Poloneza Olga Tokarczuk și austriacul Peter Handke sunt cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură acordat în prima decadă din luna noiembrie a acestui an. Cele două distincții nu desemnează un premiu „ex aequo“, ci sunt acordate pentru doi: cronologic, Nobelul pentru Literatură al anului 2018 îi aparține scriitoarei poloneze, iar cel de anul acesta i-a fost conferit scriitorului austriac.
Acordarea a două Premii Nobel pentru Literatură în condițiile din 2019 reprezintă chiar o premieră pentru istoria acestei distincții, una dintre cele mai prestigioase pentru literatura mondială și, în orice caz, cel mai râvnit premiu literar din întreaga lume. Aceasta, în condițiile în care 2019 nu este primul an în care s-au acordat două premii. În 1904, în 1917 și în 1966 s-au acordat, de asemenea, câte două distincții Nobel, doar că, pentru fiecare dintre acești ani premiile au fost „ex aequo“. Anul acesta, deși s-au acordat două Nobeluri literare, fiecare dintre ele corespunde câte unui an – 2019 și 2018 (când acordarea marii distincții a fost suspendată în urma unui scandal). În materialele de presă care au precedat momentul anului a existat un consens – și anume, că premiile vor merge unul către un bărbat și unul către o femeie. Pe de altă parte, cei doi cei mai recenți laureați ai Nobelului pentru Literatură nu au figurat în nici un top 5 al cotelor de pariuri pentru această distincție. Surprinzătoare oarecum a fost și distribuția geografică a acestor două premii – ambele țări sunt europene, ambele sunt membre ale UE –, în condițiile în care Academia Suedeză este destul de sensibilă la criteriile corectitudinii politice și la aranjamentele geopolitice chiar și atunci când este vorba despre literatură.
Unul pentru Polonia
Olga Tokarczuk este cea de-a doua femeie din Polonia care primește Premiul Nobel pentru Literatură; în 1996, Wisława Szymborska a fost prima poloneză laureată a acestui foarte important premiu. Totodată, Olga Tokarczuk aduce pentru Polonia, odată cu distincția primită anul acesta (dar pentru anul precendent) al cincilea Premiul Nobel pentru Literatură, ceea ce face ca această țară să fie pe locul al optulea într-o ierarhie „all-time“ la această secțiune.
Absolventă a Facultății de Psihologie din Varșovia, practicantă pentru o vreme a acestei meserii, Olga Tokarczuk este una dintre cele mai cunoscute scriitoare din Europa Centrală. Debutul absolut al acestei scriitoare are loc cu o proză scurtă – în 1979 –, în revista „Na przelaj“, dar sub un pseudonim, „Natasha Borodin“. În volum, Olga Tokarczuk debutează într-un an cu o mare încărcătură (și) pentru polonezi: în 1989 îi apare placheta de versuri Orașul în oglinzi. Publică primul roman în anul 1993 – Călătoria oamenilor cărții, volum care este disponibil și în limba română – și, odată cu el, câștigă și Premiul Asociației Editorilor de Carte din Polonia. Olga Tokarczuk este, de altfel, până la Nobelul literar pe 2018 o răsfățată a unor premii de calibru; între acestea, Premiul „Nike“ (cea mai importantă distincție literară din Polonia) și, nu mai departe de 2018, câștigătoare a „Man Booker International Prize“ pentru volumul Rătăcitorii, carte în urma căreia o prestigioasă publicație nota despre autoarea poloneză că este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viață de care nu ați auzit“. Unul dintre romanele ei – Poartă-ți plugul peste oasele morților a fost și ecranizat, fiind recompensat acum doi ani cu „Ursul de Argint“ al Festivalului Internațional de Film de la Berlin.
