Ion Negoițescu – Epistolar (2)

Cluj, 11 iulie 1954(1)

Dragă Jeniți,

iartă-mă dacă te mai deranjez și acum – dar încă nu știu dacă cel pe care l-am anunțat a fost să ridice de la voi pachetele mele.

Eu i-am scris și nu mi-a răspuns nimic. De aceea, te rog foarte mult – și încă o dată să mă ierți – să dai un telefon la 4.25.64, la dl. Mihai Rădulescu, să-i spui să ridice cele două pachete.

Aș fi prea obligat, dacă m-ai anunța printr-o carte poștală dacă opera mea a trecut în mâinile celui vizat, sau nu,

Cu sărutări de mâini, muluțumiri și salutări

Nelu,

Cluj, Dijmei 29

*

23 iulie 1953(2)

Dragă Ionel,

împreună cu scrisoarea ta mi-a ajuns și una a lui O.C. pe care am cunoscut-o la Blaga și care mi-a scris câteva rânduri despre tine. Îmi pare bine de cunoștința voastră. Parcă eu v-am prezentat unul la altul. [cuvânt indescifrabil] iluzia capătă atâta culoare încât mă neliniștește ca un impostor al izolării mele care creiază „des paradis artificial“. Contra – pagina a vieții, visurile, se umplă [lecțiune incertă] într-un mod neliniștitor pentru mine care sunt un om prin esență potrivnic narcoticului și artificialului.

Unde se află Doinaș? Cum trăiește și din ce trăiește?

Îmi pare bine că aud că te-ai refăcut. Evită cu tot posibilul cauzele unei reveniri acestor stări atât de neplăcute și îngrijorătoare.

Ecoul pe care l-au găsit poeziile mele franceze la un competent ca Jacque m-a bucurat mult și mă umplă(sic!) de mândrie. Totuși, „trăiesc“ undeva aici doar „cu un picior“.

Redactarea celor două comedii m-a epuizat mai mult decât așteptam. Trăiesc momentan într-o somnolență intelectuală și într-o nevoie mare de emulații care îmi lipsesc întru totul. Sunt asemenea păianjenului care scoate tot, fir cu fir, [text deteriorat, șters] esență. De multe ori privind un păianjen în plasa intimă într-un loc cât se poate de neprielnic și fără muște, mă întreb cum trăiește oare și de când așteaptă?

Amintind despre Romano Guardini, te sfătuiesc să cauți cartea lui, „Briefe vom Comersee“, una din cele mai încântătoare cărți pe care le-am citit vreodată, puțin cunoscută, care merită cea mai largă răspândire. Niște împrejurări stupide au zădărnicit cunoștiința (sic!) mea cu acest scriitor ales și nobil, acum vreo șaipsrezece ani.

Îți urez cât mai multe idei și revelații la lucrarea ta și aștept cu nerăbdare [?…] sau critica poeziilor mele pe care mi-o datorești de atâta timp.

Am încercat să citesc „Der Zauberberg“ de Th. Mann. Imposibil! Mă miră celebritatea acestei cărți plictisitoare și artificiale, sens le ma indu élan [lecțiune incertă].

Cu drag,

[semnătura]

[W. Aichelburg]

Școala Element.[ară] Măicănești, Raion Liești, Galați

*

Cluj, 18 august 1954(3)

Dragă Wolf,

îndată ce am ajuns acasă (unde de altfel sgura vieții nu lipsește fiindcă trebuie să caut un nou serviciu), primul gând a fost la scrisoarea ce ți-am promis. Sper că ai primit, între timp, mesagiul meu de la Gurahonț, unde m-a găzduit Doinaș, precum și acel Remember, care evoca Sibiul nostru și care te evoca și pe tine în stema Europei.(4) Alături de prietenul poet, în mijlocul munților, am fost liniștit și chiar aproape fericit, dacă fericirea s-ar defini ca uitare a existenței înjositoare, a temerii și ororii de oameni. Să găsești, în mijlocul naturii, alte relații posibile între corpuri și suflete, pe abolirea socialului, care acum te îneacă.

Poezia ta în limba română, privită în profilul ei general, izbește mai întâi prin faptul că nu-i găsești imediat un corespondent direct în cadrul propriu al lirismului românesc. N-aș putea spune că realizezi apropieri de un Arghezi, de un Blaga, de un Barbu, de un Bacovia, de un Pillat etc. Tonul ei vine mai degrabă din surse străine, de la un Valéry, de la care împrumuți un anumit rafinament intelectual, de la un Rilke, din care reflectă o organizare comic-spirituală. Așa cum sunt, aceste poezii oglindesc, pentru mine cel puțin, spiritualitatea ta împlinită și figurează liric tocmai această împlinire. Cred că aici este și secretul personalității tale, în acest echilibru superior, într-o cerebralitate devenită natură, așa precum într-o fină țevărie de cristal ar curge sânge adevărat, viu, cald. Cultura a devenit la tine esențială ca o azimă. Între natură și cultură, o uniune quasi-mistică. Deși aș putea spune că îți împărtășesc totdeauna (părerile !?– lecțiune incertă), mai ales în ce privește opiniile literare, mă impresionează în scrisorile ca și în poemele tale, desăvârșirea spiritualității, profilul încheiat, aș putea spune chiar o perfecțiune filtrată în ființa ta, dacă în cuvântul perfecțiune nu s-ar ascunde, ca idee, prea multă tehnicitate, ceea ce simt că nu-ți convine. În tine nu s-a revelat niciodată o natură elementară, ci prin formarea, alcătuirea virtuoză a personalității, ai ajuns la această formă, această devenire împinsă la pragul împlinirii, să poată comunica cu elementarul, să-l poată converti, să se poată asimila cu el. Cred că toate poeziile tale exprimă acest lucru. Și de aceea, te atrage în ele strălucirea substanței, fie când spiritul tău convertește limba română și se asimilează ei perfect, silind-o să scoată sunete pure, fie chiar atunci când versul e deficient, când gramatica a fost trădată, căci poți urmări mereu prin toate aceste versuri, cealaltă gramatică, mai pură, eterică, ce iradiază din însăși substanța. Desigur marea poezie nu poate fi fără de o deplină conjugare a materiei verbale cu gramatica spiritului, substanța ei e tocmai această conjugare – și, dacă ai fi român, ai fi un mare poet al nostru.

