„Trusa“ literară de criză

Dacă v-ați alcătui o „trusă“ literară de prim ajutor, care ar fi primele 10 titluri din literatura română de ieri și de azi (pentru proză, poezie, eseu) la care v-ați opri?

* Nicolae OPREA

Izolarea de societate impusă de pandemia care ne bântuie de câteva săptămâni ne îndeamnă, într-adevăr, spre recitirea unor capodopere ale literaturii române (și universale). Dar mi se pare foarte dificilă operația de restrângere a opțiunilor pentru „trusa literară de prim ajutor“ (cu expresia inspirată a anchetatorului), în cele trei genuri. Mi-am permis o minimă derogare de la cerința sondajului de opinie, optând doar pentru operele scriitorilor intrați în posteritate. Poate și pentru că opera scriitorilor contemporani se află, încă, în plin proces de consacrare. Am ales spre re-relectură pe Insula Acasă un set de cărți memorabile, dintr-o predispoziție empatică, dar și din motive hermeneutice. Desigur, criteriul estetic este prioritar, urmat îndeaproape de plăcerea recitirii destinse. Titlurile selectate reprezintă texte despre care scriind altădată am simțit aievea că-mi scapă ceva (parcă inefabilul) din sensurile de profunzime sau de amănunt.

Proză

Ion – Liviu Rebreanu

Concert din muzică de Bach – Hortensia PapadatBengescu

Craii de Curtea-Veche – Mateiu I. Caragiale

Creanga de aur – Mihail Sadoveanu

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – Camil Petrescu

Noaptea de Sânziene – Mircea Eliade

Povestiri – Vasile Voiculescu

Moromeții, I – Marin Preda

Dicționar onomastic – Mircea Horia Simionescu

Adio, Europa! – Ion D. Sîrbu

Poezie

Poezii (antume-postume) – Mihai Eminescu

Poema rondelurilor – Alexandru Macedonski

Plumb – George Bacovia

Poemele luminii – Lucian Blaga

Cuvinte potrivite – Tudor Arghezi

Joc secund – Ion Barbu

Ora fântânilor – Ion Vinea

Libertatea de a trage cu pușca – Geo Dumitrescu

11 elegii – Nichita Stănescu

Poeme – Mircea Ivănescu

Eseu

Pe culmile disperării – Emil Cioran

Schimbarea la față a României – Emil Cioran

Drumul spre Centru (ed. 1991) – Mircea Eliade

Pentru arta literară – Paul Zarifopol

Cuvânt împreună despre rostirea românească – Constantin Noica

Sentimentul românesc al ființei – Constantin Noica

Cartea întâlnirilor admirabile – Anton Dumitriu

Dăruind vei dobândi – N. Steinhardt

Bunul simț ca paradox – Alexandru Paleologu

Naveta spațială – Luca Pițu

* Mihai ZAMFIR

Tudor Arghezi, Versuri

Lucian Blaga, Poezii

Mihai Ursachi, Inel cu enigmă (antologie de autor)

I.L.Caragiale, Corespondența

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent

Mihail Sadoveanu, Frații Jderi , vol.I-III

Ion Marin Sadoveanu, Sfârșit de veac în București

Petru Dumitriu, Cronică de familie, vol.I-II

Mircea Cărtărescu, Orbitor, vol.I-III

Trei volume din propriul meu Jurnal intim, ținut din 1966 încoace și ajuns la vol. XIII

Recluziunea în mijlocul cărților devine uneori soluție de supraviețuire: o știm astăzi mai bine decât o știam ieri. Dacă însă avem dreptul la doar câteva, puține cărți, ce se întâmplă? Alegerea unui număr limitat de opere, mai mult decât un joc intelectual, a însemnat întotdeauna un pariu existențial.

Dacă luăm în serios ideea izolării absolute, rămânând ca toată ziua să nu faci altceva decât să citești, atunci nu mai e loc pentru snobism și pentru demonstrații de intelectualitate înaltă: alegi cărțile pe care îți face cu adevărat plăcere să le recitești; vor fi selectate nu doar pentru valoarea lor literară, ci mai ales pentru interesul lecturii.

În ceea ce mă privește, frecventarea asiduă și îndelungată a poeziei noastre de până la Primul Război Mondial a făcut ca să știu acum pe dinafară vârfurile acestei poezii și să le pot oricând reproduce; la fel stau lucrurile cu comediile lui I.L.Caragiale; așa se explică absența lor din listă.

