Din revistele literare

Din fericire, ne-au sosit la redacție și reviste în format pe hârtie. Prin efortul redactorilor, publicațiile literare ale Uniunii Scriitorilor și nu numai ele continuă să apară, chiar dacă acum le este mult mai greu, iar uneori chiar imposibil, să ajungă la cititori. VIAȚA ROMÂNEASCĂ (nr. 3) este un număr consistent cu editorialul lui Nicolae Prelipceanu intitulat Hârtia de turnesol, cu publicarea unui text de Nicolae Baltă despre Valeriu Cristea, care va fi inclus în volumul Labirintul interpretării, în curs de apariție la Editura Junimea, cu o restituire Tudor Vianu cenzurat de Ștefan Ion Ghilimescu, cu cronici literare de Mircea V. Ciobanu, Gheorghe Grigurcu, Irina Petraș, Tudorel Urian, Monica Grosu, Rodica Grigore, cu marcarea celor 125 de ani scurși de la nașterea lui Ion Barbu și a centenarului A.D. Xenopol, cu un eseu de interferențe spirituale de Liviu Bordaș, cu considerații despre poezie semnate de Victor Ivanovici și Sebastian Reichmann.

În RAMURI (nr. 3) am remarcat textele bune semnate, în cadrul rubricilor consacrate pe care le dețin, de Adrian Popescu și de Nicolae Prelipceanu. Adrian Popescu, Eumenidele: „Pornind de la o premisă falsă, cum că juriul evită nominalizările poetelor la Premiul Opera Omnia la Festivalul național de poezie de la Botoșani, erau inevitabile concluziile false. Ce susține, în esență, debutanta laureată cu Opus Primum, din 2019, acordat în 2020? Dominația poeților favorizați de juriu, împiedică, medieval, afirmarea poetelor de top…”; și de Nicolae Prelipceanu, Unde se duc vorbele atunci când se duc: „Cum de ani de zile mă uimește sărăcirea limbii române, atât de evidentă în comunicarea publică sau privată, căci aceasta din urmă nici nu mai e așa de privată din moment ce auzim cu toții ce se întâmplă prin casele și viețile celor care trăncănesc în gura mare despre asta, în troleibuz, metrou sau tramvai, la telefoane mobile, care, vorba unui simplu șofer «o să le mănânce creierii», nu pot să nu mă întreb uneori, când îmi vine una pe limbă, unde s-au dus toate acele expresii românești colorate, care formau ele însele un gust pentru vorbirea frumoasă, prin simpla lor existență”.

În fine, din EXPRES CULTURAL (nr. 3) am reținut opiniile despre canonul literar exprimate de Nicolae Panaite și de Liviu Ioan Stoiciu. Iată câteva opinii ale acestuia din urmă: „Avem nevoie stringentă, pe plan intern, de clarificări canonice, de liste îndrumătoare, de genul Istoriei critice a lui Manolescu și de liste cu opere și cu scriitori canonici din ultimii o sută de ani, opere care să fie luate în seamă și pe plan extern și scriitori care să fie traduși (nu numai să fie luați în seamă de profesorii de română de la noi din preuniversitar și universitar și de cei ce se ocupă cu manualele școlare și cursuri studențești; nu numai de cei care fac achiziții la bibliotecile publice; nu numai de cititorul avizat, onest, în particular), inclusiv pentru cei căzuți din lună, care vor să știe «cu ce se mănâncă» literatura română, care e nivelul ei creator exponențial. Canonul literar împarte cărți de vizită, are inclusă în el expresivitatea perenă.”