Prințul coreean

(fragment din romanul în curs de apariție)

La câteva zile după vizita la minister, secretara îi înmâna un plic cu biletul de zbor al Companiei Korean Air și un voucher la hotelul Hyatt Regency de pe Jungmun Beach. Bed&Breakfest, așa cum ceruse. Avea de gând să-și detoxifieze puțin corpul pe care-l simțea îngreunat și cu pielea prea lucioasă de la grăsimea porilor. Un city break fără băuturi alcoolice și fără carne, decisese.

O oră pe drumul fără pulbere al cerului, după aproape încă pe atât în aglomerația capitalei până la Incheon Airport. Avionul, arhiplin. Ceru o cafea stewardessei care-i zâmbea cu toți dinții. I se păru că privirea ei fixă îi transmite semnale de interes. Le primi cu o indiferență îngrijorătoare. Continuă să stea tolănit pe scaun, cu pantofii scoși și picioarele în șosete albe, noi, desfătându-se pe mochetă. Scoase din plicul spetezei din față o revistă turistică pe care o frunzări plictisit.

Mai fusese de câteva ori în insula Jeju-do. Niciodată însă cu Myong, ceea ce-l făcuse să accepte imediat destinația propusă de unchiul său. Deci o vacanță fără amintiri, fără nostalgii, fără tristeți postume. Cu gândul să se plimbe pe plaja stâncoasă, cu tălpile înfiorate de răceala pietrelor cenușii și de valurile care le șlefuiseră cu încăpățânarea răbdătoare a apei. Singur cu el însuși. Sau poate doar câteva scufundătoare vârstnice, în costume de cauciuc, care se întorc deobicei cu coșurile pline de sepii lunecând vâscoase în colcăiala lor disperată, dinaintea sfârșitului.

Plecase cu o geantă de mână pe care o aruncă nonșalant în portbagajul shuttle-lui trimis de hotel. De cum primi cheia electronică, lăsă bagajul în cameră și comandă un taxi.

– Ara-dong! spuse șoferului care demară în tăcere.

Ajunse la Templul Gwaneumsa de la poalele Muntelui Halla. Era spre apusul soarelui și cerul căpăta culori irizate. Yeon se așeză printre statuile posomorâte din piatră încercând să-și golească mintea de gânduri și să mediteze.

Unii oamenii clădesc, apoi vin alții care dărâmă, pe urmă o altă generație reconstruiește și renovează. Așa s-a întâmplat cu Templul Gwaneumsa și cu sufletul lui se întâmpla la fel…

Se ridică și o porni agale pe drumul prăfuit desfătându-și ochii cu verdele crud al frunzișului. Urcă scara de piatră și intră în templul Dale. Avea un tablou preferat în fața căruia se oprea întotdeauna pentru a reflecta. O pasăre bicefală cu penajul viu colorat. Un cap de femeie și celălalt de bărbat, cu gâtul împreunat și priviri senine. Da, așa se zboară în iubire! își spuse. Pasărea fericirii are două picioare și două capete.

Se opri în fața statuii lui Buda care-și ținea o palmă în sus și cealaltă în jos. Să binecuvântezi și să primești în același timp? Sau doar să primești binecuvântarea? Nu știa răspunsul. Se simți deodată un biet orfan venit la cerșit, flămând de iubire.

Își privi înciudat ceasul. Trecuse deja sfertul academic de după ora întâlnirii fixată cu Cho Hee, tânăra găsită pe site-ul „Unul plus una“. Nu înțelegea femeile. După ce acceptase telefonic rendez-vous-ul, acum se răzgândise? Oftă indispus. Să fi greșit el? Poate nu alesese locul potrivit… Oare fata se aștepta să fie invitată la barul hotelului unde se cazase, sau la o cină romantică într-un restaurant fancy, ca Sunny Garden? Era clar că fusese neinspirat. Dar o făcuse cu bună știință. S-ar fi disprețuit pe sine însuși plătind anticipat bunăvoința unei femei. Acum, mai mult ca niciodată simțea nevoia să cucerească numai prin simpla prezență, prin conversație și bunele lui maniere. Știa că la capitolul simțul umorului nu excelează, dar când își dădea silința, reușea să-și amuze interlocutorul. O calitate cu care te naști, dar la Yeon era cultivată. Îi rămânea doar să decidă pentru cine și în ce scop merita să spună anecdote, ori să povestească o istorie comică.

Continuă să se uite cu atenție la fiecare fată care trecea prin parc, sperând că totuși rendez-vous-ul nu va fi ratat până la urmă. Scoase din nou mobilul ca să-i revadă fotografia. Ca un făcut, telefonul sună. Era chiar Cho Hee. Îi înșiră câteva scuze care păreau inventate. Sau în orice caz, debitate neconvingător. Răspunse monosilabic. Ea nu-i ceru o reprogramare, el tăcu insistent. Apoi, înciudat, întrerupse convorbirea în mijlocul unei fraze. Nu era momentul potrivit pentru această mică înfrângere, tocmai când avea mai multă nevoie să-și întărească încrederea în sine. Dar Yeon știa să vadă partea bună a lucrurilor. Nu lui, ca persoană fizică, i se trăsese clapa. Ci unui tânăr oarecare, necunoscut, pe care o obișnuită a site-ului cum ar fi putut fi Cho Hee, încerca să-l manipuleze. Să-i stârnească interesul, curiozitatea, tocmai prin absență. Chipurile se lăsa greu, se lăsa așteptată, dorită. Un joc stupid pentru care el n-avea nici timp, nici răbdare.