Într-una dintre reacțiile la cald de după primirea Nobelului pentru Literatură, Olga Tokarczuk a menționat că scrie „cărți pentru a deschide mințile oamenilor, pentru a scoate în evidență noi perspective, pentru a-i face pe oameni să vadă că lucrurile care par că sunt evidente nu sunt de fapt atât de evidente, pentru a-i provoca să privească situațiile care par banale din unghiuri diferite, noi, așa încât acestea să își dezvăluie noi semnificații. La aceasta cred că foloseșe literatura – să devenim și mai conștienți decât suntem, să avem capacitatea de a ne înțelege propria noastră viață, ceea ce nu se întâmplă și ceea ce se întâmplă în jur“. Și a plusat, în aceeași direcție a artei sale scriitoricești: „acesta este modul meu de a înțelege literatura: să creez dubii, îndoieli în mințile cititorilor. Să îi provoc, să îi fac să își ridice bănuieli, să vorbesc despre ceea ce nu este evident. Literatura trebuie să fie o provocare pentru gândire“.
În privința literaturii pe care o face, menționează cu nu are nici pe departe intenția de a scrie cărți politice – de altfel, Kinga Dunin, scriitoare și critic literar, dar și prietenă foarte apropiată a Olgăi Tokarczuk spune despre aceasta că „Olga este o adeptă a misticismului în căutarea perpetuă a adevărului, adevăr pe care îl putem atinge doar când suntem în mișcare, traversând frontierele. Toate formele, instituțiile și limbile încremenite înseamnă moarte“. Olga Tokarczuk este însă conștientă că, acum cu atât mai mult după Premiul Nobel recent câștigat, pozițiile sale publice vor fi, implicit, și unele „politice“, chiar și când acestea vor avea legătură doar cu registrul ficțional. Distinct însă de literatura proprie, Olga Tokarczuk are simpatii declarate de stânga, este o adeptă a ecologismului și, de asemenea, este o vegetariană convinsă. Ca un element de culoare, cu trei zile înainte de decernarea Premiului Nobel pentru Literatură, actualul Ministru al Culturii din Polonia, politicianul de dreapta Piotr Glinski, a declarat că, deși a încercat, nu a reușit să termine niciodată o carte scrisă de Olga Tokarczuk. Ulterior, ministrul polonez și-a nuanțat declarația.
Nu dețin o biografie în adevăratul sens al cuvântului, foarte clară, pe care să o pot povesti într-o manieră interesantă. Sunt compusă din aceste personaje pe care le-am scos din imaginație, pe care le-am inventat. Sunt formată din toți aceștia, am o biografie cu mai multe cadre, enormă“, spune, despre sine, Olga Tokarczuk. Portofoliul editorial al Olgăi Tokarczuk numără aproximativ 15 titluri, majoritatea fiind romane; scrie de asemenea nuvele și povestiri, dar și eseu. Cărțile sale sunt traduse în aproape 30 de limbi. În România, volumele Olgăi Tokarczuk sunt publicate începând cu anul 2001; la Editura Polirom, acolo unde sunt publicate (cu o singură excepție) aproape toate titlurile în limba română ale acestei scriitoare, volumele Călătoria oamenilor cărții și Ultimele povestiri au deja câte două ediții. Olga Tokarczuk știe bine peisajul politic și cultural din România; ea a fost prezentă, pentru lansări de carte, dialoguri publice sau conferințe, de mai multe ori în țara noastră în ultimul deceniu.
Și unul pentru Austria
Peter Handke a ridicat Austria, odată cu premiul din 2019, la cota de două Premii Nobel pentru Literatură; înaintea prolificului, influentului și controversatului scriitor austric laureat în 2019, aceeași distincție a fost acordată și conaționalei sale, Elfride Jelinek, în 2004. Când a primit vestea că este cel mai recent laureat al acestei distincții, scriitorul german a fost, spun sursele oficiale din Stochkolm, „foarte fericit“ și a promis că va veni negreșit să își ridice premiul. Față de Premiul Nobel pentru Literatură, Peter Handke nu a avut dintotdeauna aceleași sentimente pozitive. Autorul german a avut în trecut mai multe ieșiri publice dure cu privire la această distincție; Peter Handke nu a ezitat să denunțe „o falsă canonizare“ pe care ar provoca-o acest premiu și să spună că, nici mai mult, nici mai puțin, „Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să fie desființat într-o zi; el nu aduce nimic bun cititorului“.
