Corespondență

În revista Orizont (nr. 5) putem citi fragmente dintr-un interesant epistolar Radu Petrescu. Adriana Babeți, cea care prezintă epistolarul, precizează că el numără peste 1000 de pagini și adună corespondența prozatorului Radu Petrescu cu un grup de prieteni, între care și Mircea Horia Simionescu. Primele scrisori datează din perioada liceului și continuă până la dispariția scriitorului, survenită în anul 1982. Corespondența, datată 1944 – 1982, va constitui substanța pentru un volum intitulat Pagini de istorie a literaturii române în corespondența lui Radu Petrescu. Reproducem aici un pasaj dintr-o epistolă trimisă de Radu Petrescu lui Mircea Horia Simionescu, în anul 1946: „Soarele a răsărit, la radio ascult Internaționala. În mijlocul acestui imn superb, cineva strigă: «proletari din toate țările, uniți-vă!» și mă simt traversat de un fior, ca un trăsnet într-o pădure de mucegaiuri. Și mă gândesc, dacă nu cumva suntem niște orbi mizerabili în fața unei mari lumini care se ridică din dosul dealurilor. «Proletari din toate țările, uniți-vă!» sunt sigur, prietene, că începe o nouă lume și că noi aparținem celei vechi, dar când mă uit la oamenii aceștia din jurul meu, la toate figurile și membrele acestea din jurul meu, nu pot să mai cred în lucrul acesta și-mi vine atunci să mă urc pe o tribună mare și tuturor să le strig: «Destul! Ne mințim de mii de ani – și e destul! Priviți-vă unii pe alții în față și dați-vă palme scârbei iubite sufletului meu! Iată: să deschidem porțile ospiciilor și să ne închidem între zidurile lor pe vecie. Nu suntem buni de altceva decât de cămașa de forță a nebunilor!» Da, mai cred și acum că scăparea este în nebunie… dar de nebunia aceasta îmi este teamă.“ Nu știu ce să înțelegem, că adolescentul, naiv, privea încrezător și avântat regimul politic care tocmai se instala în țară? Noi, acum, având experiența acelei epoci deja defuncte, am spune că nebunia nu era a timpurilor vechi, ci a timpurilor care începeau atunci, în 1946.