Semnalăm din Steaua nr. 6 grupajul de confesiuni Scriitori, orașe, străzi, parcuri. Răspund la provocarea revistei inițiatoarea anchetei, Ruxandra Cesereanu, dar și o seamă de invitați, care semnează texte ce se citesc cu plăcere: Simona Popescu, Valeriu Gherghel, Robert Șerban, Radu Andriescu, Laura T. Ilea, Daniel Moșoiu, Călin Andrei Mihăilescu, Vitalie Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun și Angelo Mitchievici. Dar să reproducem aici două pasaje care probează calitatea acestor schițe de descriere urbană. Iată-l, de pildă, pe Vitalie Ciobanu vorbind despre cel mai important bulevard din Chișinău: „Bulevardul Ștefan cel Mare reproduce la nivel onomastic istoria ultimelor două sute de ani ai Basarabiei. Sub ocupația țaristă s-a numit «Alexandrovskaia» (în cinstea țarului Alexandru II), dar a avut și alte denumiri între 1812 și 1877. În perioada interbelică i s-a spus «Alexandru cel Bun» (asemănarea de nume, presupun, a fost o bună oportunitate pentru autoritățile române de a menaja anumite susceptibilități și obișnuințe ale locuitorilor urbei). Sub sovietici bulevardul central al Chișinăului a fost redenumit „Lenin“ și, în sfârșit, după 1991, în epoca independenței, a preluat numele învingătorului de la Podul Înalt, devenit simbol absolut al Basarabiei românești, mai ales că statuia voievodului domină cu autoritate Piața Marii Adunări Naționale. Ce aventuri onomastice rezervă viitorul arterei principale a capitalei basarabene vom trăi și vom afla. Sau vor afla urmașii noștri…“ La fel, îl putem citi pe Angelo Mitchievici, care ne introduce în atmosfera Constanței: „Străzile care duc spre mare m-au fascinat întotdeauna ca și sunetul lor de cer străin, ca un ecou venit dinspre străfunduri de Orient pe drumul cafelei, al ceaiului, al mirodeniilor, al omagului: strada Callatis, strada dr. Aristide Karatzali, strada Sulmona și, chiar dacă nu se oprește în orizontul mării, stradella Vântului, care separa odată mahalaua grecească de cea armenească în zona peninsulară din Constanța, vechiul Tomis. E singurul oraș românesc care respiră prin străzile lui un aer mediteranean, ceva de Grecie eternă, ceva de Orient, ceva levantin – levanti se numea cândva vântul ce bătea dinspre Răsărit pe țărmul Mării Negre, aducând cu el o căldură răcoroasă și, deși nu-l știam cu acest nume, l-am simțit ca un fuior, înșurubându-se pe stradella Vântului, asemeni unui defileu străjuit de pereții unor clădiri vechi, dintre care una are un turn cred octogonal, în podul căruia stau porumbei…“ Asemenea compuneri pe temă dată reprezintă niște exerciții stilistice utile și necesare pentru autorii literari și ar fi bine să fie încercate și de alte publicații.