Duiliu Zamfirescu, epistolar diplomatic

Descoperită în anii 30 ai secolului trecut, corespondența lui Duiliu Zamfirescu e departe de a fi integral editată. Un filon încă neexplorat este epistolarul diplomatic. Într-o carieră de treizeci de ani scriitorul-diplomat a trimis (câteodată a și primit!) scrisori unor politicieni români și străini precum I. I. C. Brătianu, Vintilă Brătianu, Dimitrie Burileanu, George Gr. Cantacuzino, Carol A. Davila, Al. Djuvara, Dimitrie I. Ghica, Spiru Haret, Take Ionescu, Iacob Lahovary, Dimitrie A. Sturdza, Tommaso Tittoni ș.a. Descoperim în ele o lume elegantă, agitată de interese contrarii și un narator cu nerv epic și șarm stilistic care observă, discerne și-și pune prețiosul capital în slujba unor autorități superioare adesea inerte. Am ales, iar când a fost cazul am tradus din franceză, cinci texte – din patru momente esențiale ale carierei sale – care dau măsura tactului diplomatic și a discernământului său analitic. Trăind într-o lume internațională, cosmopolită, Duiliu Zamfirescu se dezvăluie în ele ca român ireductibil. Să-i urmărim traiectoria…

La începutul lui iulie 1897 sosea la Roma, în vizită oficială, principele Ferdinand I al Bulgariei. Inteligent, intrigant, capricios, rafinat și morbid ca un Cesare Borgia, „cneazul”, deocamdată vasal Imperiului Otoman, voia să pună capăt lungii carantine diplomatice la care-l supusese Europa în primul său deceniu de domnie. Misiunea lui Duiliu Zamfirescu era să vadă cum reacționează puterile europene la aceste manevre pernicioase, iar trimisul român la Roma s-a achitat fără cusur.

Cu Brătiano sunt în termeni foarte buni” era înștiințat Maiorescu printr-o scrisoare din 11/24 febr. 1904. Notificarea avea un tâlc. Mai înainte îi reproșase criticului, tot epistolar, că pe când fusese ministru de Externe nu-l numise șef de misiune. Dacă „albii”, conservatorii în genere, îl cam uitau, rivalii lor, „roșii”, liberalii, îl agreau. Ministru de Externe atunci, Ionel Brătianu sfidează sectarismul politic și-l decorează pe junimistul de la Roma cu „Coroana României” cu însemne de comandor, grad superior în ierarhia ordinului. Ca premier, din 27 dec. 1908, l-a menținut pe Duiliu Zamfirescu ca secretar general al Ministerului de Externe și voia să-l numească ministru plenipotențiar la Sofia, post de mare răspundere date fiind relațiile tensionate dintre România și Bulgaria. Diplomatul a preferat însă pacea viilor de lângă Focșani și postul din Comisia Europeană a Dunării.

Înaintat la 1 august 1906 la gradul de ministru plenipotențiar și numit secretar general în Ministerul de Externe, Duiliu Zamfirescu își încheie stagiul extern cu o emoționantă scrisoare de rămas bun adresată celebrului politician italian Tommaso Tittoni. Sub plastronul scrobit al diplomatului bătea o inimă caldă de scriitor îndrăgostit (appassionato, zicea el) pe viață de Italia.

La Conferința de la Londra (15-17 februarie 1920) și San-Remo (18-28 aprilie același an) se luaseră decizii pe care le considera „jignitoare pentru demnitatea noastră națională”. Ampla telegramă trimisă plenipotențiarului român de la Paris argumenta legitimitatea revendicărilor României ca stat riveran al Mării Negre, pentru care libertatea navigației în Strâmtori era vitală. Avea, în fond, dincolo de mlădierea de ton, o poziție comună cu a intransigentului Ionel Brătianu. Când era vorba de „interesul național” politicienii români de atunci adoptau același ton…

