Un apropiat povestea dezamăgit că a discutat cu studenții săi de la Litere despre Marin Sorescu, iar aceștia nu-i studiaseră în liceu poezia și nici n-o citiseră. Sorescu reprezintă, nu încape îndoiala, una din cele mai sigure valori ale literaturii noastre din perioada postbelică și, totodată, în plus, scrisul său are avantajul de a fi plăcut la lectură și inteligent, profund, dar accesibil. Dacă el nu stârnește interesul, atunci cine? Și totuși, nu. Au atins un prag îngrijorător dezinteresul pentru lectură, gradul de ignoranță al publicului, chiar și la acele categorii profesionale despre care se prepune că sunt compuse din inițiați în literatură, din oameni cu gust literar format și cu pasiune pentru carte. Se citește tot mai puțin, mai deloc. Ce tiraj au, în mod obișnuit, cărțile autorilor români? Cinci sute, o mie de exemplare. Dacă măcar aceia care, prin ocupația lor, sunt obligați să citească, eseiștii și criticii literari, profesorii de literatură, universitari sau liceali, scriitorii înșiși, când apare o carte bună a unui scriitor român, ar cumpăra-o, curioși s-o citească, atunci, evident, cărțile ar trebui să se dea pe sub mână și tirajele acestea modeste s-ar epuiza instantaneu, ca pâinea caldă, cum se spune. Or, nu se întâmplă așa ceva. Adică literatura nu mai interesează, rolul cărților în viața de zi cu zi s-a diminuat până la cote de avarie. Precizez, ca de fiecare dată când ajung la acest subiect, că există și scriitori valoroși, care au succes de vânzări. Dar cărțile lor sunt cumpărate nu pentru calitatea lor literară intrinsecă, nu de plăcerea lecturii, ci pentru notorietatea autorilor adiacent dobândită. O probă privind ponderea aproape de zero a cărților în universul nostru cotidian se poate obține dacă urmărim, de pildă, emisiunile, altfel captivante, ale unui canal de televiziune american specializat, HGTV, unde sunt prezentate achiziționări și amenajări de locuințe în Statele Unite, dar și aiurea. Este impresionant ce schimbări la față formidabile ale unui spațiu de locuire oarecare realizează acei designeri. Dar, orice ar face, aproape fără excepție, din interioarele concepute de ei lipsește biblioteca. Biblioteca mai lipsea cândva, în comunism: însă atunci era o încercare a mai marilor zilei, neșcoliți, de a distruge ceea ce ei nu stăpâneau, cartea. Acum însă este o tendință globală, care ține de tehnologie, am intrat definitiv într-o altă eră: telefonul mobil, extensia noastră de creier la purtător, a luat locul cărților.