Ambiguitatea poziției lui Peter Handke față de relevanța Premiului Nobel – dezgropată prompt și uneori pe ton malițios de mass-media internaționale odată cu desemnarea sa ca recentissim laureat al acestui premiu – nu este singulară pentru profilul public al acestui foarte prolific scriitor (până acum, peste 80 de opere publicate la 77 de ani; este născut în 1942 în regiunea Carintia, în sudul Austriei, după mamă ține de minoritatea slovenă din această țară, după tată, are rădăcini germane). Poate că scandalul public cel mai mare în care a fost implicat acest scriitor (dar și dramaturg, scenarist, regizor de filme și traducător) este cel legat de fosta Iugoslavie, din perioada atât de turbulentă în care liderul sârbilor a fost Slobodan Miloșevici. În 1996, de altfel, Peter Handke a și publicat o carte (care vine la câteva luni după publicarea unui jurnal de călătorie) – Dreptate pentru Serbia – care a provocat numeroase polemici și controverse. Trei ani mai târziu, face publică decizia sa de a părăsi Biserica Catolică, motivând gestul său prin aceea că protestează, în acest fel, împotriva bombardamentelor NATO asupra Belgradului. Seria de atitudini spectaculoase și spectaculare pro-Serbia nu se oprește, în cazul lui Peter Handke, la finalul anilor 2000. În 2006, acesta participă la funeraliile lui Slobodan Miloșevici, liderul sârb acuzat de genocid și de crime împotriva umanității; gestul său stârnește, în mod previzibil, un nou val de reacții publice, multe dintre ele de indignare și de protest. Trecutul extra-literar, militant pro-sârb al lui Peter Hanke a ținut capul de afiș al relatărilor imediate momentului anunțării distincției de la Stochkolm; punctual, din Bosnia și Kosovo au fost relatate mai ales reacții de indignare și condamnare, iar dinspre Belgrad (oraș al cărui cetățean de onoare Peter Handke este din 2015) în special reacții apreciative.
Un autor care – cuvintele sunt chiar ale sale – „nu caută gândire, ci senzația“ în ceea ce scrie, Peter Handke a mai mărturisit, imediat după primirea Nobelului literar, că a fost foarte mirat de decizia forului critic din capitala Suediei: „După toate disensiunile (…), am fost surprins. Acest gen de decizie este un act foarte curajos din partea Academiei Suedeze. (…)Din cauza problemelor pe care le-am avut în urmă cu 20 de ani, nu am crezut niciodată că mă vor alege“. Dacă la Olga Tokarczuk, mai mult de o treime din numărul total al operelor sale sunt traduse și în limba română, în cazul lui Peter Handke numărul cărților cu tălmăcire românească raportat la opera sa completă este incomparabil mai mic. Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri este probabil cea mai cunoscută carte a lui Peter Handke care a fost publicată vreodată în limba română. Alte titluri care se găsesc (dar foarte greu) în românește ale acestui autor sunt: Într-o noapte întunecată ies din casa mea liniștită, Scurtă scrisoare pentru o lungă despărțire, Don Juan (Povestit de el însuși).
Dintre toate Premiile Nobel, Nobelul pentru Literatură are cea mai mare rețetă financiară: atât Olga Tokarczuk, cât și Peter Handke vor primi (în cadrul unui banchet oficial care se va desfășura, în mod normal, în data de 10 decembrie – aceasta este data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel), alături de prestigioasa medalie, și câte un cec în valoare de nouă milioane de coroane suedeze; aproximativ 800.000 de euro sau în jurul a 910.000 de dolari americani).
sinteză realizată de Cristian Pătrășconiu
Scandalul
Ceremonia aferentă Nobelului pentru Literatură din 2018 a fost anulată ca urmare a unui uriaș scandal public în care au fost implicați mai mulți membri ai juriului și care a inclus acuzații cu privire la scurgerea de informații despre potențialii câștigători. Sara Danius, cea care a fost prima femeie care s-a aflat vreodată la conducerea Comitetului Nobel pentru Literatură, și-a dat demisia în luna aprilie a anului 2018 chiar în urma acestui scandal, motivul principal al gestului său fiind acuzele publice privitoare la modalitatea în care a gestionat ceea ce mass-media internaționale au desemnat ca fiind cel mai mare scandal din istoria Premiilor Nobel. Din nefericire, în 12 octombrie a acestui an, Sara Danius a murit în urma unui cancer, relatează presa suedeză preluată de mass-media internaționale.
