Cel mai obositor lucru

S-a stins din viață prozatorul și dramaturgul Dumitru (Puși) Dinulescu. Din păcate, scriitorul nu avea familie, trăia absolut singur. De aceea, Uniunea Scriitorilor s-a implicat în organizarea funeraliilor, nu doar financiar, ci, mai mult: ținând loc, în mod cu totul neobișnuit, de „familie“, în fața autorităților, pentru îndeplinirea formalităților legate de obștescul sfârșit. Președintele USR a susținut această implicare instituțională cu totul specială. A susținut-o în condițiile în care fusese ținta atacurilor celui plecat acum dintre noi: acesta îi dedicase, la un moment dat, un întreg volum calomniator. Tot președintele USR a propus, cu ceva timp în urmă, alături de Radu F. Alexandru, să i se acorde indemnizația de merit lui Dumitru Dinulescu, iar Consiliul USR a aprobat prin vot indemnizația, ceea ce, măcar sub aspect financiar, i-a ușurat acestuia ultimul an de viață. E un caz când conducerea USR, trecând peste tot ce o despărțea de un membru al Uniunii Scriitorilor, a izbutit să-l ajute pe respectivul scriitor, aflat într-o situație dificilă.

A mai reușit acest lucru și într-un alt caz, cel al poetului Valeriu Mircea Popa, care făcuse parte din grupul de 15-20 de autori ce „înființaseră“ o Uniune paralelă și contestaseră în justiție existența Uniunii noastre, cu 2700 de membri: Valeriu Mircea Popa a depus o cerere de reprimire în Uniunea Scriitorilor, Consiliul USR i-a acceptat-o și astfel el a reintrat în drepturile cuvenite membrilor.

Sunt două exemple când USR, Consiliul, conducerea executivă au putut să repare ceea ce acești membri ai organiza]iei se străduiseră să strice. Au putut să repare în beneficiul celor doi.

Ce ne facem însă cu numeroasele situații când, prin comportamentul lor incalificabil, prin atacurile lor înverșunate la adresa instituției, diverși autori produc un rău concret, măsurabil, de neînlăturat și ne taie orice posibilitate de a comunica și de a-i ajuta? Este dezolant ca un om care are nevoie de sprijinul tău să se poarte astfel încât să te împiedice să-l ajuți. Această vrajbă, acest război fără sfârșit au, iată, urmări dramatice pentru existențele unor oameni.

Ar trebui poate să deprindem un dram de înțelepciune și să ne amintim de acea vorbă a unui mare scriitor aflat în rivalitate cu altul la fel de însemnat: „Nu mă mai cert cu tine, fiindcă nu mai am vreme să mă împac!“. Viața, într-adevăr, trece prea repede și e mult prea complicată pentru a ne-o irosi în ură și destrucție. Mărturisesc, nimic nu mă obosește mai mult decât să fiu silit să țin supărarea cu cineva.