Telefonul mai sună de câteva ori, insistent. Era tot Cho Hee. Yeon respinse convorbirea de fiecare dată, cu un soi de patimă a răzbunării. Se strânsese în el o energie care se cerea consumată.

Alergă preț de câteva minute de parcă s-ar fi grăbit să ajungă unde întârziase. Când ajunse la grota meditației, se opri smerit. Cine era el? se întrebă. Cărei religii îi aparținea? Confucianism, budism și catolicism nu puteau fi simple cuvinte, nu puteau fi simple credințe ale oamenilor de rând, dacă de dragul lor, cândva, se demolau cetăți și se ardea pe rug… În numele lor și a altor religii, cu secte și fanatici, încă se mai ucid nevinovați pe străzi, sau în lăcașuri de cult. Să fie fiara din om? Să fie lucrătura diavolului și a îngerilor decăzuți? Să fie manevre politice sprijinite pe simboluri și divinitate?

Se revedea în copilărie, de mână cu mama, intrând în Catedrala Myeong-Dong, numită și Notre-Dame a Imaculatei Concepții. Era un moment special. Mama era numai a lui și el, numai al ei. O intimitate de neînțeles pentru copiii care mai au frați și pentru mamele de fete. O dragoste acaparantă, cu gelozii și fericire, departe de tatăl coreean. Yeon se simțea părtașul unei taine divine în răcoarea interiorului auster. Rostea și el rugăciuni pe care le înțelegea doar parțial, dar Sophia, transfigurată de emoție, îi strângea umerii firavi și-l privea cu ochi arzători.

– Să crezi! Mă auzi? Să crezi! îi spunea.

În cine să fi crezut? Atunci era prea devreme. Azi, poate prea târziu. Inima i se legăna în balansoarul credințelor. Câte icoane, câți zei și zeițe, câți sfinți și îngeri! Inutil de mulți, când de fapt El e în noi, în fiecare dintre noi. Suntem o fracțiune atomică din El.

Yeon avea o latură înclinată spre contemplație pe care o ascundea cu grijă de toată lumea ca pe o slăbiciune de care se jena. Încă din timpul zborului cu avionul spre insulă, își dorise să stea singur, să se reculeagă așezat pe bordura de piatră a havuzului urmărind în tăcere jocul peștilor albi, galbeni și roz. Acum era acolo și se gândea cum ar fi să înoți toată viața.. să trăiești în apă ca într-o veșnică expe­riență intrauterină, de copil nenăscut. O stare primară. Să fii femeie, să te scuturi de icre, să fii bărbat, să le însămânțezi fără atingere. Să te cutremuri singur. Singur, singur, prea singur. E oare o rușine să fii singur?

Simțea că în lumea lui interioară există o mie de vieți. O mie de oameni veniți și plecați, născuți și morți. Și totuși ce singur era… Ce datorie avea el față de natură? Sau față de el însuși? Oare voia cu adevărat s-o alunge din suflet pe Myong? Încerca s-o înlocuiască? De ce s-ar folosi de surogate?

O luă din nou la fugă pe aleile măturate, cu ochii la lampioanele din hârtie multicoloră legănate de vânt, ca niște inimi smulse din piepturi bolnave în căutare de lăcașuri binecuvântate de zei.

Se întoarse la hotel cu un autobuz aproape gol. Nu mai călătorise demult cu autobuzul și i se părea o experiență a întoarcerii în timp. În liftul cu oglinzi al hotelului își închise ochii, să nu se vadă. De parcă se temea de propria lui imagine.

*

Yeon se trezi târziu și binedispus. Își roti privirea prin cameră, văzu ușa deschisă la baie. Constată mulțumit că era singur. Femeia dispăruse. Nu se temea că i-ar fi furat ceva, fiindcă își ținea întotdeauna actele și aproape toți banii în seif. Profitase de o scurtă absență a vizitatoarei când intrase la duș și lăsase la vedere, pe minibar, echivalentul în woni a o sută de dolari. Întrucât nu se tocmiseră dinainte și nici după fapte, iar tânăra nu emisese niciun fel de pretenții financiare, însemna că lăsa plata la discreția lui. Și după cum nu mai vedea banii în locul unde-i pusese, însemna că se autoservise și că nu avea pretenții suplimentare. Dacă nu i-ar fi luat, Yeon ar fi intrat la bănuieli că ar fi plătit-o cineva. Nu era cazul. Fata nu-l descususe, nu-l împinsese să consume alcool ca să-l tragă de limbă, totul părea o mică afacere hotelieră subterană pe procente, fără știrea direcțiunii. La urma urmei, gândi el în timp ce se întindea ca o pisică leneșă, i-ar fi putut trânti ușa în nas, dar îi picase exact la țanc și-i curățase creierul de toxine mai eficient decât Templul Gwaneumsa.

Un antrenament de judo, asta își dorea. Să-i bată inima nebunește, să se trântească la pământ, să învingă sau să fie învins. Să se pună la încercare. Ridică receptorul și-l sună pe Yu-jin.