Constantin Flondor „Cernere/Ningere“

Având în vedere evenimentele prezentate în ultimii ani, presupun că Galeria Romană și-a focusat atenția pe manifestările artiștilor din grupul „Prolog“, iar în această conjunctură, Constantin Flondor este, cred, la cea de-a doua expoziție personală aici. Aderarea la cea mai longevivă grupare (1985) de la noi, inițiată și coordonată de Paul Gherasim a fost, asemenea primelor sale iubiri: „Sigma“ și „1.1.1.“, totală și necondiționată. În ceea ce-l privește pe Constantin Flondor înțeleg adeziunea sa ca pe o formă de împărtășire. Dacă în tinerețe entuziasmul său și al întregii grupări trebuie raportat la curiozitatea descoperirii experimentelor din zona neoavangardei europene, la sfârșitul anilor 1970, artistul redescoperă pictura ca pe o expresie a convingerilor sale spirituale. Este momentul când se apropie de gruparea inițiată de Paul Gherasim, cu a cărei structură spiritual-artistică are multe afinități. Probabil că un studiu monografic ar releva argumentat coerența discursului său vizual de la experimentalism la pictură pentru că, indiferent de perioadă, creația sa păstrează aceleași constante: încărcătura spirituală și bucuria de a experimenta. Scientismul de factură neoconstructivistă al primei perioade de creație se conjugă în mod natural cu discursul pictural din anii maturității pentru că, spune artistul: „Există o iubire pentru matematică, care nu-i esoterism, nu-i teosofie…“. Singura schimbare este la nivelul formelor de expresie. Înțelegerea parcursului său ca pe o fractură cred că este forțată sau, cel puțin, nu deplin asimilată ca demers. Era firesc ca după „teribilul deceniu“ când arta românească fusese decuplată atât de la propria-i tradiție cât mai ales de la cursul firesc al artei europene, ca artiștii să liciteze ideea de supremație a științei. Privită retrospectiv, această utopie progresistă poate fi înțeleasă ca o formă de neliniștită căutare spirituală. Cum altfel ar putea fi interpretate acum cercetările sale matematic-artistice asupra unor prisme cu profil pentagonal sau triunghiular, decât ca pe o formă de căutare a unei armonii universale. Am putea specula pe ideea modului în care își construiește spațiul, mai ales în acest ciclu, că este organizat după configurația mandalei, un cerc închis într-un pătrat- reprezentarea geometrică a perfecțiunii. Este însă, doar încercarea sa de a-și acorda crezul spiritual cu acele expresii vizuale ale postmodernității care îl pot defini. Provocarea, experimentul au constituit pentru el „supape sensibile“ prin intermediul cărora a reușit să își hrănească creativitatea a cărei orientare naturală mizează mai mult spre cercetare decât pe speculația imaginației.

Am simțit nevoia să fac, sumar, câteva clarificări pentru că, adesea, creația sa este arbitrar divizată în raport cu cele două perioade, doar revenirea la pictură fiind conectată cu asumarea smereniei isihaste.

Actuala manifestare de la Galeria Romană, Cernere-cer aduce, în premieră, la București o serie de piese importante din creația lui recentă: Fulgi de nea pe o temă de Klee, Cernere/Ningere, Un fulg de nea pe o temă de Leonardo, Fulguire, dar și grafică colorată din același ciclul. Temă fetiș a întregii sale creații picturale, Cernerea/Ningerea, sinteză a unor motive și tehnici mai vechi și mai noi, trebuie înțeleasă și ca o reacție la probleme care îl frământă precum aceea a unui umanism contemporan unde se simte o alienare tot mai accentuată a individului, a societății și chiar a artei. Unul dintre sensurile impuse, sau mai curând induse, de artist este acela al purității. Atât fulgul de zăpadă cât și făina conțin în simbolica lor ancestrală puritatea, primul, de natură celestă, făina, de factură terestră, aceasta din urmă fiind un element esențial în dezvoltarea civilizației umane. Materialitatea structurii vitale a bobului de grâu/făina este conexată unui alt element vital al existenței noastre, apa. Frumusețea acesteia atinge perfecțiunea în starea sa solidă, a fulgului de nea. Existența lor este cea care face posibilă perpetuarea speciei noastre. Sunt forme care își structurează înțelesul nu doar pe observația științifică, așa cum era percepută creația sa inițial, ci în primul rând pe deslușirea și construirea unei axiologii care recuperează sensul adânc al lucrurilor.

Artistul urmărește cu consecvență posibilitățile de expresie ale genului și propune un tip de vizualitate fascinantă prin simplitatea și frumusețea ei, reabilitând la adevărata ei putere forța imaginii de a induce sacralitatea. Valențe mistice, utopice și estetice se contopesc generând o stare de epifanie a privirii, unde receptorul este pus în ipostaza de a percepe sublimul, perfecțiunea. Este o dimensiune simbolică pe care Constantin Flondor, intuitiv sau conștient a ales să o cultive încă de la primele manifestări. Opțiunea de a-și construi propria amprentă în relație cu vizualitatea contemporană a generat coerența unui parcurs fără sincope, de la studiul naturii dintr-o perspectivă entuziast scientistă din perioada debutului, la cea accentuat simbolică, de acum. „Îmi place să văd, la Leonardo, cum a văzut el că în corpul omenesc este o armonie, și într-o floare, și într-o piatră. Este matematică. Extraordinar! Simetria, secțiunea de aur…“ afirma pictorul într-un dialog cu Mihai Sârbulescu. Iar una dintre piesele centrale din expoziție, nu întâmplător, se numește: „Un fulg de nea pe o temă de Leonardo – de la cerc la structura stelelor, geometria.“