Prezentare și note de Ioan Adam

1

Către DIMITRIE A. STURDZA

Dlui Dem. Sturdza

București

No. 522 din 29/1 iuliu [18]97

Personal şi Confidenţial

Dle Ministru,

Principele Ferdinand al Bulgariei1 a sosit la Roma vineri 9 iuliu şi a plecat astăzi duminecă 11 iuliu st. nou.
Din informaţiunile ce am putut culege, cred că importanţa politică a acestei vizite trebuie văzută la termenii cei mai mici: de la suirea sa pe tron, Principele Bulgariei a încercat toate căile pe care putea ajunge mai repede la consolidarea dinastiei sale, iar cea din urmă, aceea care trece prin Petersbourg, dacă îi oferea unele avantage de linişte internă, părea a-l depărta tot mai mult de puterile Triplei Alianţe. În adevăr, dintre acestea, Pr[incipele] Ferdinand nu fusese până acum decât la Curtea Germaniei. Nici la Viena nici la Roma nu se prezentase în formă oficială. Faţă de Regele Italiei, situaţiunea sa era cu atât mai grea şi mai puţin explicabilă, cu cât insuccesul său pe lângă Sfântul Scaun, cu ocazia trecerei la ortodoxism a Princepelui Boris2, fusese mai zgomotos. –
Dacă însă din punct de vedere politic, călătoria princiară de astăzi nu prezintă o însemnătate reală, – nu e mai puţin interesant de a cunoaşte peripeţiele de formă prin care a trecut, cu atât mai mult cu cât se pare că Alteţa Sa Regală are intenţie, la întoarcere, de a vizita pe M.M.L.L. Regele şi Regina, Auguştii noştri Suverani.
M. S. Regele3 Italiei a trimis la Modane4, întru întâmpinarea Principelui, pe Generalul Ponza di San Martino5 (General ajutor de câmp) şi pe Maiorul Raimondi (ambii de serviciu în prima decadă a lui iuliu) cu un tren regal. La Torino s-au unit cu suita Principelui, Dnii Stoilow6, Preşedintele Consiliului şi Ministrul Afacerilor Străine, cu Secretarul particular Stancew7 şi cu Ministrul de Război, Col. Petrow, cari veneau într-adins din Sofia. –
La gara din Roma, A. S. Regală trebuia să fie primit de C[on]tele Gianotti, Prefectul Palatului, pe când Majestatea Sa aştepta pe Principe la Quirinal.
La recepţiunea Ministrului Afacerilor Străine de joia trecută, nedomirirea era mare între membrii corpului diplomatic cu privire la ceremonialul ce se impunea: dacă anume avea să urmeze o prezentare a Şefilor de Misiuni; dacă se da obicinuitul prânz la Curte (în care caz, chestiunea precăderii Ambasadorilor şi în special a Ambasadorului turc devenea o greutate de neînvins); dacă Rechid Bey mergea la gară în mare ţinută sau nu mergea deloc. De la scurta întrevedere ce am avut cu Dl Visconti-Venosta8, am ieşit cu impresiunea că Guvernul însuşi, ostenit de lupta în Parlament, de preocupări relative la pacea greco-turcă şi de… căldură, considera momentul vizitei A. S. Regale ca inoportun. –
Toate aceste greutăţi deşi au fost înlăturate prin hotărârea de a nu prezenta Princep[elui] corpul diplomatic şi de a nu-l convia la prânzul de gală ce trebuia să aibă loc sâmbătă.
Dar dacă Curtea simplifica lucrurile, nu mai puţin conta cum se recepționa chestiunea.
Trebuie să spun Excelenței Voastre că Rechid Bey este locțiitorul Împăratului la Sofia, care în momentul sosirei princip[esei] Maria Luisa, a mers la gară.
În împrejurările actuale, poziţiunea pe care o lua Ambasadorul Turciei faţă de Principele Ferdinand devenea semnificativă, cu atât mai mult că la Paris, altădată, Minus Bey, Ambasadorul turcesc, ieşise întru întâmpinarea Principelui cu tot personalul Ambasadei în ţinută de gală.
Rechid Bey a procedat altfel: nu s-a dus la gară în persoană, ci a însărcinat pe Consilierul Ambasadei, Pangiris Bey, şi pe Primul Secretar, Ohannes Bey, să primească pe Principe.
