Homo deus este titlul unei cărți de la Polirom, apărută în 2018, semnată Yuval Noah Harari, în traducerea Luciei Popovici. Colecția Historia, în cadrul căreia a apărut, are o formulare cu un subtitlu comercial – Scurtă istorie a viitorului, de fapt o capcană de comunicare, de atragere serioasă și rigidă, cu atât mai mult demonstrativă, a acelui latinism captatio benevolentia.
Autorul și-a trecut doctoratul în istorie la Universitatea din Oxford (Anglia) și este profesor de istorie universală în cadrul compartimentului de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim.
O altă carte, anterioară acesteia, Sapiens, publicată inițial în Israel, în 2011, a cunoscut traduceri în peste 40 de limbi. Anumite ziare de mare tiraj obișnuiesc să facă sondaje de piață printre cititori. Astfel, Sunday Times a constatat că această carte , timp de șase luni, s-a aflat pe lista bestsell-urilor. Iar ziarul New York Times comenta , într-o formulă de sinteză, că această carte este “provocatoare, [că este] opera unui gânditor înzestrat“.
Actuala carte – Homo deus – de 392 pagini este captivantă, impresionând prin ușurința și fervoarea cu care autorul se mișcă în cultura lumii de vârf, ca-ntr-un joc de puzzle, mișcând capitolele și subcapitolele fără vreo eplicație ori motivație, în prealabil. Aș putea rosti, fără să greșesc prea mult, că autorul decupează cu mare ușurință din istoria lumii, mai cu seamă din cea trecută, zeci și sute de argumente, cu o dibăcie personal, făcând lectura cât mai plăcută, apropiind-o de apodictic. Traducătoarea i-a înțeles forța stilistică a frazei și i-a turnat-o în tipare românești demne de a fi luate în seamă. Citiți în ordine sau aleatoriu titluri de capitole și subcapitole: Noua agendă a omenirii, Antropocenul, Scânteia umană. Povestitorii, Cuplul ciudat, Alianța modernă, Revoluția umanistă, Bomba cu ceas din laborator, Marea deconectare, Oceanul conștiinței, Religia datelor.
Acum, titluri de subcapitole : Pragul biologic al sărăciei, Invizibilele Armade, Încălcând Legea Junglei, Ultimele zile ale morții, Dreptul la fericire, Zeii planetei Pământ, Poate cineva să calce frâna , vă rog ? Paradoxul cunoașterii, Scurtă istorie a peluzelor, O armă în actul I (Toate acestea în cap. I)
Autorul Harari are știința condensării faptelor și , în ultimă instanță , a istoriei din toate timpurile și din toate părțile lumii. El vrea să se facă auzit cu orice preț. Și ca să se facă ascultat efectul de ecou – apelează la umorul cărturăresc par lui même. Emite supoziții și argumente fresh. Iată-l pe autor în miezul dezbaterii. Zice: “Față de alte animale, oamenii au devenit de multă vreme zei. Nu ne place să reflectăm prea mult la asta, fiindcă nu am fost niște zei tocmai drepți sau milostivi“. Homo sapiens este cel care stă în rada interesului autorului.“Deși au avut loc revoluții ecologice și episoade de extincție în masă, acestea nu au fost cauzate de faptele unei anume șopârle, ale unui liliac sau ale unei ciuperci. Au fost mai curând provocate de forțe naturale colosale, precum schimbarea climatică, mișcarea plăcilor tectonice, erupțiile vulcanice și ciocnirea unui asteroid cu Pământul“.
Astăzi, lângă frica instalată genetic, se adaugă grija zilei de mâine , politica nemiloasă a mai marilor zilei, din țară și de pe planetă, pe care le exploatează cei de la Hollywood umflându-și teșchereaua cu alte milioane de dolari.
Pentru a arăta că homo sapiens n-a fost izolat în sine, apelează la ipoteza „poate că asteroizii, tectonica plăcilor și schimbarea climatică au afectat organismele de pe tot globul, dar influența lor a variat de la o zonă la alta. Planeta nu a constituit niciodată un singur ecosistem, ci, mai curând, a reprezentat un ansamblu de ecosisteme independente. Autorul pedalează pe informația enciclopedică culeasă din atâtea domenii care s-au afirmat în ultimii 70000 de ani. Adică de acolo încoace poate depune mărturii concrete, de știință , de câte a lăsat aceasta în arhive de bibliotercă, depistabile, din muzee, mărturii scrise, cărți , reviste și constatări personale pe baza deducției logice, sau a spiritului comparativ inevitabil.