Idealul scriitorului poate fi formulat deci cu ușurință: să scrie o carte situată la cel mai înalt prag estetic, dar care să fie parcursă cu ușurință și cu plăcere de cât mai mulți cititori. Este extrem de greu, dar nu imposibil.

Exercițiul cu „Alegeți zece cărți“ devine astfel elucidativ.

* Alex ȘTEFĂNESCU

Din acel minimum de texte literare, fără care n-aș putea trăi, face parte opera lui Eminescu. Ea cuprinde resurse inepuizabile de frumusețe literară și mari provizii de splendoare a limbii române. N-aș putea să mă lipsesc nici de poezia lui Nichita Stănescu, amețitoare lecție de libertate.

Mi-ar plăcea să-l am la îndemână și pe Lucian Blaga. Nimeni n-a mai mângâiat cu o mână atât de ușoară, ca el, chipul drag al țării mele.

Aș vrea să recitesc din când în când, cu încântarea cu care urmăresc jerba de apă a unei fântâni arteziene, cărțile bune ale lui Mihail Sadoveanu, Petru Dumitriu, Titus Popovici sau Nicolae Breban. Sunt autori amorali, dar talentul lor constituie un spectacol în sine, captivant.

Aș reciti de oricâte ori, fără să mă plictisesc, cărțile de critică și istorie literară ale lui G. Călinescu (cu excepția celor despre opera lui Eminescu, complet neserioase). Iar dacă aș adăuga în colecție și cărțile lui Constantin Noica, mi-ar fi suficient pentru cât mai am de trăit.

* Horia GÂRBEA

O trusă de prim ajutor trebuie să conțină acele volume care pot reconforta spiritul, întări imunitatea și încrederea în puterea minții și sensibilității omenești. Acele opere vor arăta că spiritul uman, prin creativitate și profunzimea gîndului, poate învinge orice nenorocire sau ne poate consola de cele inevitabile. Pe aceste elemente m-am întemeiat pentru a face listele de mai jos. Nu subiectul este depresiv într-o operă literară, ci eventuala lipsă de inteligență și har a autorului. Cu toate acestea, listele conțin mai ales acele volume care pot produce nu doar încîntare prin valoarea lor uimitoare, ci și plăcere intrinsecă, delectare prin lectură. Mizeria și tenebrele, ticăloșia și disperarea, chiar dacă fac parte din viață și implicit din literatură, nu au fost avute în vedere în aceste liste. O sintagmă absurdă, de fapt un oximoron curent, este acela de „intelegență sterilă“. Inteligența nu e niciodată sterilă. O idee bună, novatoare va deveni sursa unor unde care propagă alte gînduri cu efecte benefice. Lectura operelor scrise cu talent și ingeniozitate este leacul universal la care se cuvine să apelăm în orice situație. Să le citim și ajutorul va veni.

Poezie

Tudor Arghezi – orice antologie de poezie

G. Topîrceanu – Balade vesele și triste și Parodii originale

Ion Minulescu – Romanțe

Nichita Stănescu – Sensul iubirii și Dreptul la timp

Cezar Baltag – Madona din dud

Radu Stanca – Balade

Marin Sorescu – Descîntoteca sau orice antologie

Virgil Mazilescu – Va fi liniște, va fi seară

Emil Brumaru – Dulapul îndrăgostit

Mircea Cărtărescu – Levantul

Proză/ Dramaturgie

Ion Luca Caragiale – Comedii

Ion Luca Caragiale – Momente și schițe

Mihail Sebastian – Teatru complet

Mihail Sadoveanu – Țara de dincolo de negură

G. Călinescu – Cartea Nunții

G. Brăescu – Povestiri

Teodor Mazilu – Teatru

Ion Iovan – Comisia specială

Marin Sorescu – Trei dinți din față

Eseu

Nicolae Manolescu – Teme (orice culegere)