Într-o lungă convorbire ce am avut cu d-sa astăzi, imediat după plecarea Principelui Ferdinand, Dl Ambasador turc mi-a explicat lucrurile astfel: neştiind nimic despre sosirea Principelui Bulgariei, d-sa era la Livorno, de unde nu venise decât joi la 2 p.m. pentru recepţiunea de la Consulta. Nemaiavând timp să ceară instrucţiuni la Constantinopoli (deoarece Principele sosea a doua zi la 8 ore), se sfătui cu Consilierii Ambasadei şi hotărâră împreună că în virtutea caracterului său reprezentativ, Ambasadorul M. S. Sultanului trebuia să aştepte vizita A.S. Regale, iar nu să meargă înaintea sa. Ceea ce se şi făcu. –
Numai, modul acesta de a proceda nu fu pe placul Al[teței] Sale Regale. Principele Ferdinand, la rândul său, nu se duse să depună cărţi la Ambasadă, ci trimise pe Dnii Stoilow şi Petrow. –
De altfel norma urmată de către Principele Ferdinand în această privinţă este greu de explicat. Mai toţi Şefii de misiuni, de la Ambasadori la Însărcinaţii cu Afaceri s-au înscris în Registrele A.S. Regale. A.S. în schimb s-a dus în persoană la unii şi nu s-a dus la alţii. Astfel s-a dus la Sir Francis Clarc Ford9, care îi ieşise însă întru întâmpinare la gară şi la Dl Vlangaly10, care nici nu ieşise la gară, nici nu mai avea caracter oficial de Ambasador (fiindcă prezentase deja scrisorile de rechiemare) şi nici nu se bucura de onoarea de a fi cunoscut personal pe A.S. Regală. La Ambasada Rusiei, lăsând cărţi pentru Dl Vlangaly, Principele Bulgariei lăsa şi o scrisoare pentru Dl Krupensky11, Însărcinat cu Afaceri al Rusiei, prin care îi acorda audienţă. În schimb însă nu se duse nici la Ambasada Germaniei, nici la a Franciei. –
Întru cât mă priveşte, am mers la Quirinal de m-am înscris în Registrul A. S. Regale chiar din ziua întâi. Cu toate astea, până în momentul plecării (astăzi, duminecă, la 2 ore) nimeni din suita Principelui nu se prezentase la Legaţiune. Tocmai la orele 4, adică două ore după plecare, am găsit în cutia de scrisori de la poarta Legaţiunei un plic pe care sta scris Légation de Roumanie Via Goito şi în care erau cărţile de vizită ale Dlui Stoilow şi ale celorlalte persoane din suită.
Acelaşi mod de procedare s-a urmat cu toate Legaţiunile.
Se vede că domnii aceştia din suita A[lteței] Sale au un mod personal al dumnealor de a interpreta regulele de curtenie internaţională şi de politeţe personală. Şi ca o atenţie particulară pentru Dl Stoilow, Preşedintele Consiliului (tocmai fiindcă printre colegi se vorbește de vizita princiară la Curtea română12), am mers la locuinţa D-sale şi i-am lăsat o cartă, deşi ar fi fost firesc, într-un asemenea caz, să vie Dl Stoilow cel dintăi la Reprezentantul României.
Nu pot termina, Dle Ministru, fără a adăoga că preferinţa acordată Dlui Krupensky în mod atât de ostentativ a fost rău văzută de unii colegi şi în special de Rechid Bey, cu atât mai mult că Principele a dat Dlui Krupensky misiunea ingrată de a exprima Ambasadorului turc mirarea sa de a nu-l fi văzut la gară. –
Ca impresiune generală, vizita princiară în Italia lasă acea fugace expresiune de nedomirire a unui popor cu tradiţii vechi, qui en a vu bien d’autres, popor care este gata să primească cu cea mai caldă simpatie pe oaspeţii iluştri ai Suveranilor săi, dar care pricepe cum trebuesc făcute lucrurile. Astfel, toate pretextele date de ziarele bulgare, cu Mir în frunte, pentru a scuza pe A.S. R. Principesa Maria-Luisa13 de a nu fi venit la Roma cu soţul său (după ce-l însoţise la Londra şi la Paris), nu găsesc credit în opiniunea publică. Lumea înţelege că aci a intervenit influenţa Ducelui Roberto di Parma14, părintele Principesei. Dar, cu toate astea, în calitatea de tată a 17 copii în viaţă, pe care doreşte a-i vedea intrați în familii domnitoare, ar trebui să fie mai puţin intransigent. Fiecare este în dreptul său de a face ceea ce-i convine, cu condiţiune însă de a nu aduce atingere altora, mai cu seamă când e vorba de un act de curtenie. Opiniunea generală este că Principele Bulgariei, dacă socotea că nu poate veni la Curtea Italiei cu Principesa Maria-Luisa, trebuia să conducă soţia sa la Sofia.

