Poezie de Florea Burtan

 

Invocaţii

Lasă-te cerșită

Hai, iubito, să ardem de tot în patul blajin,

Înecaţi în raze albastre și în flori de pelin.

Gura ta rostească vorba ademenitoare dintâi,

Din care, odinioară, îmi făceam plutitor căpătâi.

Hai, iubito, fă un pas, atât, doar un pas,

Târziul în unghere de somn s-a retras.

Limbile bătrânului ornic s-au veștejit,

Golul dintre noi s-a topit, a pierit.

Hai, iubito, lasă-te cerșită de braţele mele,

Odaia se va umple de aripi străvezii și rebele.

Sângele meu înceapă să cânte, supus și rotund,

Ca o câmpie de maci răscolită de vânt.

Hai, iubito, lasă-mă jefuitorul sânilor tăi,

Pune-mă paznic ademenitoarelor sale văpăi.

Nu te rușina că stai îndelung dezbrăcată,

Ochii mei nu te-au geruit niciodată.

Hai, iubito, să ne abandonăm, negrăbit,

Acestor clipe de miere și crâng înfrunzit.

Să călătorim, mai apoi, până în rai,

Unde mărul de aur așteaptă, în două, să-l tai.

Hai, iubito, să ardem de tot în patul blajin,

Înecaţi în raze albastre și în flori de pelin!

 

Vino cât mai aproape

Hai, iubito, să retrăim singurătatea în doi,

Să fim martorii zăpezii vâlvorind în arborii goi.

Să auzim cum se sfarmă neodihna vechiului ceas,

Cum amurgul se înclină peste timpul rămas.

Hai, iubito, vino cât mai aproape, și taci,

Palmele mele respiră o câmpie de maci.

Prin gândul meu trece o nuntă-n alai,

Lângă prag, îngerii au așternut o parte de rai.

Hai, iubito, lasă-ţi trupul cu un zbor mai în jos,

Trupul tău dezgolit, pustiitor de frumos.

Să mă pierd de-atât drag, să uit că îţi sunt

Paznicul răbdător, însetat și flămând.

Hai, iubito, uite, am stins lampa. E noapte.

Vom sta la lumina aurie a gutuilor coapte.

Nu te resemna că abia ne mai știm

Din ce parte a vieţii ne e dat să venim.

Hai să retrăim singurătatea în doi, pe-ndelete,

Ocrotiţi de pozele tinereţii noastre de pe perete!

 

Am oprit balanţa…

Hai, iubito, nu mă mai privi de departe,

Am oprit balanţa dintre viaţă și moarte.

Am așternut pe podele miresme de crâng,

Să nu ne rănim, cumva, în primitorul adânc.

Hai, iubito, pune-ţi aripi pe umerii-doi,

Vom pluti, îmbrăţișaţi, cu un veac înapoi,

Ca atunci când eram stăpâni peste nopţi,

Peste zilele torturate de strugurii copţi.

Hai, iubito, ia în palme un stop de senin,

Spală-ţi chipul frumos în răcoare de crin,

Să te-arăţi, în lumină, tandră și pură,

Să repetăm, însetaţi, respiraţia gură la gură.

Hai, iubito, nu lua seama ninsorii de-afară,

Am aprins focul dintr-un lemn de vioară,

Pe perete am desenat o trăsură cu cai,

Să ne ducă, măcar o clipă, până în rai.

Hai, iubito, nu mă mai privi de departe,

Am oprit balanţa dintre viaţă și moarte!