Dinspre secunda de sticlă transparentă

Debutul poetei Mina Decu a fost foarte bine primit de critică, pe o piață literară pe de-o parte plină de poeți buni (deci cu o acerbă concurență), pe de alta parcimonioasă cu vânzările volumelor de gen. Iată, indiferentă la succesul de piață, placheta Desprindere a obținut și Premiul „Mihai Eminescu” pentru Opus Primum, și pe cel de la Gala Tinerilor Scriitori, plus alte nominalizări. Nu e puțin și, ceea ce e chiar un semn al unei normalități tot mai greu de găsit, e pe merit.

Greu încadrabilă (exclud criteriul anului de publicare și pe cel al vârstei biologice, ambele irelevante), Mina Decu pare să practice un discurs atent în toate cele 66 de texte ale volumului mai degrabă la autenticitatea, intensitatea și densitatea experiențelor decât la căutarea vreunui siaj epigonic-generaționist. Deschiderea lor hermeneutică e dată inclusiv de faptul că niciunul nu are vreun titlu, adică vreo sugestie anticipativă de sens. Pe o suprafață concentrată (majoritatea poemelor rar depășesc o pagină), poeta vădește și imageria estetă a nouăzeciștilor („și vine secunda aia de sticlă transparentă/prin care vezi totul atât de clar”; „în mintea ta un băiat în frac/cu chip întunecat și clești de rac/îți aduce pe tavă o jumătate coaptă de pepene roșu”; „în fața ochilor îmi/apar niște bizoni fantastici magnifici aproape aurii/cu coarne întunecate răsucite cu cea mai onirică /delicatețe de care poate fi capabil un somn”), și dezabuzarea autodistructivă postdouămiistă („oboseala mai profundă ca moartea”; „așteptare îmbinată cu presimțirea prezenței”; „barmanul îmi pune paharul în față/dă să toarne/și mă întreabă de gheață/aud viață și încep să râd montând la loc pistolul/nu/răspund/plătesc și ies cu el la tâmplă fără să beau nimic”). Biograficul, atât de frecventat în poezia recentă, e înlocuit de acest experiment constant al „desprinderii”, care-i o distanțare programatică de realitate și de conexiunile ei convenționale. Ea se manifestă formal în aceea că nu se știe dacă avem de-a face în textele Minei Decu cu proză, poezie sau jurnal. Enunțurile sunt notate ca un dicteu automat, fără punctuație sau respirație a frazei, tot așa cum, din aceeași vocație a frondei, e evitată simptomatic opțiunea eului pentru o anume persoană gramaticală.

Visarea și călătoria sunt cele două trasee imaginare ale acestui refuz al oricărei prezențe-șablon, presupus plictisitoare, plată și opacă la eventuale noi experiențe („nu strânge într-un pumn străin ce știi foarte bine că/e al tău hai nu te mai uita la ea ia-ți drumul fumul apa/visele și pleacă”). Viscerală, crudă, halucinatorie, proteică și profund intimistă (se tot repetă acțiunile vorbirii în gând, ale visării și imaginativului, ca și cea stimulativă a alcoolului), perspectiva e a unui „vierme roșu” care „îți poate săpa ceva mai adânc în carne, târându-se pe urmele lăsate de vertebrele tale”. Înregistrată „din mers”, eventual alături de un camionagiu imprevizibil care conduce spre nicăieri, realitatea capătă forme mobile, ca-ntr-o percepție dilatată de mișcare, regresând treptat dincolo de geam în ambiguitate, în amestec, în întuneric, în nimic (textele numerotate cu 14, 44 sau 60 reprezintă câteva asemenea manifeste nihiliste). Realitatea așa de incertă capătă când forma unui fruct exotic cu arome și senzații diverse, din care se poate mușca ca „dintr-o inimă” („mă uitam la nori voiam să găsesc exact ce/simțeam eu aveam nevoie de o oglindă de ceva care/să se desfacă la fel ca o rodie în fața mea să-i văd/frumusețea și să-mi recunosc sentimentele în fiecare/grăunte purpuriu perfect”), când pe cea a unei păsări zdrobite de parbriz, care „a lăsat o dâră roșie subțire un roșu aproape grena foarte/închis o dâră subțire de sânge gros și a căzut pe capotă”.

Privind dinspre „secunda de sticlă transparentă”, avem în poezia Minei Decu o ontologie à rebours, cu obiecte, personaje, senzații, instantanee și amintiri care-i subminează mereu consistența fragilă. Marginalitatea e căutată până la emfază, la fel ca și poza retro de beatnic on the road, gata să se desprindă de orice stație prea îndelungată. Oricum, autoarea oferă un debut absolut promițător, de a cărui maturitate sper să ne convingă și în viitor.