Alexandru George – Orice selecție de eseuri

Alexandru Paleologu – Bunul simț ca paradox

N. Steinhardt – Jurnalul fericirii

* Ion Bogdan LEFTER

Din fericire, nici măcar în incredibilele vremuri epidemice de care avem parte în primăvara anului… nu prea „de grație“ 2020 nu sîntem în situația izolării pe-o insulă pustie, unde să nu putem lua cu noi decît o carte sau zece. Trebuie doar să stăm acasă și putem citi ce-avem la îndemînă. Pentru literați și pentru-atîția alții, obligatoria „izolare la domiciliu“ ar fi chiar un paradoxal „răsfăț“ în apartamentele-biblioteci în care trăim, în camerele transformate cu timpul în „săli de lectură“, cu pereții „tapetați“ cu cărți, cocoțate pe rafturi suprapuse pînă-n tavane. Numai să ne lase vremurile, să nu ne „confiște“ cu totul televizoarele cu știrile despre situația generată de teribila boală pre nume CoViD, despre numărul de contaminări și de decese de la noi și din toată lumea, despre criza din spitale ș.a.m.d.

Jocul cu cele 3 sau 5 sau 10 cărți pe care le-am lua cu noi, în „izolare“… simpatic, însă greu de jucat cu cititorii profesioniști. Să alegi „cele mai importante 10 cărți din istoria culturii“, începînd cu Biblia, să zicem?! Sau, din literatura noastră, Eminescu ori, mai dinainte, Țiganiada lui Budai, apoi marii succesori? Ar însemna să reluăm listele „canonice“, inevitabil stereotipe. Sau: să facem selecții după valoare, căci ne-am cam pricepe, ori după gust, după preferințele noastre, eventual „excentrice“?! Și: să-i privilegiem pe clasici sau pe contemporani? Să ne rezumăm la autorii de prim-plan sau să le dăm șanse și celor din rîndurile următoare, măcar unora, încă posibili furnizori de suprize, de pildă dintre pașoptiști, dintre avangardiști sau, mai dincoace, pe un… hai să zic acum: Stelaru!, a cărui cărticică Zeii prind șoareci am citit-o de mai multe ori în junețe, însă n-am mai reluat-o de decenii și nici n-am văzut să-i dea cineva atenție, s-o comenteze, măcar s-o pomenească. (În paranteză fie mărturisit: păstrez, pusă deoparte, o rezervă a mea „strategică“ de titluri cvasi-ignorate…) Sau: să alegem – în genere – cărți de citit, restanțe veșnic amînate, ori de recitit, spre răsfățul regăsirii?…

Vasăzică, depandă de criteriile de selecție, căci doară nu ne facem alegerile culturale la-ntîmplare!

Să dau și exemple, pe genuri, mai degrabă de ieri și-alaltăieri decît de azi (iată un criteriu!), titluri semnate de autori vechi sau, dintre contemporani, de scriitori care nu mai sînt printre noi. Altfel, prea multe cărți apărute în lunile și-n anii din urmă așteaptă în teancurile din jur să fie citite, iar pe cele mai importante din ultimele decenii nu le-aș mai relua acum.

Dacă ar fi să aleg doar 10 volume românești de poezie, probabil c-aș îndesa în geantă ediții cuprinzătoare sau integrale din Eminescu, Arghezi, Bacovia, Ion Barbu, Gellu Naum, Dimov, M. Ivănescu, Petre Stoica, Florin Mugur și Brumaru; și – totuși, totuși – și-un autor viu, pe Foarță, care mă-ncîntă și mă emoționează ori de cîte ori îl citesc (mă-ncîntă cu jongleriile lui verbale ultra-rafinate și mă emoționează cu profunzimile sentimentale și de idei care-i sînt de obicei negate; sau invers: mă emoționează cu prestidigitațiile lui stilistice și mă-ncîntă cu-abisurile; adică mă-ncîntă-emoționează și mă emoționează-ncîntă cu aproape orice scrie, de clasă atît de înaltă, cea mai înaltă, printre „cei mari“…)…

Ar mai fi cîțiva, dintre seniorii care trăiesc printre noi sau din generația mea sau mai tineri, însă mă opresc!

