Din revistele literare: VIAȚA ROMÂNEASCĂ (nr. 2, 2020)

Ne-a atras atenția editorialul semnat de Nicolae Prelipceanu în nr. 2 al revistei VIAȚA ROMÂNEASCĂ. Pornind de la ideile lui Alexis de Tocqueville, care vedea în dorința de îmbogățire resortul „tuturor acțiunilor cetățenilor“, și având un titlu împrumutat de la Joseph Stiglitz, Triumful lăcomiei, articolul din Viața Românească reliefează câteva dintre efectele pe care mercantilismul, dorința de îmbogățire le au în domeniul cultural, unde se produce o răsturnare periculoasă: căci ceea ce constituia doar o anexă, o parte secundară a creației culturale ajunge să facă legea în spațiul culturii, iar aceasta e împinsă într-o marginalitate bizară, așa cum se întâmplă, de altfel, și cu operele și cu creatorii lor. Dar să-i dăm cuvântul lui Nicolae Prelipceanu: „Toți noii termeni care acoperă azi un spațiu ce se pretinde cultural, cu experții săi, oameni fără nicio experiență în domeniile propriu-zise ale culturii, toți acești termeni denotă preocupări para-culturale, conexe ca să zic așa, care nici nu sunt decât căi de ieșire din adevăratul domeniu cultural, din arte, din istoria lor, din tot ce a însemnat, secole de-a rândul, cultură. Dacă te uiți la acești experți, cei mai mulți ar putea face aceeași treabă cu alt material, mult mai aproape de mercantilismul epocii pe care o traversăm. Alte domenii care fac parte din zona ce se substituie culturii, sunt: antreprenoriat cultural, comunicare și mediere culturală etc. După cum vedem, toate aceste specialități bat, de fapt, spre administrarea culturii. Și nu e de mirare, când difuzarea a devenit cel mai important punct din producția culturală. Difuzorii de cărți încasează între 47 și 60 la sută din prețul volumelor. Autorul? Maximum 10-12 la sută, și asta numai în contract, căci, dacă nu e o vedetă recunoscută, procentul rămâne cifră moartă. Promovarea a devenit mai importantă decât creația, ăsta e un lucru știut și încă de multă vreme. Încet-încet, creatorul este împins undeva în jos, marginalizat cum se spune azi, într-o lume unde peste tot se pretinde a fi centrul.(…) Până la urmă, cu atâtea managementuri, antreprenoriate și alte alea, se pierde din vedere însăși opera de artă, fără de care, de fapt, toate astea nu prea au de ce să existe…“