Canal*
Patria recunoscătoare
E frig ca-n orice dictatură.
Paznicii sunt vigilenți orice tentativă de evadare
se întâlnește cu glonțul.
Când se-ntâmpla ca vreo sentinelă să crape de ger în post
suntem acuzați că noi am strangulat-o.
Adunați în careu ni se anunță moartea.
Curând vor începe represaliile. Șeful lagărului se distrează
nu e hotărât pe cine să aleagă.
Suntem mulți și ieftini.
Ne rânjește ne studiază ne bate pe umăr ne consolează Fiți demni.
Asta durează o veșnicie. Uneori amână represaliile
zile în șir după cum îi dictează pipota.
În tot acest timp săpăm escavăm stivuim munți de calcar.
Clipa se-apropie.
Astăzi e ceva mai cald ca de obicei minus douăzeci de grade.
Deodată la masa de seară șeful lagărului începe
să ne numere din trei în trei sau din cinci în cinci.
Tu ăla de-acolo și tu și tu și tu. Îi invită afară.
Auzim împușcăturile chiar în fața ușii.
Și totuși noi mâncăm înainte
mestecăm animalic
ca să nu murim chiar acum.
De-o vreme ne-am gândit să facem cu schimbul:noaptea
suflăm asupra paznicilor să nu înghețe în post.
Îi încălzim cu respirația noastră pe cei care ne împușcă.
Patria recunoscătoare.
Canibal
Aga fusese chiaburul unor turme de oi.
Oile erau decretate drept mijiloc de producție.
Oile ar fi menținut exploatarea.
Exploatarea fusese abolită.
Aga mirosea al naibii a copite și zer.
Într-o zi Aga și-a tăiat din greșală un deget cu târnăcopul
degetul abia se ținea într-o pieliță
degetul se bălăbănea.
Aga l-a smuls l-a șters de mizerie și l-a băgat în buzunar.
O fi bun la ceva era degetul lui.
Aga și-a bandajat ciotul cu pământ și pietriș.
Seara la masă l-a scos și l-a aruncat în gamelă să-i
dea o temperatură umană fiindcă se răcise.
L-a pescuit cu lingura a închis ochii
și l-a înghițit pe nemestecate
devenind mormântul Iui însuși.
Aga a fost un canibal din Dobrogea.
Zeama și polonicul
Ciorba se prepară într-o cisternă de cale ferată.
Toată noaptea încărcăm hăul cu specialități
copite și capete de vită jupuite până la os
de renumiții măcelari ai națiunii.
Restul e apă.
Pe la 3 dimineața aprindem focul
adăugăm pentru gust vrejuri de fasole și 8 saci cu sare
și totul clocotește și clocotește
până capetele se dezagregă din toate suturile.
Se aud tunete înăbușite
până ce oasele devin o pastă un mâl o mocirlă. Dimineața nu.
Abia la prânz zeama se împarte cu polonicul
blidele se spală cu limba.
Se știe creierul se exportă la Paris și Viena
ochii și urechile merg la Interne
dinții și botul la guvern și Președinție.
Dizenteria
Privește în zare bietele noastre fecale adunate într-un pahar.
Minți spune milițianul
nu-s îndeajuns de limpezi
văd urme de escremente solide și pute mnezeii mă-ti
încă mai poți vierme
ești apt de muncă
sapa târnăcopul și lopata.
Mie să-mi prezinți escremente curate ca lacrima
când o să plângi pe anus atunci ești bolnav.
N-ai pântecăraie
voi ăștia
următorul.
Pe baracă scrie cu rahat de muște: CABINET MEDICAL.
Profesorul
Supt de păduchi și ploșnițe întins pe un pat de scânduri
profesorul piele și os
agoniza.
Degeaba primise de-acasă un pachet cu slănină.
Aveam dreptul o dată pe an la un pachet cu slănină. Noaptea trecută ne recitase Doina plângând.
Acum atinsese hotarul.
Acum vegheam muribundul să-și dea duhul hiene flămânde.
Noi nu mai jeleam
noi îi pândeam slănina cu diamante ca să trăim.
Văduvă
Anul trecut am vorbit cu o doamnă al cărei soț a fost exilat la canal.
Ea a rămas firesc văduvă.
Ea este acum foarte foarte bătrână.
Micul ei burghez săpa acolo șanțuri adânci pentru mormintele
celor căzuți. Pământul era puțin
așa că săpa în morții îngropați peste morți.
Nici măcar n-au avut gloanțe pentru el
micul burghez a murit de la sine.
Nici măcar nu i-au trimis decesul prin poștă.
Doamna l-ar fi așteptat să se întoarcă acasă și astăzi
dacă n-ar fi aflat de moartea soțului ei
din lucrarea lui Stalin despre lingvistică.
O carte în care toate cuvintele fuseseră și ele executate.
Povestea colonelului
A început prin a fi paznic la canal. Soldat MAI.
Inspecta posturile călare și verifica sentinelele.
Distanțele erau mari. Odată urmărind un fugar rebel
l-a ajuns din urmă și l-a zdrobit sub copite.
A fost semnalul ascensiunii.
Ești de-al nostru i-au spus te trimitem la școală
să facem din tine un om fin.
Să nu ne dezamăgești. Așa vine vorba.
Vom crea înăuntrul tău o fiară. S-o folosești din plin.
Dușmanii noștri nu sunt oameni.
Între timp
devotamentul față de cauză l-a făcut colonel.
Ca inchizitor subtil era pe val când după moartea
lui Dej vremurile i-au devenit ostile.
Partidul s-a reorientat. Colonelul a căzut în dizgrație
pentru exces de zel.
I-au spus: odihnește-te. Plimbă-te prin parcuri.
Spală-ți creierul. Timpul o să-ți vindece remușcările.
L-au aruncat la gunoi ca pe un galoș spart
într-o lume devenită pentru el
ininteligibilă.
Au început insomniile. Auzea țipete. Avea
coșmaruri. Vedea fantome. Se scufunda tot mai
adânc în trecut. Acolo era lumea lui.
Într-o zi și-a aflat din senin salvarea:
a început să-și scrie singur scrisori și la expeditor
trecea numele foștilor lui anchetați.
Le ducea la poștă și aștepta răbdător.
Când plicurile soseau la propria-i adresă
le deschidea înfrigurat: exprimau mulțumiri și recunoștința
celor ce uneltiseră cu fapta și cuvântul
împotriva clasei muncitoare. Datorită lui
răufăcătorii găsiseră calea cea dreaptă.
Asta îl mulțumea nespus și-l făcea fericit.
N-a uitat pe nimeni. Au fost 305 rătăciți
care i-au cerut ajutorul. Nume prenume fapte
anchetă detalii uluitoare izvorau
dintr-o memorie prodigioasă noapte de noapte
când colonelul își scria corespondența. Un roman.
Destinul care se îngrijește de toate i-a dăruit nebunia
s-o poarte ca pe-o cocoașă până la capăt.
__________________
* Printre însemnările mele am găsit relatările unui vecin care scăpase viu de la Canal. Era prin anul 1968. Omul mi-a cerut discreție, de teama unei noi arestări. Ce mi-a povestit atunci, azi pare ficțiune. Intelighenția românească trebuia masacrată. Satrapii au fost dintre noi, românii, iar vinovații n-au fost trași la răspundere niciodată.
Relatările sunt autentice. Doar transcrierea lor expresiv-afectivă îmi aparține. (O.G.)