Vis de subțire
In memoriam Mircea Eliade
Născutule în martie, pătimaș vorbești
despre atâtea neamuri de departe –
și ele se arată, ne vin în preajmă,
ne-nsoțesc, să coborâm sub praguri,
tot mai limpezi, deloc amestecați
cu piatra, huma, neprinși în lațul
făpturilor șerpești. Ne-ai despuiat
de solzii vedeniilor neobosite,
de piramida clădită asupră-ne
de liota coșmarurilor rostogolite
fără istov, legiune și teroare –
să fim din nou ce-am fost, stăpâni
peste ceva care se vede și nu se vede,
o briză de iubire, semnul de Paradis
nestins, luciu-al oglinzii din adâncuri –
cunoscători că subțirimea ființei nu se pierde.
Viața mea
Ajungă-ți viața mea,
așa cum o zărești prin ceață, o aluzie,
oricum, indescifrabilă, aș duce-o –
mă vei vedea la viețuit
ca unul ce dă-n clocot
și există sincer. Un râs
continuu va părea, dar
nu răutăcios, ci-o dezlegare
de toți aceia care-ncearcă
să clarifice-n laborator o dramă,
cu mâinile pătate de acizi
și încărcate de dovezi
după un bine condus experiment.
Poate, sub apăsarea aerului sulfuros,
glasul îmi va ajunge o șoaptă,
vârtejuri lichefiate fără vreun rost vădit –
atunci acesta-i va fi-ntocmai înțelesul,
nu ceea ce unii-ar încerca
să măsluiască-n vorbe.
Ajungă-ți o clipită din viața mea,
vedenie-abia întrezărită,
zburdând prin nori, așa cum
tainic și-a dorit și a ajuns să fie,
aici cuvântu-n fierbere-l vei ști,
o bere nefiltrată, genuină,
destul e să te mulțumești,
deci n-o amesteca
unui alt drum sau altor voi.
Alți zori
Este-o-mplinire prin munci tainice,
aspre. Nu după voie, ci fără ocol ivite,
drept în față. Vulturul negru
țâșnește din cubul alb
și-arată un alt semn decât cel așteptat,
gândit, pe când se-ascundea în zare.
Răsar alți zori decât aceia cunoscuți
și piesele trecutului se-așază-n chipuri noi,
aflăm ce n-am știut despre
puterea noastră veche,
despre atâtea fapte
săvârșite sau visate doar.
Iar statuetele de plumb
se-nvârt neliniștite-n șiruri.
Prin toate-aceste scene gonim –
palizi, pietroși la chip, de neînvinuit.
În urma potopului. Beatitudine
Dacă-a rămas o față numai din imperiu,
formă îmbătătoare ce cuvântă,
dacă bulboana venită peste rod l-a smuls,
sâmburele-i însă câștigat dintotdeauna –
acum să crească apa oricât,
se pot închide-a moarte ochii,
mușchi să răsară pe scoarțe de copac –
pădurea densă va hohoti și va dansa,
tot mai puternică, umbroasă,
crescută asemenea
din boală și din sănătate,
fără să măsoare,
pe frânghia vântului
se vor întinde rufe senine,
părând de platină,
făpturi mult adâncite-n sine,
cu totul fericite și biruitoare,
vor păși în reînnoite case.
Revenire
Pe planeta sa era mereu puternic.
Clipea însă roșu, în răstimpuri, un anunț:
„Pietrele s-au clintit când erai plecat
spre vulcanul Omvra. Dacă mâine
vei merge pe colina Empla, florile
vor hoinări iarăși, n-o să le mai afli
la locul lor.“ Atunci el căută un gând,
i se opri pe-ospitaliera punte. Iar
florile se-ntoarseră spășite, cuminți,
și pietrele intrară din nou, înveselite,
în cutele dealurilor. Tu vegheai totul,
citind într-un hamac de lavă, ziarul.