Roma în o sută optzeci de ani de fotografie

Cu ocazia îm­plinirii a 180 de ani de la nașterea fotografiei, Museo di Roma din capitala italiană a organizat o expoziție însumând circa 320 de fotografii din propriile depozite. A dorit să realizeze un „arc peste timp“ și a ales ca temă reflectarea orașului însuși în fotografii de vârstă modernă și contemporană. Desfășurată generos în mai multe săli, expoziția conține o latură tehnico-istorică perceptibilă, constând în expunerea unor fotografii valoroase prin vechimea și evoluția tehnicilor ce le-au stat la bază, dar și una contemporană, susținută prin selecția unor fotografi actuali, care și-au exprimat artistic raporturile speciale cu Roma.

În 1989, tot cu ocazia unei aniversări rotunde a artei fotografice, Comune di Roma a cerut unui număr de șapte fotografi cunoscuți să ofere diverse interpretări ale orașului. Ca un palimpsest, Palazzo Braschi adaugă acum expoziției actuale și straturile mai vechi: noua expoziție („Roma în camera obscură. Fotografii din secolul al XIX-lea până în prezent“) încorporează amintirea celei de acum treizeci de ani, tot astfel cum palatul, găzduind în continuarea sălilor cu artă preponderent neoclasică din expunerea permanentă și actuala expoziție, sărbătorește fotografia și în evoluția ei față de pictură.

Componenta istorică a tehnicilor fotografice cuprinse în expoziție este relativ bine documentată, dar cel mai probabil neinteligibilă unui privitor nespecialist. Sunt prezente fotografii realizate pe plăci de argint iodate prin expunere în camera obscură sau obținute prin fixarea imaginii cu colodiu, verigi timpurii în evoluția noii arte. Păstrarea unor astfel de fotografii, ca și achiziția și developarea unor negative vechi de mare valoare pentru obținerea unor produse artistice noi constituie o miză artistică și expozițională în sine. Majoritatea poartă deja semnătura unor mari fotografi ai începuturilor, cum sunt, de exemplu, cele realizate de francezul Gustave Eugène Chauffourier (1845-1919). Acesta își dezvoltase afacerea în orașe italiene și a lăsat în urmă un adevărat docufilm al istoriei locurilor, surprinzând foarte bine schimbările Romei după declararea sa, în 1871, capitală a Italiei unificate, și intervențiile de sistematizare urbană care au urmat. Apreciat de aristocrație și burghezia urbană, plăcile sale au fost achiziționate de actualul muzeu în 1958. În expoziție sunt prezente și un soi de „ghost photographies“, rezultate din developarea unor imagini negative pe plăci de sticlă. Sunt realizate, probabil involuntar, ca rateuri, de fotografi amatori, dar oferă ocazia unor efecte picturale moderne.

Pe de altă parte, fotografiile vechi pot impresiona tocmai prin calitatea pe care, înainte de toate, și-au clamat-o în raport cu artele reprezentaționale: exactitatea. Un fotograf francez activ în Italia în anii 1850-1880 a fost și Eugène Constant, spirit inovator, care se impune încă de la început printr-o tehnică rafinată și de mare acuratețe a imaginii. Asemenea calități sunt cu atât mai căutate când vorbim de fotografia arheologică. Colecția de 3300 de fotografii comandate de arheologul englez John Henry Parker (1806-1884) mai multor fotografi din secolul al XIX-lea relevă raporturile stabilite încă de la început între fotografie și arheologie, prin posibilitățile de documentare detaliată oferite de cea dintâi. Aproximativ 800 de fotografii din această colecție istorică aparțin în prezent Muzeului Romei. Se consideră că cele 13 volume de arheologie romană ale lui Parker, apărute în perioada 1874-1883 și ilustrate bogat cu imagini din colecția personală, au impus definitiv fotografia ca instrument obligatoriu pentru cercetători. Alte fotografii arheologice din expoziție sunt semnate de Robert Eaton, James Anderson și Pietro Dovizielli.

