Încă o dată după aceeași formulă, în chip miraculos s-ar zice, acest popor, atunci când ajunge în punctul cel mai de jos al traiectoriei sale, găsește resurse să-și revină, să se reînnoiască și să se salveze. Rezultatele la alegerile europarlamentare și la referendumul inițiat de președinte, ca și felul cum au decurs două evenimente majore a căror gazdă a fost țara noastră, e vorba, desigur, despre summit-ul UE de la Sibiu și despre vizita Papei Francisc, au dat un semnal limpede și puternic, afirmând opțiunile noastre pro-europene. E, așadar, un moment fast, când forțele politice se pot reseta, repoziționându-se în sensul unei normalități, fără acele aberante și agresive încercări din ultimii ani de deturnare a statului român de la traseul euro-atlantic. Dar vom ști să valorificăm această împrejurare favorabilă sau, iarăși, urmând același scenariu repetitiv propriu nouă, după clipele de entuziasm ne vom îneca în neputință, în marasm și vom irosi șansa, așa cum s-a întâmplat în decembrie 1989, ca și în atâtea alte rânduri? Ce-ar fi de făcut pentru a nu mai rata încă o dată?
Poporul și-a făcut admirabil datoria: a arătat prin vot încotro dorește să pășim. Acum partidele trebuie să-i asculte mesajul, să-l înțeleagă și să-l traducă în fapte. Adică, să iasă din logica aceasta absolut pierzătoare a adversității totale, a intereselor meschine, a mizelor mici. Ele trebuie să priceapă că n-au participat la un concurs de alergare între ele, în care locul întâi e răsplătit cu diverse avantaje. Și mai trebuie să priceapă că ele nu există în spațiul public pentru ele însele, ci doar ca instrumente prin care se pune în operă binele public. Asta așteaptă oamenii obișnuiți de la partide, nu înfumurări scunde, nu un măcel continuu, în care nu există învingători, ci doar învinși. Ar fi normal să cadă la înțelegere partidele, forțele politice: să semneze un pact pe care să-l și respecte. Un pact care să conțină principiile sine qua non, cele care fixează direcția de urmat: democrație, stat de drept, vocație europeană; și care, apoi, să cuprindă câteva acțiuni imediate de, să spunem așa, reparare a acoperișului și a geamurilor sparte în ultimii ani, pe unde ne intră ploaia în casă, cum ar fi: îndreptarea legilor stricate, restaurarea instituțiilor pe baza meritocrației; în fine, acest acord între partide ar trebui să stabilească și câteva proiecte pe care să le ducem la capăt, cu sfințenie, orice s-ar întâmpla: de la redefinirea școlii în sensul așezării ei în centrul lumii românești, până la construirea de spitale, autostrăzi (măcar una!) și căi ferate care să însănătoșească țara aceasta și s-o unească în sfârșit între granițele ei, cu ea însăși, dar și cu continentul european. E ceva naiv și utopic? Nu, e ceva necesar și realizabil.