O pildă veche

Ne amintim, desigur, Pilda viticultorilor din Evanghelia după Matei: un om gospodar sădește o vie, o îngrijește, sapă un teasc, ridică un turn, o împrejmuiește cu un gard și apoi, plecând în altă țară, o arendează unor viticultori. Când se apropie vremea recoltei, gospodarul îi trimite pe supușii săi la viticultorii cărora le lăsase via ca să-și primească roadele cuvenite. Aceștia însă nu respectă înțelegerea, îi bat și îi ucid cu pietre sau altfel pe trimișii omului. Rând pe rând, pe toți, sperând că astfel vor rămâne ei stăpânii locului, ai averii și vor face tot ce poftesc cu via, după inima lor lacomă și după mintea lor strâmbă și îndreptată spre rău. Văzând una ca asta, ce are de făcut gospodarul? Bineînțeles, să se întoarcă mâniat acasă și să-i pedepsească pe toți acești inși josnici, care și-au bătut joc de ceea ce atât de generos li se dăduse. Da, el se înapoiază și îi pierde pe netrebnici, iar via o încredințează altora, care o merită. Sigur, pilda aceasta are un sens înalt spiritual. Dar ea se poate aplica și la spațiul nostru scriitoricesc. În istorioara noastră, via ar fi literatura română. Restul identificărilor le lăsăm pe seama cititorilor: sigur, vor ști ei să facă translatarea de situații și de nume, și se vor gândi la personificările cele mai potrivite. Nu știm însă dacă și-n viața reală, imediată finalul e fericit, adică binele învinge răul și se instaurează dreapta rânduială.