Toate intră sub incidența responsabilității și a adevărului istoric și în perspectiva nealterată a acestuia.
Cartea juisează în sus și în jos – între un ieri din istoria omenirii, de la epoca de piatră, până la capitalismul actual, trecând prin revoluțiile democrației –, până la un mâine, cu mașini circulânde fără pilot și electronice inteligente, începând cu miile de roboți, care îi vor înlocui pe oamenii.
Deocamdată, acel mâine visat este destul de controversat și insufficient explicat la nivelul celor mulți . Lumea este așa de divizată, încât o disciplină ca filozofia altă dată, fiind la mare cinste și respect, cu gânditori de talie, astăzi în cădere liberă, fără a mai fi luată în seamă, în vreo parte a globului.
În timp ce zeci de milioane de oameni trăiesc în subnutriție incomparabilă, o mână de îmbogățiți visează, pilotând, să ajungă pe lună.
La începutul anului 2016, averile celor mai bogați 62 de oameni din lume echivala cu cea a celor mai săraci 3,6 milioane de oameni! Cum populația globului este de circa 7,2 miliarde de oameni, înseamnă că acești 62 de miliardari au împreună o avere egală cu cea a jumătății inferioare a omenirii (p. 304).
Marele proiect uman al sec. XX (zice autorul) își propunea eradicarea foametei, a molimelor și a războiului – își propunea să mențină o normă universală de bunăstare , sănătate și pace pentru toată lumea, fără nicio excepție“.
Sociologul, politologul, istoricul, religiosul, sefistul Harari este convins că noile proiecte ale omenirii în secolul XXI ar fi obținerea nemuririi, fericirii și îndumnezeirii.
Că n-am văzut scrise niciunde asemenea proiecte – verba volant, scripta manent , este altceva, plecând de la științele viitorului. Poate n-am pătruns eu mai temeinic, mai adânc toate (?!) descoperirile științifice și progresele tehnologice ale omenirii. Nu vreau să cad în păcatele europenilor care i-au tratat, în sec. al XIX-lea, pe africani, ca pe suboameni inutili. Iar ei, bogații erau o castă de supraoameni upgradați.
Se va putea întâmpla așa ceva, zice autorul, dacă autoritatea va trece cu totul din mâinile ființelor umane la algoritmii deosebit de inteligenți, [atunci] liberalismul se va prăbuși.
Ce religii sau ideologii noi ar putea să umple golul astfel produs și să guverneze evoluția ulterioară a urmașilor noștri asemănători zeilor?
Că autorul Harari și-a conceput cartea ca pe o dezbatere drept punct de vedere, pur personal , ne-o dovedește și faptul că la sfârșitul său i-a adăugat un consistent Index (p. 379 – 389). Organizat alfabetic – după cum se știe –, el scoate în evidență cuvintele și noțiunile care au avut o frecvență, pe care o numim indicator de caz.
Oprim aici citarea indicatorilor de frecvență cu o concluzie a autorului, cel puțin năbădăioasă: vreme de milioane de ani, am fost cimpanzei îmbunătățiți. În viitor, e posibil să devenim furnici supradimensionate (p. 318)
Până când se hotărăște birocrația guvernamentală greoaie în legătură cu reglementările (!) cibernetice, internetul se va schimba de zece ori, Țestoasa guvernamentală nu poate ține pasul cu iepurele tehnologic.
E copleșită de date poate că NSA ne spionează fiecare cuvințel, dar, dacă judecăm după eșecurile repetate ale politicii externe americane, la Washington, nimeni nu știe ce să facă cu toate datele (p.327).
Cartea ridică zeci și sute de întrebări – mai ales de conținut, în funcție de afirmațiile categorice, autorul, specializat, totuși, în istoria universală a lumii,nu lasă nicio îndoială că s-ar flexibiliza alături de cei cu puțină informație . El îi biciuie sau bombardează, neinteresându-l dacă ipoteticul cititor este neștiutor de atâta carte. De aceea, sare de pe un tăpșan pe altul, gândind că fidelul cititor îl urmărește cu credință. Într-un ocean de informații , puse la dispoziția autorului de către un trecut virulent , trezit din adormirea de veacuri, desigur, și cu un internet generos, el înoată ca un nisetru, știind că, totuși, cineva îl urmărește fiindcă este posesor de icre negre, pe care salvatorul le va devora fericit. Căci ce altceva ne spune domnul Yuval Noah Harari că fericirea a fost în vizorul omenirii încă din antichitatea greacă. Și îl citează pe filozoful Epicur (341 – 270 BC) care nu credea în venerarea zeilor și nu credea nici în existența vieții după moarte. Că singurul scop al vieții este fericirea de pe pământ. Că ea nu poate fi colectivă, ci doar individuală. Scrie autorul negru pe alb :“Plafonul din sticlă al fericirii este susținut de doi stâlpi robuști, unul psihologic, celălalt biologic“.
