Versuri de Laurenţiu-Ciprian Tudor

Poem la Marea Egee

stând tolănit pe țărm la Pieria

unde-i pierdută oare nebunia

ce-a fost

ce trupul o doreşte?!

…mai sunt în stare de-o iubire nouă

fără contur şi fără viitor,

o deznădejde

pentru ce-o să fie

o răzbunare

pentru câte-au fost

stând tolănit pe țărm la Pieria

îmi construiesc

o apărare-n scris.

 

Alt poem de la Marea Egee

dacă aş fi un poet adevărat

m-aş sinucide

o existență care nu e poem

nu merită

doar un compromis dureros

ca James Dean

sau ca sfântul acela

aruncat în pustie

înşurubat

aşa

merg mai departe

înfășurat în straturi de tăcere

mumie sau trabuc

fac echilibristică

respect dresajul

uneori e duminică

uneori scriu un poem

îmi ostoiesc dorul şi

ard lent

 

Lupii cărnii

am scris o carte despre

lupii cărnii

mănâncă suferință, tristețe, moarte

urlă

în aerul sticlos al dimineții sau

în miezul cel de lavă al nopții

aidoma cu miezul pământului

(în ambele poți să te-gropi, fără urme)

ei coboară din munții lunii

în muntele iluziilor

al lui Venus

în delta lui Venus

de unde urcă muşcând, fără milă,

hulpavi

tot corpul

sfarmă între colți

ca pe nişte oase firave

gândurile

 

Masa mea de scris

masa mea

devine,

în noapte,

un iglu de lumină

mă ascund în el

și nimic nu mă mai poate atinge

scrisul

e un râu

ca acela a lui Heraclit

vine de departe

și se tot duce…

eu țin în căușul palmelor

din căușul luminii

o gură

un ochi de apă

încerc să păstrez

să așez pe hârtie

un desen

un pește

o sămânță

 

Poem despre adevăr

ierarhii literare

profesioniști

fronturi, lupte cu sânge

cârcoteli

și apoi vine ea

din afară

femeia fără rafinament,

fără cultură

de după vârstă a doua sau a treia

de după pumni şi eșecuri

cu poezia ei stufoasă

cu sclipici, briz-brizuri şi sirop

vine încrezătoare

ca orice prozelit

și crede apăsat

cu totul

pentru că pe ea

scrisul

penibilul scris

a salvat-o!

 

Cruciulița

deasupra sânilor tăi

un Crist amețit

ca deasupra munților

a prăpăstilor cu aburi

aproape planând

prins în lănțicul de aur

și în neastâmpărul tău

vrăjit

 

Poemul Densuș

vor rămâne din mine

doar cărțile mele

umile cărămizi

din care se vor ridica temple noi

ca la Densuş (temple și tâmple)

dar dacă apropiați de zid

veți auzi monologul unui violoncel

să nu vă mire

dacă ridicați în turlă

vă veți simți ca vulturii

să nu vă uimiți

odată ieşiti

vă va cuprinde dorul unei veri fără limită:

o mare turcoaz

şi-o plajă cu portocali