10 cărți de proză… nu mai putem lua-n traistă opere complete, s-ar aduna prea multe volume, așa că: un Creangă (lui îi încape totul într-o carte!), o ediție de schițe și nuvele ale lui Caragiale, ciclul Comăneștenilor al lui Duiliu Zamfirescu (se poate într-un singur volum?!; nu mai știu dacă i-am parcurs toate 5 titlurile!), 2-3 romane – sau mai multe?! – ale lui Sadoveanu (necitite încă) sau ale Hortensiei Papadat-Bengescu (de reluat toate), nu și-ale lui Camil Petrescu, bunăoară (e-adevărat că, în ancheta pe care-am organizat-o în ianuarie 2001, Romanul românesc al secolului XX, am plasat Patul lui Procust pe primul loc în propriul meu „top“ și nu-mi reneg opțiunea, însă nu l-aș mai relua acum, păstrez impresii de lectură destul de puternice…), culegerea textelor lui Urmuz (pe el l-aș reciti!), Jurnalul lui Radu Petrescu și Ce se vede (tot pentru (re)parcurgeri la pas), tetralogia lui Mircea Horia Simionescu și Zenobia lui Naum (am citit-o prea-n grabă, aș relua-o). Oi fi socotit bine pe degetele de la cele două mîini?! Oricum, era normal ca selecția să nu mai arate a „clasament“ personal al „celor mai buni…“, ca la poeți…

La dramaturgie aș renunța, nu sînt un bun cititor al genului, însă nu m-aș putea lipsi de piesele lui Caragiale și poate c-aș mai lua cu mine și culegerea subțirică de Texte teatrale suprarealiste alcătuită de Ion Cazaban (publicată în 2005).

Din critica veche mi-ar fi de-ajuns seriile lui Lovinescu: istoriile, ciclul junimist, portretistica și memorialistica (aș reciti minunata „schiță biobibliografică“, la care țin mult!) și agendele.

În schimb, m-aș înarma cu mai multe culegeri de eseuri, mai ales dacă mi s-ar îngădui să tratez categoria cu larghețe: de la textele prozastico-divagante ale pașoptiștilor la notațiile lui Zarifopol (nu l-am citit integral!) și de la Paleologu la tot felul de autori cu specializări foarte diverse, de pildă marea regizoare Cătălina Buzoianu, ale cărei mărturisiri din Mnemosina, bunica lui Orfeu mă așteaptă demult (ediție – coincidență! – tot din 2005, cuprinzătoare, din care n-am citit decît încîntătoarele Novele teatrale).

Cît despre jurnale și memorii – cum s-aleg doar 10?!

Și-aș mai păstra în preajmă și alte cărți de istorie politică și culturală, de și despre celelalte arte, cel puțin cîteva biografii, nu numai de scriitori, pe care-mi doresc demult să le citesc, volume-interviu și cîte altele.

Cu alte cuvinte… în loc să plec pe-o insulă pustie, ca Robinson Crusoe (care n-a fost – să nu uităm! – acolo chiar singur-singurel…), cu doar 10 cărți la purtător, aș rămîne… „izolat la domiciliu“, ca-n zilele epidemiei de-acum, în biblioteca noastră supra-aglomerată de-acasă!

P.S. – „bonus“! Ca să nu-l las pe bunul cititor – eventual literator… – fără niscaiva nume de autori actuali, aleg din teancurile de cărți din jur 10 de proză din ultimii ani pe care n-am apucat încă să le citesc: Miercurea strîmbă sau Iubirile ratate ale lui Remus Alb de Nicolae I. Nicolae (proaspăt octogenar, reputat profesor de liceu și inspector școlar, coleg de promoție studențească și de echipă de autori de manuale de Română cu Nicolae Manolescu), Omul din Castranova de Eugen Negrici (proză de război a criticului-congener cu Nicolae și cu Manolescu), Umbrele din Ada Kaleh de George Arion (cel mai nou policier al formidabilului nostru autor de gen, mult-tradus în ultimii ani prin străinătățuri), Uscătoria de partid a lui Radu Țuculescu (cu indicația, în subtitlu: blitz-proze!), Filip și întunericul de Mihai Măniuțiu (iarăși conform subtitlului: o povestire pentru copii (mai mici sau mai mari), Filip fiind nepotul scriitorului-regizor), Eroi pătați de Cornelia Golna (cel de-al doilea roman al compatrioatei noastre anglofone trăitoare în Olanda, soția lui Jan-Willem Bos, cunoscutul „românist“), Zeppelinul piticului de Marian Ilea (ce prozator de vîrf – Ilea!; oare de ce n-o fi cotat cum merită?…), Arazia de Ara Șeptilici (roman sau text de specie proprie, după precedentele bizarerii cu miez ale autoarei), Moartea unei veverițe de Dumitru Crudu (povestiri ale poetului-dramaturg, recidivist și-n proză) și Texte egoiste de Gheorghe Erizanu (Blogograme, în subtitlu, cum scriitorul-editor a mai produs). Sau… alte 10 și alte 10 și alte…

* Irina PETRAȘ

Poezie:

Al. Macedonski, Poema rondelurilor;

G. Bacovia, Plumb;

L. Blaga, Poemele luminii;

T. Arghezi, Flori de mucigai;

Marin Sorescu, Ecuatorul și polii;

Ana Blandiana, Refluxul sensurilor;

Mircea Cărtărescu, Levantul;

Ion Mureșan, cartea Alcool;

Ioan Es. Pop, Unelte de dormit;

Dan Sociu, Vino cu mine știu exact unde mergem.

