Ce înseamnă să fii canonic

Colaborator permanent și redactor literar al Dilemei vechi, Marius Chivu nu mai are de ceva vreme vârsta la care să nu fi învățat sensul unor noțiuni precum canon sau listă canonică. Într-un articol din nr.792 al revistei, el critică ancheta României literare referitoare la canonul poetic, rezultat al opțiunilor a 35 dintre colegii lui, critici literari. Deși nota însoțitoare a anchetei noastre a explicat de ce e normal ca poeți din generația 2000 să nu poată fi considerați, cel puțin deocamdată, canonici, Marius Chivu se încăpățânează să propună o listă canonică personală, pornind de la aceea „faimoasă“ din revista, deopotrivă de „faimoasă“, Corpul T, listă pe care, în 2012, „dacă s-ar fi extins până la ultimul an al Centenarului…, ar fi trebuit să apară nume precum Marius Ianuș, Constantin Acosmei, Radu Vancu, Claudiu Komartin, Dan Sociu sau Dan Coman“. Să citești și să nu-ți vină să crezi! De ce nu și Marius Chivu însuși? Nici în 2019, preferații lui nu sunt, nici măcar, consacrați, darămite canonici. Criteriul vârstei, pe care Marius Chivu îl invocă, n-are nicio pertinență. Virgil Mazilescu e canonic nu fiindcă avea doar puțin peste 40 de ani când a început a fi considerat un model, iar Komartin et.comp. nu pot fi canonizați, la aceeași vârstă, ci pentru un motiv simplu: Mazilescu este un poet original și puternic, spre deosebire de junii nici măcar promițători de pe lista veșnicului necanonic critic literar de la Dilema veche. Ce e așa de greu de priceput? Marius Chivu ar fi avut șansa, dacă l-ar fi interesat, de a participa la o dezbatere despre canon pe când scria la România literară. A ratat-o cu o candoare nevindecată nici până azi. Cum și-a ratat și cronica. Să-ți opui părerile proprii celor ale unei întregi pleiade de critici, socotind că listei din România literară îi este preferabilă lista propusă de Poesis international (on line), „cea mai bună, mai consistentă și mai relevantă revistă literară“ din țară, listă alcătuită solitar de un poet ratat, devenit un publicisit (on line) specializat în atitudini mârlănești, iată o dovadă care numai de inteligență critică nu poate fi bănuită. Oare nu-l citește nimeni din conducerea Dilemei vechi pe cronicarul literar al revistei?