 

2

Către ION I. C. BRĂTIANU15

Bucarest

D-lui Ministru de Externe

Personal

2/15 iulie 1905

D-le Ministru,

Cred că în trecerea sa prin București dl. Ministru Fleva16 a avut onoarea a vedea pe E[xcelența] V[oastră] şi a [o] pune la curent cu dispoziţiunile luate de D-sa relativ la congediele de anul acesta. Interese urgente reclamând prezenţa mea în ţară, eram de acord cu dl. Fleva, sub rezerva aprobărei E[xcelenței] V[oastre], ca să pot pleca în congediu, iar dl. Secretar Lahovary17 să rămână însărcinat cu conducerea afacerilor Legaţiunii. Sper că nimic extraordinar nu se va prezenta în timpul verei: de altminteri, chiar dacă s-ar prezenta, tânărul nostru coleg este destul de bine pregătit pentru a înfrunta orce situaţiune, mai cu seamă astăzi, când cunoaşte afacerile Legaţiunii precum şi ţara în care e chemat a lucra.
Dacă E[xcelența] V[oastră] aprobă cele ce preced, îmi rezerv a o ruga telegrafic, la întoarcerea d-lui Lahovary, să mă autorizeze a părăsi Roma pe timp de două luni, cu începere de la data plecărei18.

3

Către TOMMASO TITTONI

Le 1er août 1906

Monsieur le Ministre19,

J’ai l’honneur de porter à votre connaissance que mon gouvernement a cru devoir me donner une autre destination, et, en m’accordant le grade de Ministre Plénipotentiaire, m’a nommé Secrétaire Général du Ministère des Affaires Etrangères20 à Bucarest.
Si le choix fait en ma personne pour l’emploi de Secr. gl m’honore de tous points, ce n’est pas sans une certaine mélancolie que je quitte le poste de Rome, où j’ai fait presque toute ma carrière et où j’ai, pour ainsi dire, appris à connaître les hommes et les choses, en prenant contacte avec la vie mûre à travers les beautés de votre noble pays et le caractère de votre peuple généreux. Votre Excellence voudra bien m’excuser ces reflexions. Je suis maintenant à Rome depuis 12 ans, pour la seconde fois, et comme l’existence n’est pas infinie, c’est une partie de ma vie et la plus belle que j’ai passée ici.
Le choix de mon gouvernement rejaillit sur le poste de Rome et c’est une preuve de plus de la haute estime que l’on a dans mon pays pour l’Italie et son gouvernement. J’espère que dans ma nouvelle situation je pourrai continuer à travailler au maintien et au développement des rapports d’affection qui unissent nos deux peuples.
En quittant Rome, je laisse la gérance des affaires de la Légation à mon collègue Monsieur Jean Lahovary.

Veuillez etc.

*

1 august 1906

Domnule Ministru,

Am onoarea de a vă aduce la cunoștință că guvernul meu a găsit de cuviință să îmi dea o altă destinație și, acordându-mi gradul de Ministru Plenipotențiar, m-a numit Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine la București.
Deși alegerea persoanei mele pentru respectivul post mă onorează întrutotul, nu părăsesc fără o anumită nostalgie postul de la Roma, unde mi-am făcut aproape toată cariera și unde, ca să spun așa, am învățat a cunoaște oamenii și lucrurile, luând contact cu viața matură prin frumusețile nobilei dv. țări și prin caracterul generosului dv popor. Excelența Voastră va binevoi să scuze aceste reflecții. Mă aflu deja la Roma de 12 ani, pentru a doua oară, și cum existența nu este nesfârșită, mi-am petrecut aici o parte din viață, cea mai frumoasă.
Alegerea guvernului meu a mers spre postul de la Roma, ceea ce dovedește o dată în plus înalta stimă pe care țara mea și guvernul său o au pentru Italia și guvernul acesteia. Sper că în noua mea situație voi putea continua să contribui la menținerea și dezvoltarea raporturilor de afecțiune care unesc popoarele noastre.
La plecarea din Roma, las gestiunea afacerilor Legației colegului meu, dl. Jean Lahovary.

