarcabilă, este inteligent și informat. Incredibila sa densitate de cunoștințe complică acțiunea, îl copleșește pe cititor în timp ce-i stîrnește admirația. Se adaugă fantezia care găsește un teren fertil, în darul prozatorului de a se lăsa contaminat de teoriile conspirației.

Alt aspect atractiv: naratorul este o femeie tînără, jurnalistă italiancă, ajunsă în Arizona pentru a investiga dispariția, misterioasă firește, inexplicabilă, a Alessandrei, fiica profesorului Delvecchio. Cu acesta jurnalista avusese unele relații: ca de la studentă la tînăr professore.

În fine, limbajul relatării este deosebit de savuros, deseori argotic, în contrast cu posibilele tragedii relatate. Un pasaj sună de-a dreptul premonitoriu (povestea fiind scrisă în 2019 sau înainte): …bomboana o punea pe colivă abia imperativul reducerii populației cu 50% ca principal obiectiv al Agendei 21 – iar asta prin orice mijloace. Sună cunoscut? …Prin foamete, război civil sau prin pandemii cu arme biologice. Hopa! Dar și: Pol Pot a fost doar una dintre ocaziile testării depopulării prin conflicte interne: 6 milioane în Congo, 3 milioane în Bangladesh, 2 milioane în Cambodgia… Cît despre ocazia unei pandemii… Iar în context, e vorba de darea pe față a colaborării marilor puteri cu extratereștrii.

Mai aflăm, en passant, că în Roma antică P.D.F. era abrevierea pentru publicitatea unui act legislativ: Publico Decreto Fecerunt. Ce să mai vorbim, puterea de fascinație a coincidențelor este uriașă, cine știe ce acronim papal este COVID, și dacă nu cumva JPG și DOC au și ele legătură cu secretele Cetății Sfinte.

Romanul acesta, care devine și de actualitate, este palpitant, ingenios, bine conceput și redactat. Avem un thriller cu extratereștri, cvasipolitic și exotic, avînd implicații socio-religioase și multe altele, care-l fac un labirint al acțiunilor și ipotezelor combinate. Cartea este un monument de ingeniozitate expusă într-un stil atractiv, ironic, dinamic. Iar finalul e, desigur, imprevizibil!