Proză:

I.L. Caragiale, Novele, povestiri;

M. Sadoveanu, Hanu Ancuței;

L. Rebreanu, Nuvele;

Camil Petrescu, Patul lui Procust;

H. Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach;

Marin Preda, Întâlnirea din pământuri;

Nicolae Breban, Animale bolnave;

Gabriela Adameșteanu, Dimineață pierdută;

Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor;

Florina Ilis, Viețile paralele.

Eseu:

Mihail Sebastian, Eseuri, cronici, memorial;

Lucian Blaga, Ființa istorică;

Constantin Noica, Creație și frumos în rostirea românească;

Ioana Em. Petrescu, Configurații;

Andrei Pleșu, Pitoresc și melancolie;

Gabriel Liiceanu, Ușa interzisă;

Radu Cosașu, Supraviețuiri;

Andrei Cornea, Cuvintelnic fără frontiere;

Ion Vartic, Clanul Caragiale;

Cătălin Ghiță, Coliba din mijlocul palatului. Frica și marile idei.

Listele mele conțin și câte un titlu, dar e vorba mai degrabă de scriitori pe a căror întreagă operă mă bizui. Deși adaug și câteva pariuri personale din acest secol, cei mai mulți sunt, inevitabil, din secolul trecut. O impune tema anchetei. Nu poți pune într-o trusă de prim ajutor lucruri pe care nu le cunoști bine, cărora nu le-ai testat eficacitatea și n-ai prea ști cum să le folosești la ananghie (ananke). Sunt, așadar, cărți alese din perspectiva madlenității lor, adică a capacității de a-mi trezi bogate amintiri legate de momente de grație ale lecturilor mele succesive, un fel de autobiografie livrescă. Pe ele le-aș lua însoțitori în restriște, simt că au încă multe să-mi spună. Sunt cărți la care revin adesea măcar cu gândul, de care mă folosesc când vreau să „măsor“ o carte nouă. Le-am asumat, le-am inclus instrumentarului meu.

Cărțile sunt toate autobiografii, oricât de ascunse ori pe dos ar fi ele. Cum numărul de prieteni adevărați pe care îi poți avea într-o viață e limitat, și numărul de cărți-prieten-la-nevoie e limitat. Nu neapărat la zece. Am scris despre sute de scriitori români, lista cărților bune în care am găsit lucruri care să-mi placă e, din fericire, mult mai lungă. Totuși, dacă li se adaugă celor zece și cărțile preferate din literatura universală, trusa mea devine „meseriașă“.

Cărțile bune din epoci diverse seamănă mai mult între ele decât cele bune cu cele rele din aceeași epocă. E vorba de miezul tare și durabil al poveștii-despre-om.

* Adrian LESENCIUC

O trusă de prim ajutor ar conține, obligatoriu, un garou pentru întreruperea temporară a circulației sangvine. Aici aș vedea potrivită poezia lui Ion Barbu din etapa ermetică, în preajma căreia nu trebuie să stărui foarte mult să nu necrozeze impulsurile creative. Apoi în trusă se găsesc atele pentru imobilizare. Pot fi înlocuite cu Blaga, din a doua etapă a creației sale. Absolut necesar este alcoolul sanitar sau tăriile pentru dezinfectare. Recomand cele 11 elegii ale lui Nichita Stănescu. În lipsa lor merge și cartea Alcool a lui Ion Mureșan. Și apă oxigenată, cu aceleași scopuri, de curățare a rănilor sufletului acelui purtător umil al trusei, pe atât de umil pe cât ar fi inventarul lucrurilor din poezia lui Marin Sorescu. Și rivanol, tot ca antiseptic, și tot din aceeași regiune ironico-parodică a sufletului românesc: Tudor Arghezi. Plus comprese sterile, pentru curățarea plăgilor. Recomand Eminescu, în doze mici și contextualizat la universul profund al producerii și la cel rectangular al paginii sau compresei, adică al receptării. Apoi diferite feșe din tifon, pentru bandajare, un Labiș sau un Doinaș extins prin baladesc, o poezie arborescentă întreruptă brusc de generația ‘80. Recomandabil e, pentru tăiere, un foarfece cu vârfuri boante, mai degrabă Mircea Cărtărescu din Levantul. Iar dacă nu mai e loc pentru leucoplast, e suficientă o fundă modernistă de care să se rușineze toți postmodernii. Rănii, care nu e în trusă, i-aș spune simplu: Bacovia.