Vă rog să primiți etc.

 

4

Către DIMITRIE I. GHICA

22 mai 1920

Ministre Roumanie Paris21

En réponse à votre excellent rapport no. 1732 que je lis en tournée électorale en Bessarabie22 je vous prie d’exposer notre complète désillusion au sujet du vote double octroyé aux Grandes Puissances et du vote simple accordé à la Roumanie dans la Commission Internationale des Détroits. Veuilles faire remarquer à Lord Derby23 que du moment où le contrôle militaire des Dardanelles reste assuré pour le moment aux troupes anglaises, le vote double ou simple n’a plus d’importance.
Ce n’est que du point de vue théorique du droit publique applicable aux Dardanelles que cette différence est inacceptable. La France, la Grande Bretagne et l’Italie doivent comprendre combien il est difficile pour un Gouvernement Roumain sérieux de présenter au Parlement la solution du vote simple pour la Roumanie, alors que le Japon a deux voix.
Les Grandes Puissances sont en train de commettre la même faute qu’en 1883, lors du Traité de Londres24. À cette époque notre refus d’obtempérer aux injonctions de l’Europe a rendu caduc le Traité en ce qui concerne l’autorité de la C.E.D. de Galatz à Braïla et l´existence même de la Commission rivéraine entre Braïla et les Portes de Fer; mais ce traité nous a jeté dans les bras de l’Autriche.
Nous résistons aujourd’hui aux propositions alléchantes du Gouvernement polonaise pour la seule raison de ne pas abandonner la bonne voie de la solidarité avec la politique des Alliés.
Nous suivons une autre politique que celle inaugurée par le parti libéral à la Conférence de la Paix, mais nous ne voudrions pas que M. Bratiano eût raison.
La question des Dardanelles a une importance capitale pour la Roumanie. Nous pouvons considérer le Banat Roumain comme un bras qu’on nous a coupé25, tandisque les Dardanelles sont notre trachée artère: on peut vivre manchot mais on ne vit pas sans respírer.
Tâchez de faire comprendre au Gouvernement auprès duquel vous êtes accrédité les mille raisons qui militent en faveur d’une politique de véritable liberté de navigation par les Détroits. Le principe fondamental de cette liberté réside dans une autonomie complète de la Commission Internationale, doublée de garnisons militaires appartenant à des pays neutres26.
La Roumanie est, au premier chef, pays dépendant du libre passage des Dardanelles; il ne peut reprendre son rôle de grenier de l´Europe que si sa voix est entendue dans la Commission Internationale, au même titre que celle des Grandes Puissances.

Nous espérons que les misères du Traité de Berlin, lorsque l’Allemagne voulait humilier tout le monde, sans raison, sont finies.

/signé/ D. Zamfirescu

*

22 mai 1920

Ministrului României la Paris

Ca răspuns la excelentul vostru raport nr. 1732, pe care-l citesc în turneu electoral în Basarabia, vă rog să exprimați completa noastră deziluzie în chestiunea votului dublu rezervat Marilor Puteri și a votului simplu acordat României în Comisia Internațională a Strâmtorilor. Binevoiți a-l înștiința pe Lordul Derby că din moment ce controlul militar al Dardanelelor e încredințat trupelor engleze, votul dublu sau simplu nu mai are importanță.
Numai din punctul de vedere teoretic al dreptului public aplicabil Dardanelelor această diferență este inacceptabilă. Franța, Marea Britanie și Italia trebuie să înțeleagă cât de greu îi este unui Guvern Român serios să prezinte Parlamentului soluția votului simplu pentru România, în timp ce Japonia dispune de două.
Marile Puteri sunt pe punctul de a comite aceeași greșeală ca și în 1883, cu Tratatul de la Londra. Atunci refuzul nostru de a ne supune injoncțiunilor Europei a făcut caduc Tratatul în privința autorității C.E.D. de la Galați la Brăila și chiar a existenței Comisiei riverane între Brăila și Porțile de Fier; dar acest tratat ne-a aruncat în brațele Austriei.
Noi rezistăm azi îmbietoarelor propuneri ale Guvernului polonez doar din singurul motiv de a nu abandona calea dreaptă a solidarității cu politica Aliaților.
Noi urmăm o altă politică decât cea inaugurată de Partidul Liberal la Conferința Păcii, dar n-am vrea ca D. Brătiano să fi avut dreptate.

