Cele mai multe publicații literare nu mai pot fi citite decât în variantă online. Este ceea ce am făcut și noi în aceste zile. Și ne-am oprit la două reviste din țară, remarcabile amândouă, din care am ales să semnalăm câte un articol. Astfel, în ARCA (nr. 1, 2020), care apare la Arad, Vasile Dan scrie despre două volume de versuri valoroase apărute la Editura Cartea Românească. Doi poeţi, două cărţi, o editură se intitulează cronica sa literară care face proba unei lecturi critice subtile, exacte: „Împrejurarea face să avem în față două cărți de poezie la indigo. Adică la aceeași culoare și format. Și încă: în aceeași colecție,«Cartea Românească de poezie» a editurii omonime. Asemănările continuă: amândoi poeții, Ioan Moldovan și Vasile Igna, sunt de formație intelectuală și literară clujeană, au gusturi apropiate, aparțin unei generații de seniori ai scrisului. Școala clujeană de literatură din deceniile șapte și opt ale secolului trecut i-a motivat literar oarecum la fel: sunt livrești, uneori sofisticați, în contrasens cumva cu congenerii lor din alte părți ale literaturii române, ale aceluiași timp al istoriei literare. Față de bucureștenii optzeciști, în principal din „Cenaclul de luni“, manolescieni în spirit, gândire și expresie, să zicem. Față de cei prozastici în poezie, seci, fără metafore și calofilii de care par sastisiți, în schimb, anecdotici, esopici cu „șopârle“, ironici, autoironici, unii minimaliști. În contrast, amândoi poeții clujeni asociază reflex două extreme: o dată rafinamentul expresiei, ingredientul ei cult, prestigios cult, euforia lirică cu forma cvasiclasică a versurilor, apoi tenta, ai zice folclorică: cu rime împerecheate, îmbrățișate, încrucișate. Acestea sunt asemănările între cei doi. Diferența imensă care este însă între ei, – fiindcă avem de-a face cu două identități lirice clar distincte – e, cel puțin, de temperament. Unul, Ioan Moldovan, melancolic, crepuscular, autopersiflant când nu de-a dreptul autoironic, înfipt țeapăn pe pământ într-un prezent senzorial. Celălalt, Vasile Igna, echilibrat, distins, disimulându-și tensiunile personale cu eleganță în teme, nume, mituri înalte, clasice fără excepție peste care levitează, retractil ca eu liric. Și mai important, avem o diferență chiar de substanță lirică. Poezia lui Vasile Igna este una exclusiv cărturărească cu, în spatele ei, o acoperire, Biblioteca Generică. Asta însemnând inepuizabilele ei argumente și nuanțe. O substanță eterică. Cea a lui Ioan Moldovan, în schimb, e una telurică, mai mult una din viața asta recognoscibilă, de zi cu zi, cotidiană, de acum, de aici și de la această vârstă seniorală a autorului, cu toate imperativele voite și, mai ales, nevoite ale ei.“ Iar din revista NEUMA (nr. 3-4, 2020) , care apare la Cluj, am reținut editorialul cu titlul Cei care dansează, semnat de Andrea H. Hedeș. Reproducem începutul acestui text care conține o descriere inteligentă și profundă a mutațiilor pe care le suportă lumea noastră: „Atunci când o persoană este expusă frumuseții operelor de artă, poate experimenta o tulburare psihosomatică, o stare de rău. E reacția psihicului la o supradoză de frumusețe. Această frumusețe poate izvorî dintr-o operă de artă sau din frumusețea naturii. E un sindrom care poartă multiple nume: sindromul Stendhal, sindromul Florența, sindromul Ierusalim. Efectul frumuseții pure, parcă nepământene, amintind poate de paradisul pierdut, are un asemenea efect puternic asupra ființei. Asfințitul este un alt cuvânt pentru frumusețe. În Delta Dunării asfințiturile sunt splendide. În fața unui astfel de asfințit, vedete autohtone izbutesc să își pună emoția copleșitoare în cuvinte: Bă, ești prost? Emoția există și la ele, dar poate fi exprimată doar la acest nivel de cultură, de educație, de înțelegere. Din păcate, acest exemplu nu este o excepție, ci reflectă imaginea majorității societății. Această societate în care oamenii citesc foarte puțin, în care librării există în orașele mari (câte sunt acestea?) și de pe ale căror rafturi cărțile de literatură română contemporană nu, nu se vând ca pâinea caldă. Și de ce s-ar vinde când cel mai important fenomen social din România este fotbalul, după cum aflăm de la televizor.“ Bineînțeles, pasajele reproduse de noi sunt doar un mod de a îndemna la lectura în întregime a acestor publicații culturale.