* Gabriel COŞOVEANU

Ancheta propusă de dumneavoastră e un pic tricky, ceea ce o face chiar incitantă. De ce? Pentru că, pe de o parte, metafora cu primul ajutor pare să trimită la o terapeutică sui-generis, „rudă“ cu proiecția de a găsi seva necesară supraviețuirii pe o insulă pustie. Pentru un pedagog, pe de altă parte, provocarea de față presupune și menționarea unor repere, parcimonios, din zona canonicului. La categoria eseu, evident, s-ar impune invocarea sintezelor, de unde iradiază, practic, și „topurile“ literare, cu ale lor atuuri (viu barometru) și faiblesses (subiectivismul, pasă-mi-te, al votanților).

Roman

G. Călinescu, Enigma Otiliei. Veritabil „manual“ pentru cum se scrie epica de tip „clasic“, balzacian, ca deschidere socială, flaubertian, stilistic. Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche. Decadentismul asezonat.

Liviu Rebreanu, Ion. Pentru a se învăța ce e aceea hybris.

Poezie

Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite. Bun exemplu pentru ce înseamnă noțiunea de post-eminescianism (mă tem că, vorbesc, în continuare, în sens didactic, dar, încă o dată, canonul se propagă, inevitabil, prin școală). Nichita Stănescu, 11 elegii. Vezi supra.

Mircea Ivănescu, Versuri. Rafinamentul ca monotonie. Sau invers.

Eseu

Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc. Model de concordie între metode critice.

Eugen Negrici, Iluziile literaturii române. Acut/ amar eseu care dăunează grav sănătății ideologice a naționaliștilor.

Ioana Em. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică. Eseul ca tratat.

Mircea Martin, G. Călinescu și „complexele“ literaturii române. Simplificând, un eseu anti-protocroniști, cu aparat critic imbatabil, insuportabil pentru nebuloșii care ne văd axis mundi.

* Vasile SPIRIDON

Opera poetică (M. Eminescu), Opera poetică (T. Arghezi), Țiganiada (I. Budai-Deleanu), Istoria ieroglifică (D. Cantemir), Pseudo-kynegetikòs (Al. Odobescu), Ion (L. Rebreanu), Craii de Curtea-Veche (M. I. Caragiale), Arca lui Noe (N. Manolescu), O noapte cu Molly Bloom (M. Mihăieș), Omul recent (H.- R. Patapievici). Nu cred că este necesar să motivez opțiunea pentru poezia eminesciană, deoarece, dacă ar trebui să o fac, ar ieși un justificativ eseu de sine stătător. În suita logică (logica poeziei, firește, dar îndeosebi a aceleia în descendență eminesciană), alegerea poeziilor argheziene este explicabilă prin faptul că mereu m-am minunat de proteismul derutantului Arghezi. Deoarece nu mi-am găsit niciodată timp să descifrez pe îndelete ieroglifele cantemiriene, cred că ar sosi vremea să le iau la rând, una câte una, pentru a mă lămuri ce este cu ele, la fel ca și cu elementele de o surprinzătoare postmodernitate pe care le conține Țiganiada. În schimb, baterea câmpilor cu grație din partea lui Odobescu ar putea, în aceste vremuri sedentare, să-mi ostoiască dorul și de alte arte, precum pictura, sculptura și muzica. Sunt sigur, de asemenea, că aș tânji după un roman pe care l-am citit de cele mai multe ori dintre toate: Ion. În vecinătatea lui situez cartea Craii de Curtea Veche, pe care aș lua-o din intenția de a-mi verifica memoria, deoarece știu pasaje întregi pe de rost. Pentru fundamentala conceptualizare despre romanul nostru, nu aș putea renunța în niciun fel la Arca lui Noe – o arcă mult mai încăpătoare și mai bine sistematizată decât oricare alta pentru o biată trusă de ultim ajutor. Cât privește eseul O noapte cu Molly Bloom, am scris deja câteva comentarii despre el și m-ar bate gândul să nu mă opresc. Și, ca să nu uit în ce situație a ajuns societatea noastră, ar trebui să am la îndemână și cele scrise cu două decenii în urmă în cartea Omul recent.