Cele mai bune poezii sunt: Culoarea sângelui, Păunii, Bujori de munte, Insula de mărgean (I) – mai ales strofele 1,3,4 – Pin [lecțiune incertă !?] din Roma, Scoica și Chiparosul. Tocmai fiindcă ești amenințat să ajungi la momente în care geniul limbii străine îți scapă, reușitele cele mai considerabile sunt în versurile grele de imagini, uneori baroce, mai obscure, unde fiorul propriu zis liric se poate răsfrânge totuși în sclipirile lui stranii și amăgitoare.

Mi-am permis uneori îndreptări, spre a readuce limba la matca ei firească. Ți le semnalez: în Păunii, versul 2, str. 1 „Cum de pe trepte în ramuri goale sboară“; vers 1, str. 2 „Ascuns în zări vânătul nimb pălește“, iar vesul trei: „Le ține cald și parcă înflorește“. Culoarea sângelui, vers 3, str. 1: „De magi și chiar de fiare mult temută“. În Bujori de munte, vers 3, str. 1: „Atâta zumzet clar nu am aflat“. În Scoica, str. 1: „tremurata vrajă“ în loc de „nedescrisa vrajă“. În Chiparosul: „Sub tine nu sunt coșuri nevărsate“[lecțiune incertă!] în loc de „La tine…“.

Cu totul semnificativ pare faptul că poeziile originale sunt mai bune ca traducerile din Rilke, în care în ciuda faptului că spiritualitatea, ideea, iradiază fierbinte, limba e stângace, chinuindu-se să curgă prin superbele imagini și în care respirarea ta cea mai pură se aude parcă trecând printr-un organ defect.

Ar fi pentru mine o rară încântare ca, într-o zi, să public în revista noastră, poeziile tale alese, ce le-am notat mai sus ca astfel frumusețea morală a spiritului tău să strălucească în limba română, pentru plăcerea și învățătura poeților români. Sper de altfel ca lira ta valahă să mai răsune și de alte noui (sic !) melodii…

În legătură cu propoziția primă din citatul de mai sus, trebuie să remarc că am observat în ultimul timp la Doinaș, care îți cunoaște poeziile încă de când mi le-ai trimis, chiar urmele acestei însoțituri de care îți vorbeam. El a luat de la tine ceva din organicitatea morală a spiritului tău.

Pe când o revedere la Sibiu ?

I.N.

NOTE:

1 Pe plic scrie la destinatar: Dnei Jeniți ing. Slăvoacă, Bul Ardealului 71 (subliniat), et. II ap 7, București. La expeditor: I. Negoițescu, 29 str. Dijmei, Cluj.

2 Datorită deteriorării, în timp, a cernelii, scrisoarea prezintă dificultăți de lecțiune. La cuvintele cu lecțiune incertă s-a menționat acest lucru între paranteze drepte. Pe plic adresa expeditorului: Tov. Ion Negoițescu, str. Dijmei 29, Cluj, Regiunea Cluj.

3 Pe plic adresa destinatarului: Tov. Wolf Aichelburg, Șc.[oala] elementară Măicănești, Raionul Liești, Reg.[iunea] Galați. Adresa expeditorului: I. Negoițescu, 29, str. Dijmei, Cluj. Wolf Aichelburg avea domiciliul forțat în localitatea Măicănești, după ce, din cauza unei nereușite tentative de trecere a frontierei, este întemnițat la Aiud și apoi trimis în lagărul de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

4 Este vorba de evocarea cerchiștilor din poezia Remember de Ștefan Aug. Doinaș, datată: Hălmagiu, 1952. Trimiterea la „stema Europei” se referă la evocarea lui Umberto Cianciolo, Henri Jacquier și Wolf Aichelburg: „Fecioara Europa, cea furată, / de strajă stă acestui magic burg. / Pe fruntea-i de lumină-nconjurată / trei nume-alcătuiesc o nestemată: / Cianciolo, Jacquier și Aichelburg”. Pentru textul integral a se vedea: Ștefan Aug. Doinaș, Opere, II. Text ales și stabilit, note, comentarii, variante, cronolgie și indici de Alexandru Ruja. Introducere de Eugen Simion. Academia Română., F.N.S.A., 2016.