Chestiunea Dardanelelor are o importanță capitală pentru România. Noi putem considera Banatul român ca pe un braț care ni s-a tăiat, în timp ce Dardanelele sunt traheea: putem fi ciungi, dar nu putem trăi fără a respira.
Străduiți-vă ca Guvernul pe lângă care sunteți acreditat să înțeleagă miile de motive care pledează în favoarea unei veritabile libertăți de navigație în Strâmtori. Principiul fundamental al acestei libertăți rezidă în autonomia completă a Comisiei Internaționale, dublată de garnizoane militare aparținând unor țări neutre.
România este, în primul rând, o țară dependentă de libera trecere a Dardanelelor; ea nu-și poate relua rolul său de grânar al Europei decât dacă vocea sa este tot atât de auzită în Comisia Internațională ca aceea a Marilor Puteri.
Sperăm că mizeriile Tratatului de la Berlin, când Germania voia să umilească pe toată lumea, fără motiv, au luat sfârșit.

/semnat/ D. Zamfirescu

___________________

Note:

1 Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa Coburg-Gotha (1861–1948), cneaz, apoi țar al Bulgariei între anii 1887–1918. A oscilat între Rusia și Austria, vizând consolidarea dinastiei sale și extinderea teritorială a principatului autonom bulgar, care-și va dobândi independența în 1908. Duiliu Zamfirescu i-a intuit bine politica.

2 Principele Boris, primul născut al lui Ferdinand, a fost convertit în februarie 1896 la ortodoxie, nașul său fiind țarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Era prețul plătit pentru reconcilierea ruso-bulgară, după aproape un deceniu de relații încordate. Născut în 1894, Boris al III-lea i-a urmat la tron tatălui său și a domnit până în 28 august 1943.

3 Rege al Italiei era atunci Umberto I de Savoia (1844–1900). A domnit între 1878–1900. A fost asasinat la Monza, în 29 iulie 1900 de un anarhist. Căsătorit cu Margareta de Savoia. Susținător înfocat al Triplei Alianțe.

4 Modane, localitate din Savoia, aflată la granița cu Franța.

5 Coriolano Ponza di San Martino (1842–1926), politician și general italian.

6 Konstantin Stoilov (1853–1901), om politic bulgar filorus, lider al Partidului Poporului. Prim-ministru și ministru de Externe între 19 mai 1894–18 ian. 1899. Premier al unui guvern meteoric și între 28 iun.–20 aug.1899. Editat târziu, jurnalul său, Dnevnik, oferă informații prețioase asupra unei epoci agitate.

7 Dimităr Stanciov, șeful de cabinet secret al principelui bulgar.

8 Emilio Visconti-Venosta (1829–1914), ministrul italian de Externe în acel moment.

9 Francis Clark Ford, diplomat britanic.

10 Alexandr Vlangaly, general și diplomat rus.

11 Vasili Nikolaevici Krupenski (1868–?), diplomat rus originar din Basarabia, cu mare trecere la Curtea imperială.

12 La sfârșitul lunii iulie 1897, Ferdinand I al Bulgariei a sosit la Sinaia, unde a fost primit de regele Carol I.

13 Maria Luisa de Bourbon-Parma a fost prima soție a principelui Ferdinand I. A murit la nașterea celui de-al patrulea copil, Nadejda, în 1899.

14 Roberto I Carlo Luigi Maria di Borbone, duce de Parma și Piacenza (1848–1907). Posesor al unei averi enorme, a fost un tată prodigios, cu zeci de copii. Una din fiicele sale, Zita, a fost împărăteasa Austriei. Un fiu, René (1894–1962), a fost tatăl Annei de Bourbon-Parma, soția regelui Mihai I al României.