Dagherotipul, invenția din 1839 a lui Louis Daguerre, încă mai putea presupune o ședință de expunere lungă, de până la 45 de minute, pentru obținerea unui portret unic, iar costurile erau ridicate. Faptul că primele fotografii se realizau fără posibilități de replicare face ca valoarea unei astfel de fotografii să fie asemănătoare cu cea a unui tablou. Nu întâmplător fotografiile-portret ale lui Nadar au fost comparate cu portretele executate până atunci. După câteva secole de pictură europeană „de imitație“, nu ar trebui să mire faptul că, la apariția fotografiei, o serie de pictori, gravori, calcografi, mici negustori de artă și-au abandonat ocupațiile anterioare, devenind fotografi. De exemplu, dintre cei prezenți în actuala expoziție, Tommaso Cuccioni (c. 1790 – 1864) încă executase anterior gravuri, iar scoțianul James Anderson (1813-1877), care studiase pictura la Paris, a ales să devină fotograf al Romei. Afacerea celui din urmă, transmisă pe durata a trei generații urmașilor, a ținut până în anul 1920. Foarte prolific de altfel, firma Fratelli Alinari i-a achiziționat ulterior circa 40.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă.

Convențiile peisajului urban și ale celui arheologic rămân de interes special pentru o expoziție dedicată Romei. Temele obligatorii în asemenea peisaje sunt cele specifice călătoriei formative (Le Grand Tour), din care tinerii aristocrați și burghezi își culegeau, în secolele XVIII-XIX, suvenirurile. În actuala expoziție, de exemplu, sunt prezente panorame celebre, Palatinul, forul roman, Vaticanul, piețe cunoscute, grădinile unei capitale considerate ea însăși o imensă grădină.

Dacă negativele pe sticlă developate cu soluție de argint, fantomatice, semnate de Umberto Sciamanna, surprind mai greu lumea complexelor spitalicești care, în anii 1930-1940, încă mai funcționau în sediile istorice, alte fotografii relevă cu claritate planurile moderne de sistematizare urbană a Romei de după 1860, între care unele au condus la modificări substanțiale ale orașului. Mari fotografi precum Cesare Faraglia sau Filippo Reale documentează demolările din anii 1920 și 1930 în zone istorice, precum Spina di Borgo, un mic cartier de clădiri înghesuite, foarte pitoresc de altfel, demolat în anii 1930 pentru a face loc, după planurile lui Marcello Piacentini, actualei Via della Conciliazione. Câteva fotografii aeriene de Robert Eaton cu Bazilica San Pietro surprind imagini anterioare acestei demolări.

Pe de altă parte, deși concura pictura, gravura și desenul, fotografia a atras încă de la începuturile sale nu numai profesioniști ai artei, ci și opticieni, chimiști, ingineri, deschizând astfel un câmp generos nu numai artei, ci și antropologiei. Prin evoluția tehnicilor, timpii de expunere s-au redus considerabil, fotografia a devenit tot mai accesibilă, și treptat, odată cu liberalizarea și accesibilitatea sa, fiind practicată de feluriți amatori, și-a adăugat o prețioasă latură antropologică. Întâlnim în expoziție și o Romă surprinsă în moduri neașteptate, documentând fie malurile Tibrului, fie amestecul de oraș și sat sau dulcele stil de viață italian, o istorie umană a vieții italiene de zi cu zi din ottocento surprinsă în fotografii executate de amatori.

Selecția de fotografie contemporană conține lucrări ce marchează prezența unor oaspeți-vedetă cum a fost Joseph Beuys, care a susținut în 1981 la Palazzo Braschi o conferință și performance-ul Terremoto. Câteva fotografii de Mario Carbone amintesc de acest eveniment. Expoziția și-a propus să evidențieze și moduri contemporane de a „citi“ orașul, selectând în acest scop lucrări de Léonie Hampton (din seria Mend 2018), Roger Ballen (din seria The Rome Ballen Times 2016), Simon Roberts (din seria Motherland) etc. Roger Ballen, născut la New York, trăiește de 30 de ani în Africa de Sud și explorează artistic orașele sud-africane, realizând ceea ce și-a autointitulat niște „ficțiuni documentare“, iar britanicul Simon Roberts, autor și el al unei serii de fotografii neconvenționale ale Rusiei de la începutul anilor 1990, este prezent în expoziție cu o splendidă selecție de fotografii în format mare, cu imagini fantomatice de oameni supraimprimați peste peisaje romane contemporane. Artistul este interesat în general de componenta identitară a peisajului „matern“, de unde variațiile (cu orașe rusești, Roma sau alte orașe) ale seriei Motherland. Expoziția se poate vizita până în septembrie.