* Mircea ANGHELESCU

Pentru oricine, cred, o asemenea listă nu poate avea decât un caracter provizoriu și trecător: acum o lună sau peste o lună, ea ar arăta probabil altfel. Chiar ca pentru o trusă de prim ajutor spiritual, în aceste vremuri tulburi, aș începe cu un scriitor uitat, cu Vlahuță: nu povestirile, ci articolele și eseurile adunate în volume (Amurg și zori, File rupte), de unde se detașează cele scrise după Unirea cea Mare, în care autorul vedea mai ales rodul acțiunii lui Iorga. Pentru poezie, mă adresez volumului cu integrala Anei Blandiana, o mare poetă din care citesc destul de des, cel puțin o dată pe săptămână, pentru că îmi face bine, iar pentru proză: Mateiu Caragiale pentru roman (din care nu pot citi de fiecare dată decât câteva pagini) și Periscop de Const.Eretescu pentru memorialistică, un volum extraordinar despre o biografie extraordinară care a fost puțin remarcat din păcate.

* Răzvan VONCU

Aș fi un ipocrit dacă aș pretinde că, într-o situație-limită, primele lucruri pe care m-aș grăbi să le securizez ar fi cărțile. Însă, dacă aș avea un mic răgaz, după punerea la adăpost a unor obiecte de primă necesitate, m-aș gândi, în perspectiva unei îndelungate izolări, să pun deoparte și câteva cărți. Nu sunt sigur că m-aș opri numai la cărți românești, după cum nu cred că aș avea nici timpul, nici puterea de a alege fix 10 titluri sau de a cântări, pe genuri, câte să iau din fiecare. Însă, pentru a respecta, cât de cât, criteriul anchetei, iată care sunt cărțile pe care, în grabă, dacă acum ar fi să intru într-o recluziune severă, le-aș lua cu mine: 1) Mihai Eminescu – Poezii, pentru că e bine să porți cu tine Întemeietorul, ca izvor și reper permanent; 2) George Bacovia – integrala operei, pentru că este poetul cel mai puțin atins de trecerea timpului; 3) Nichita Stănescu – 11 elegii, pentru că este poetul meu preferat; 4) Marin Sorescu – La Lilieci, pentru libertatea spirituală totală pe care o conține; 5) Ion Ghica – Scrisori către Vasile Alecsandri, pentru rafinamentul rememorării; 6) I. L. Caragiale – Teatru, ca să nu uit cine suntem; 7) I. L Caragiale – Momente și schițe, idem; 8) Titu Maiorescu – Critice, ca să nu-mi pierd uzul rațiunii; 9) Mihail Sadoveanu – Hanu Ancuței, pentru geniul de a înghesui un univers într-o odaie sordidă de cârciumă oarecare; 10) Marin Preda – Moromeții, pentru că este prozatorul meu preferat; 11) G. Călinescu – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ca să nu uit cărei culturi îi aparțin; 12) G. Călinescu – Bietul Ioanide, pentru că este un roman total, scris de un geniu închis în propria-i frică; 13) Nicolae Manolescu – Istoria critică a literaturii române, pentru că în ea este cuprinsă literatura noastră așa cum a fost, transpusă într-o superioară proză de idei; 14) Mircea Mihăieș – Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen, pentru că face legătura cu cealaltă fațetă a celui ce sunt, și anume, cultura rock; 15) Gabriel Chifu – Punct și de la capăt, pentru lecția libertății interioare a spiritului, care nu poate fi înfrânt nici în recluziunea cea mai cruntă.