15 Ion I. C. Brătianu, zis și Ionel (1864–1927), ilustru om politic, președinte (din 1909) al Partidului Național Liberal. De formațiune inginer, cu studii la Paris, a făcut o carieră politică fulminantă. Ministru al Lucrărilor Publice (1897–1899; 1901–1902) în cabinete conduse de D. A. Sturdza, apoi titular al Externelor (1902–1907), calitate în care a propus decorarea lui Duiliu Zamfirescu cu Ordinul „Coroana României”.

16 Nicolae Fleva (1840–1920), politician și diplomat. Din 1901 ministru plenipotențiar la Roma, post pe care îl va deține până în 1908. Era șeful direct al lui Duiliu Zamfirescu, care fusese avansat consilier de legație prin decretul 960/2 mart. 1900.

17 Jean A. Lahovary, secretar, apoi însărcinat cu afaceri la Legația României la Roma.

18 Duiliu Zamfirescu a primit aprobarea lui I. I. C. Brătianu de a pleca în concediu și a luat calea Genevei în 22 iulie 1905.

19 Destinatarul scrisorii a fost Tommaso Tittoni (1855–1931), om politic şi diplomat italian, Prim-ministru (28 mart.–24 dec.1905). Ministrul Afacerilor Externe în cabinetul Giovanni Giolitti III (29 mai 1906–11 dec. 1909). A publicat la senectute volumele Italy’s Foreign and colonial policy (1914) şi Le Jugement de l’histoire sur la responsabilité de la guerre (1916).

20 La propunerea generalului Iacob N. Lahovary, titularul Externelor în guvernul G. Gr. Cantacuzino, Duiliu Zamfirescu a fost înaintat la gradul de ministru plenipotenţiar clasa a 2-a şi numit secretar general al Ministerului Afacerilor Străine.

21 Dimitrie I. Ghica (1875–1967), diplomat român. Ministru plenipotențiar al României la Sofia în timpul războaielor balcanice, la Roma (1913–1917), Paris (1920–1922), ministru de Externe în guvernul Iorga-Argetoianu (27 apr. 1931–5 iun. 1932). A tradus în franceză romanul lui Duiliu Zamfirescu În război, apărut la Paris în martie 1900 și a fost martorul scriitorului în duelul cu colonelul Dumitru Stratilescu. Autor el însuși al unor incitante memorii politice apărute abia în 2004.

22 Partidul Poporului, în care Duiliu Zamfirescu avea un rol însemnat, a obținut la alegerile parlamentare din mai-iunie 1920 un număr de 224 de mandate și 44,64% din voturi.

23 Edward George Villiers Stanley, lord, al 17-lea Conte de Derby (1865–1948), politician și diplomat britanic. A fost secretar de stat pentru război (1916–1918), apoi ambasador la Paris (1918–1920).

24 Semnat la 10 martie 1883, în urma Conferinței internaționale la care au participat Germania, Austro-Ungaria, Rusia, Franța, Marea Britanie, Italia, Turcia, Tratatul de la Londra prevedea prorogarea puterilor Comisiei Europene a Dunării, extinderea puterilor acesteia de la Galați până la Brăila și sancționarea regulamentului fluvial. Admisă la conferință doar cu vot consultativ, România a declarat drept ilegale dispozițiile privitoare la extinderea competențelor Comisiei în sectorul Brăila-Porțile de Fier și a încheiat o înțelegere specială cu Austro-Ungaria. Fost membru al Comisiei, Duiliu Zamfirescu cunoștea bine dosarul problemei.

25Prin Tratatul de pace cu Austria, încheiat la Saint-Germain-en Laye în 10 septembrie 1919, Serbiei i s-a atribuit vestul comitatului bănățean Torontal și sudul comitatului Timiș, deși Convenția politică între România și Antantă semnată la 4/17 august 1916 prevedea ca tot Banatul să revină Regatului Român.

26 Propunerile guvernului român nu au fost luate în considerație de Marile Puteri. Fermă (soluția lui I. I. C. Brătianu) sau ma leabilă, dispusă la concesii (opțiunea Al. Averescu), poziția României a fost ignorată de Marile Puteri.