Ultima decadă
Motivațiile juriilor suedeze oferite la acordarea ultimelor 10 premii Nobel pentru Literatură sunt următoarele: 2010 – lui Mario Vargas Llosa pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile crude ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individuale“; 2011 – lui Tomas Tranströmer pentru „prin imaginile sale condensate, diafane, ne oferă un acces proaspăt la realitate“; 2012 – lui Mo Yan fiindcă „cu un realism halucinant, amestecă mit, istorie și actualitate“; 2013 – lui Alice Munro ca „maestră a nuvelei contemporane“; 2014 – Patrick Mondiano pentru „arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane și dezvăluie universul vieții sub Ocupație“; 2015 – Svetlana Alexievich pentru „scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinței și curajului în vremurile noastre“; 2016 – Bob Dylan pentru „crearea de forme noi de exprimare poetică în marea tradiție a muzicii americane“; 2017 – Kazuo Ishiguro pentru „romanele sale de mare forță emoțională care dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea“; 2018 – Olga Tokarczuk pentru „o imaginație narativă care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă traversarea hotarelor ca o formă de viață“; 2019 – Peter Handke pentru „o operă marcantă care, cu ingenuitate lingvistică, a explorat periferia și specificitatea experienței umane“.
Câte Nobeluri s-au dat până acum
Lista laureaților Premiului Nobel pentru Literatură include până acum 116 nume: 15 femei (cea mai recentă câștigătoare: Olga Tokarczuk) și 101 bărbați (Peter Handke, cel mai recent laureat). 1901 este primul an în care s-a acordat prestigioasă distincție, francezul Sully Prudhomme fiind cel căruia i-a fost conferită. R. Kipling a fost cel mai tânăr câștigător al Nobelului pentru Literatură (la 41 de ani), iar Doris Lessing, cea mai în vârstă (88 de ani la data decernării). Boris Pasternak, în 1958, a trebuit să refuze acest premiu, în urma directivelor primite de la autoritățile sovietice, iar Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie inițiativă, câțiva ani mai târziu, în 1964. Într-o ierarhie făcută pe țări, Franța are cei mai mulți laureați, nu mai puțin de 15; pe locurile 2 și 3, la egalitate, sunt Statele Unite și Marea Britanie (fiecare are câte 12 premianți). De asemenea, 29 dintre laureați sunt scriitori de limbă engleză, pozițiile următoare în fruntea acestui clasament fiind ocupate, tot la egalitate, de scriitorii de limbă franceză și germană (14).
Mari ratări
Ludmila Ulițkaia, David Grossman, Martin Amis, Mihai Șișkin, Ismail Kadare sau Antonio Lobo Antunes sunt numai câteva dintre numele de mare rezonanță ale literaturii contemporane în legătură cu care s-a scris că este nedrept că nu sunt (încă) laureați și laureate ale Premiului Nobel pentru Literatură. Cu puțini ani în urmă, s-a spus/scris cel puțin în aceeași termeni (cu indignare) despe faptul că Premiul Nobel literar nu a ajuns, din păcate, la Amos Oz sau la Philip Roth. Vl. Nabokov, J.L.Borges, Robert Frost, E.Zola, W.H.Auden, L. Tolstoi, J.Joyce, M.Proust, H. Ibsen sunt la rândul lor scriitori uriași pe care juriile care acordă Premiul Nobel pentru Literatură i-a ocolit, din diverse rațiuni, deși cu siguranță că l-ar fi meritat pentru valoarea operei lor.