„Repvblica”, o istorie a sculpturii românești văzută altfel

Încă nu s-au stins ecourile celei de-a șasea ediții Art Safari București, eveniment artistic tot mai vizibil în peisajul cultural al capitalei. Armonizând discursul de tip muzeal cu cele mai recente forme de limbaj vizual, organizatorii au propus o formă de citire unitară a fenomenului artistic, indiferent de epocă sau tehnica în care se manifestă. Anul acesta evenimentul a fost adăpostit într-o clădire istorică, Palatul Oscar Maughsch, fostul sediu B.C.R.., iar concepția expozițională a acestui spațiu uriaș, de 10.000 m.p., a fost semnată de arhitectul Attila Kim.

Pavilionul muzeal din acest an s-a focusat pe expoziția retrospectivă, Nicolae Tonitza și universul copilăriei care a reunit peste 300 de lucrări din creația artistului, concepută în viziunea curatorială a lui Zoltán Soós, directorul Muzeului Județean Mureș. O altă direcție importantă pe care Art Safari o promovează încă de la prima sa manifestare, a fost arta contemporană, conturată în Pavilionul Supercontemporan Young Blood. Arta timpului tău. Mihai Zgondoiu, în calitate de curator, a făcut o radiografie a unor foarte tineri artiști contemporani, reprezentanții noului val, aflați la început de carieră. Aceștia au fost prezenți cu instalații interactive de artă, video-mapping, intervenții site-specific, performance-uri, artă media, obiect/sculptură și printuri experimentale.

Vreau să mă opresc însă doar la Pavilionul central care a găzduit expoziția Repvblica. Despre umbre în sculptură, curator Călin Dan, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană, Celia Ghyka (cercetare curatorială) și Sandra Demetrescu (asistent curator). Motivul acestei opțiuni nu este unul de natură strict subiectivă, atât manifestarea în sine cât și volumul care însoțește expoziția fiind inedite în peisajul artistic de la noi.

Luând drept pretext sculptura istorică, un domeniu cu o vizibilitate destul de redusă în spațiul artelor vizuale de azi, echipa curatorială coordonată de Călin Dan și-a propus să ne provoace la o meditație asupra unei teme precum umbra ca origine a reprezentării. Oferta expozițională transcende însă tema, aceea a importanței pe care umbra o are în sculptură, conturând o formă mult mai complexă de înțelegere a lumii, dintr-o perspectivă socio-politică și, implicit filosofică. Ineditul acestui proiect constă tocmai în forma prin care ne este livrată sculptura istoric figurativă. Lucrările, atent selectate, sunt extrem de variate ca tipuri: de la piese arheologice din antichitate, trecând prin secolul al XIX-lea, până la lucrări realizate de artiști aproape contemporani ( Ion Vlasiu, Ion Irimescu, Pavel Bucur, Alin Gheorghiu, Paul Neagu, Vasile Gorduz, ș.a.). Un segment arareori văzut într-o expoziție de sculptură este cel al măștilor și mulajelor mortuare (Eminescu, Goga, Voiculescu, Arghezi, Kogălniceanu, ș.a.) care reușesc să își atingă scopul, acela de a reactiva memoria afectivă a privitorului. Conceptul curatorial devine o formă subtilă de provocare a realității, asemenea umbrei. Suntem martorii unei experiențe de dematerializare a obiectului sculptural în favoarea unei concentrări asupra subiectului. Umbrele sunt elementul central din celebrul dialog Republica al lui Platon, referință la care se raportează și discursul curatorial. Motivarea demersului este susținută de forța pe care această alegorie a reușit să și-o păstreze de-a lungul timpului până în actualitate. Transferul în postmodernitate a unui gen artistic bine înrădăcinat în mentalul omenirii ca fiind asociat cu moartea, memoria și implicit umbra este pasionant, iar recursul la această formă de expresie vizuală justifică ideea proiectului. „Dacă omenirea a părăsit peștera pre-istorică, ea nu a părăsit niciodată cu adevărat peștera mentală. (…) Acest conflict a marcat evoluția sculpturii“ afirmă Călin Dan în textul catalogului expoziției. Urmându-și ideea ne propune o reconceptualizare a domeniului sculpturii, formă majoră de expresie artistică, aflată în imediata vecinătate a arhitecturii. Privită din această perspectivă, a forței de modelare a spațiilor publice și mentale ale societății, autorii par să confere sculpturii un rol superior (chiar și) arhitecturii. O privire asupra sculpturii ca instrument de „control social“ în slujba politicului este inedită și de impact. În această logică a evoluției genului, Călin Dan vede sculptura ca pe un vehicul de promovare a câtorva „teme simbolice menite să satisfacă deopotrivă pe conducători și pe cei conduși.“

Lucrările nu sunt dispuse cronologic, așa cum ne-am fi așteptat, ci prin asocieri de imagini care dialoghează în formule vizuale inedite generând o senzație de prospețime și totodată o fertilă neliniște interogativă. Este o formă de înțelegere a istoriei sculpturii din România pe alte coordonate decât cele tradiționale și care, deși se referă la trecut, reușește să exprime convingător traumele societății contemporane.

Catalogul științific, conceput într-o apariție grafică specială și conținând texte importante semnate de Celia Ghyka (Tatăl, fiica, iubitul și umbra lui) și Călin Dan (La umbra umbrelor) îmi confirmă percepția că am asistat la o manifestare incitantă care prin intermediul unei recuzite istorice a reușit să producă multă actualitate.

Întreg parcursul expozițional, spectaculos regizat de Attila Kim, surprinde conceptul curatorial, punând accentul pe ideea dialogului dintre lumină și umbră mai mult decât pe aceea de a reliefa lucrări individuale. Este o expoziție referențială pentru muzeografia românească atât ca mod de resemantizare a istoriei artei cât și ca formă de livrare a unui discurs în esență, greu și grav.