* Sorin LAVRIC

Aș numi dintr-o suflare zece volume de memorialistică carcerală, în a căror atmosferă apăsătoare ne regăsim cu toții în aceste zile de colaps social. Dar pentru a nu da impresia de unghi unilateral, mă voi opri asupra filosofiei: Lucian Blaga, Trilogia cunoașterii (pentru un puseu de gîndire originală cum nu mai găsești în filosofia noastră) Constantin Noica, Șase maladii ale spiritului contemporan (o mostră de balet speculativ pe teme de cultură universală) Dumitru Drăghicescu, Din psihologia poporului român (pentru lipsa de complezență cu care ne judecă etosul) Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenței (pentru flerul cu care intuiește cîțiva parametri din viziunea pe care o avem asupra lumii) Nae Ionescu, Curs de metafizică (pentru dezinvoltura, profund personală, cu care atinge temele eterne ale filosofiei) Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș (pentru evocarea cu har a lui Constantin Noica) G. Călinescu, Prelegeri de estetică, alături de Domina bona și poezia realelor (pentru ușurința neverosimilă de a se juca cu nuanțe extrem de subtile) Petre Pandrea, Jurnalul mandarinului valah (pentru stilul de vitriol sclipitor) Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal (pentru sarcasmul inteligent și pentru credința asumată) Alexandru Mironescu, Admirabila tăcere (pentru pledoaria făcută viziunii creștine)

* Daniel CRISTEA-ENACHE

Din fericire, literatura română este suficient de bogată pentru ca o asemenea trusă de prim ajutor (frumoasă idee!) să fie făcută cu dificultatea alegerii. Sau cu convingerea că s-ar putea face alte liste, cu alți autori sau cu alte titluri ale autorilor selectați. În „trusa“ mea s-ar regăsi șapte volume de poezie: Poezii de Eminescu, Plumb de Bacovia, Flori de mucigai al lui Arghezi, Joc secund al lui Ion Barbu, 11 elegii al lui Nichita Stănescu, Urcarea muntelui de Ileana Mălăncioiu, Ieudul fără ieșire al lui Ioan Es. Pop. S-ar regăsi zece cărți de proză: Pădurea spânzuraților de Rebreanu, Patul lui Procust de Camil Petrescu, Moromeții, I, de Preda, Groapa lui Eugen Barbu, Logica lui Cosașu, Lumea în două zile de Bălăiță, Bunavestire de Breban, Tache de catifea de Agopian, Visul lui Cărtărescu și În drum spre Ikaria de Chifu. Și trei jurnale: Jurnalul fericirii de N. Steinhardt, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal de Ion D. Sîrbu și Jurnalul lui Mihail Sebastian. S-ar regăsi, în fine, două istorii ale literaturii în care este cuprinsă întreaga noastră literatură, cu ce a avut și are ea mai valoros, din punctul de vedere al autorilor: Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu și Istoria critică a literaturii române (ediția a II-a) de Nicolae Manolescu. Cu o asemenea trusă de prim ajutor și cu o bună conexiune la internet (pentru a putea accesa bibliotecile digitale), aș putea începe să scriu și eu la una.

* Marius MIHEȚ

În izolare, cărțile impun alte intimități. Cuvintele se citesc cumpătat, cum ai raționaliza mâncarea. Se presupune apoi că le recitim. Asta le doresc criticilor ce susțin volume proaste: să rămână cu cele lăudate pe nedrept și să le recitească o eternitate. Din punctul acesta de vedere, Cartea iad a lui Frabetti ar avea azi succes. Romanele sunt proteice; îndeajuns de parabolice cât să atragă recitiri cu folos, caleidoscopice, multietajate simbolic, cu puține echivalente în literatura noastră. Postumele lui Eminescu au o viață secretă și abisală – înțeleasă parțial numai de Creția, Negoițescu și Cărtărescu. Iar din abis nu poți ieși vindecat, nici întreg. Eminescu te fragmentează pe măsură ce-ți propune întregul. Jurnalele enumerate sunt în sine desfătări ale interiorității în vremuri metalice, cum ar trebui să chemăm dictaturile – aceste uriașe închisori. Fără Dostoievski e dificil de înțeles întunericul, la fel cum Vianu solicită înțelegere filosofică. Noica e înțeleptul obscurizat din ultima jumătate de secol, așa cum Eliade a scris povestea noastră universală, de care toți facem abstracție cu gândul la lumea haos, din social media. George Bălăiță, Lumea în două zile G. Călinescu, Istoria literaturii române Valeriu Cristea, Dicționarul personajelor lui Dostoievski Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase Mihai Eminescu, Postumele Constantin Noica, Povestiri despre om Mihail Sebastian, Jurnal N. Steinhardt, Jurnalul fericirii Constantin Țoiu, Galeria cu viță sălbatică Tudor Vianu, Estetic