O întrebare de 1 Decembrie

Tocmai a fost 1 Decembrie, Ziua Națională. Dincolo de festivismele după care, vădit lucru!, ne dăm în vânt, cum suntem noi ca națiune, la 101 ani de la Marea Unire? Am zice că neuniți în fapt, geografic (căci n-avem căile de comunicație strict necesare pentru epoca aceasta!) și neuniți în cuget, în simțire: suntem dezbinați ca mentalitate, ca nivel de instrucție și de educație, ca nivel de civilizație și, deci, ca ansamblu de valori și de idealuri asumate. Această slăbire sufletească, această constituție interioară lipsită de o armătură solidă (ce nu poate fi asigurată decât de un set de principii morale și intelectuale ferme!), spre ce ne duc? Spre neputința de a ne trasa o cale și de a o urma. Suntem ca o ambarcațiune în derivă, pe care vântul și valurile o poartă încoace și-ncolo, la-ntâmplare. Prezentul ne găsește complet nepregătiți. Cu lideri deplorabili, incapabili să lucreze benefic pentru țară. N-avem idei fondatoare, n-avem proiect de țară și nu suntem în stare să ne gândim viitorul. Are perfectă dreptate H.-R. Patapievici cu observația sa profundă, reprodusă într-un ochi magic din această pagină: „După 1989, nu mă mai pot pronunța. Am impresia că am intrat într-o epocă în care, pentru prima oară în istorie, cultura nu mai dă direcția societății, iar societatea nu mai recunoaște în cultură referentul și conținutul veritabil al vieții ei istorice.“