Titlul sub care Gabriel García Márquez își deapănă povestea vieții, A trăi pentru a povesti, i-a cucerit instantaneu pe cititorii scriitorului sud-american, adăugând o notă în plus vocației sale creatoare. O „acoperire“ mai semnificativă a mult invocatului său realism magic nici că se putea.
Parafrazând inspiratul titlu, pentru a încerca, cu modestele mele puteri, o sinteză luminoasă a vieții și creației profesorului și criticului Nicolae Manolescu, m-am oprit, inițial, la această simplă, dar cuprinzătoare propunere: a trăi pentru a citi și a scrie. Însă, furat de presupusa limpezime a formulării, în acord, cred eu, cu scrisul manolescian, am constatat că am scăpat esențialul. Așadar, reformulez: a trăi pentru a citi și a scrie și pentru a-i învăța și pe ceilalți. „Cititorul de cursă lungă“ Nicolae Manolescu a fost, cum se știe, și un profesor de cursă lungă.
„A vorbi despre Nicolae Manolescu înseamnă a vorbi despre spiritul critic“, spunea Dan Gulea, iar eu aș adăuga, iertată-mi fie îndrăzneala, și acestea: a vorbi despre Nicolae Manolescu înseamnă a vorbi despre bucuria scrisului în care rigoarea se topește în firesc, prospețime și claritate; a vorbi și despre civilitate și moralitate în viață, politică și diplomație; a vorbi despre „raportul dintre efemerul politic și durabilul artistic“, a vorbi despre refuzul prejudecăților, comodității și circumstanțelor; a vorbi despre legătura misterioasă dintre viață și cuvinte, a vorbi, de fapt, despre „sufletul cărților“.
Cunoscându-l ( și eu), pot spune cu mâna pe inimă: personalitatea lui Nicolae Manolescu nu copleșește și nu inhibă, ci inspiră, deșteaptă, bucură.
Este minunat că Arca lui Noe, străbate în continuare valurile literaturii și vieții, continuând o fermecătoare poveste.