La nivel psihologic, fericirea depinde, mai curând de așteptări decât de condițiile obiective.
La nivel biologic, atât așteptările noastre, cât și fericirea sunt determinate mai degrabă de biochimie, decât de situația noastră economică, socială sau politică
În sec. XXI, cel de al treilea mare proiect al omenirii va fi acela de a dobândi puteri divine de creație și distrugere și de a perfecționa Homo sapiens, transformându-l în Homo eus.
Acest proiect le include în mod evident pe primele două și este alimentat de acestea. Ne dorim să avem capacitatea de a ne reconfigura corpul și mintea mai ales ca să evităm bătrânețea, moartea și suferința, dar odată ce le vom obține, cine știe ce altceva am mai putea face cu această abilitate? Drept urmare, am putea spune foarte bine că noua agendă a omului constă de fapt într-un singur proiect (cu mai multe ramificații): îndumnezeirea.
Primul leagăn al îndumnezeirii ni l-a oferit Antichitatea. În plan virtual, zeii se bucurau nu de omnipotență , ci mai curând de superabilități specifice. Dintre acestea: capacitatea de a proiecta și de a crea fiiințe umane; de a-și transforma propriu corp; de a controla mediul și vremea; de a citi gânduri și de a comunica la distanță; de a călători cu viteze foarte mari; și firește, de a evita moarte și a trăi veșnic. Or, oamenii tocmai asta fac, dobândesc toate aceste abilități, și nu numai.
Autorul constată că în lume funcțonează comunicarea mai abitir ca orice altă formă de înțelegere interumană, datorită nu numai internetului, dar mai cu seamă a acestuia, ci și smartphonurilor, twitterului, Instagramului și „bătrânelor“ telefoane mobile, cele clasice fiind pe cale de dispariție și rămânând ca o relicvă a trecutului.
Marile întrebări ale bietei omeniri care n-a reușit de-a lungul istoriei sale milenare să depășească stabilizarea decât tot a 25% din uscatul apelor. A reușit, în schimb, să-și adjudece distrugerea prin poluare intensivă, îngrădirea semenilor în țări din Orientul Mijlociu – Irak, Afganistan, Siria –, să înfometeze întreaga Africă, să exploreze mai multe mări ale globului în beneficiul propriu, să scotocească în măruntaiele pămîntului după bogății, patentate prin studii de fezabilitate, extrem de costisitoare.
Autorul acestei minunate cărți – greu încadrabile (și la urma urmei, dacă am ști că este de istorie (cum în mare parte și este), de științe politice, de antropologie, fiind în ultimă instanță de istoria culturii – cota de piață i-ar crește considerabil, autorul este doar contemporanul nostru, al acestui veac și basta. Zice domnia sa că dacă privim viața la scară mare, toate celelalte probleme (ah,iar acest cuvânt sordid, sec !) și evenimente sunt eclipsate de trei procese interconectate:
Știința converge către o dogmă atotcuprinzătoare, potrivit căreie organismele sunt algoritmi, iar viața înseamnă procesare de date.
Inteligența se decuplează de conștiință.
Algoritmii nonconștienți , dar deosebit de inteligenți ar putea să ne cunoască în curînd mai bine decât ne cunoaștem noi.
La închiderea cărții, a lecturii cu pixul în mână rămâi bulversat de atâtea nedumeriri, ivite, unele cu caracter general, altele de principiu și altele din vizorul concretului – imediat și de durată. Ca-ntr-o etuvă se învârt întrebările și te-aștepți să iasă cea mai importantă cu aplicabilitate imediată – fie în plan concret sau cel puțin teoretic sau abstract. Totul se-nchide într-un cifru misterios, pe care rămâne să-l descifrezi individual.
O carte de tip enciclopedic, pe care urmează s-o duci cu tine în orizontul așteptărilor de zi cu zi de aici înainte, convins fiind că în lume sunt și creiere care în viitor ne așteptăm să se înmulțească.
Cu cât ne generalizăm în beneficiul omenirii, cu grad sporit de aplicabilitate, cu atât ne apropiem de formele de fericire proiectate.