Simbolismul corpului uman

Moment de răscruce în antropologia creștină, cărțile doamnei Annick de Souzenelle sunt căutate și apreciate nu numai de istorici și antropologi ai religiilor, ci și de medici ori adepți ai medicinei naturiste, ba chiar și de specialiști aparținând altor tradiții religioase.

Născută în Franța, în anul 1922, Annick de Souzenelle a avut un parcurs formativ impresionant, obținând diplome de licență în asistență medicală, în matematică și teologie ortodoxă. Convertindu-se de la catolicism la ortodoxie, decide să învețe și ebraică cu un rabin, tocmai pentru a înțelege mai bine înțelesurile adânci ale unor exprimări veterotestamentare. Este motivul pentru care, pornind de la hermeneutica textului biblic, prima sa carte, care i-a adus totodată aura celebrității, Simbolismul corpului uman1, este îndrăgită și de rabini, și de specialiști în cabala, și de teologii creștini. Invitată să conferențieze în tot Occidentul, Annick de Souzenelle a ajuns de câteva ori și în România, ținând prelegeri și conferințe în aulele Facultăților de Teologie Ortodoxă (București, Iași, Sibiu), dar și la Universitatea din București, la Universitatea de Medicină, tot în Capitală ori la Timișoara. Ultima vizită a fost posibilă grație invitației făcute de Horia-Roman Patapievici, pentru două conferințe petrecute la sediul central al Institutului Cultural Român (octombrie, 2008).

În pelerinajele sale din România, Annick de Souzenelle a bătut la ușa marilor duhovnici ortodocși, pe care încă i-a prins în viață, începând cu Pr. Cleopa Ilie, dar contactul cu românii de seamă l-a avut încă din anii 1960-1970, cunoscându-i pe Mircea Eliade, pe Stéphan Lupasco (pe aceștia doi, la legendarele întâlniri private organizate de regizorul Paul Barbăneagră), având și astăzi relații de prietenie cu Basarab Nicolescu.

Dintre volumele semnate de Annick de Souzenelle, majoritatea publicate la Albin Michele, alături de Simbolismul corpului uman, au mai fost traduse în limba română Oedip interior. Prezența Logosului în mitul grec (Amarcord, Timișoara, 1999), Egiptul interior sau cele zece plăgi ale sufletului (Amarcord, 2001) și Femininul Ființei. Pentru a sfârși cu coasta lui Adam, (Ed. Universității „Al. Ioan Cuza“, Iași, 2013).

Chiar dacă știe ebraică precum un lingvist, Annick de Souzenelle nu practică și nu a studiat cabala, – fapt pe care l-a subliniat în mod repetat. Ceea ce face în majoritatea cărților sale este o recitire a înțelesurilor ascunse în adâncurile Bibliei. Uneori apelează cu generozitate la marile mituri antice (vezi, de pildă, volumul dedicat lui Oedip). Descoperirea creștinismului ortodox avea să-i aducă, totodată, și „metoda“ de cercetare: „Nu știam ce este simbolul, dar simțeam că există ceva ce astăzi numim funcția simbolică a oricărui lucru și ortodoxia mi-a revelat-o. Recitind Sfinții Părinți și Scripturile având conștiința funcției simbolice, deodată am avut răspunsul la ceea ce căutam altădată pentru a înțelege de ce se făceau atâtea referiri în Biblie la picioare, șolduri, păr, ș.a. Sunt părți ale corpului des menționate în Scripturi, de asemenea și în miturile grecești. Este o altă cultură, dar aceeași informație ce vine din profunzime. Biserica Ortodoxă mi-a dat conștiința și m-a deschis în privința funcției simbolice, a legăturii strânse ce există între Lumea de Sus și Lumea de Jos, orice lucru fiind viu în măsura în care este legat de verbul fondator al acelui lucru… Bineînțeles că Simbolismul corpului uman n-ar fi existat fără deschiderea extraordinară pe care mi-a adus-o Biserica Ortodoxă.“ (vezi dialogul cu Annick de Souzenelle publicat în revista „Viața Românească“, nr. 1-2/2005)…

În fond, din perspectivă antropologică vorbind, începând cu Simbolismul corpului uman, tocmai asta încearcă și adesea chiar reușește Annick de Souzenelle în opera sa: să pună în acord antropologia iudeo-creștină cu ea însăși, în sensul redescoperirii înțelesurilor profunde, uitate, pornind de la lectura proaspătă – dar totdeauna în spiritul Sfinților Părinți – a Bibliei. „Cred că astăzi trebuie să schimbăm registrul limbajului nostru antropologic, a tot ce s-a spus despre om în creștinism. Omul a fost considerat întotdeauna imaginea lui Dumnezeu, bineînțeles, există pagini admirabile ale tuturor Părinților pe acest subiect. Acum mă gândesc la Nikolai Berdiaev, care a afirmat de mai multe ori în cărțile lui «astăzi nu ne putem mulțumi cu antropologia patristică». Trebuie să avem curajul să-l luăm în considerație. Pentru că astăzi există o mare emergență a științelor umaniste, dar acestea nu spun totul. Trebuie să găsim în cărțile sfinte „pălăria“ acestora, să mergem în întâmpinarea științelor umane pentru a le reda dimensiunea transcendentă. În acest sens, antropologia patristică nu mai este de ajuns. Suntem în era atomului, a manipulărilor genetice. Avem nevoie de o antropologie care să aducă niște răspunsuri solide problemelor actuale. Eu, citind Cărțile Sfinte în ebraică, mi-am dat seama că până în prezent ne-am mulțumit cu o traducere foarte superficială a mesajului lor. Mă întreb cu tot sufletul dacă auzim finalmente ceea ce Hristos ne spune: «Cine are urechi de auzit să audă». El ne invită să-i auzim mesajul la nivelul nostru.“

Pe de altă parte, fără a deraia în sincretism, Annick de Souzenelle face efortul să evidențieze acele spații în care tradițiile spirituale interferează sub stindardul și cu mijloacele antropologiei religiilor. Omul este unul singur, de ce ar avea altfel de corp (lăuntric) credinciosul creștin comparativ cu credinciosul unei tradiții asiatice autentice? Care sunt modalitățile de calibrare a antropologiei creștine față cu antropologia generată de hinduși, de taoiști, de sufism etc.?

Aceasta este și „rețeta“ din Simbolismul corpului uman, întrucât aflăm astfel că biblicul Pom al Vieții ar fi totuna cu Arborele Sefirotic – de unde și descrierea simbolică a principalelor componente corporale, trimiterile la mitologia greacă fiind subînțelese: Oedip sau piciorul umflat, Ahile sau piciorul vulnerabil, Iacov sau „călcâiul divin“. Ori, ni se explică, în aceeași cheie de lectură, de ce Iisus spală picioarele ucenicilor săi. Neîndoielnic, parcursul acesta simbolic descifrează la nivel arhetipal bună parte din organele corpului nostru…

Dacă ar fi să rezumăm efortul doamnei Annick de Souzenelle cu un singur exemplu (reducție imposibilă și impardonabilă, de altfel), ne-am putea opri la înțelesurile ascunse ale cuvântului care în limba ebraică înseamnă „bărbat“. Ei bine, precizează – cu argumente – Annick de Souzenelle, unul din înțelesurile foarte puțin cunoscute ale acestui cuvânt se traduce prin „cel care-și aduce aminte (de ceea ce este cu adevărat)“. Iar aceasta se poate petrece, evident, indiferent de sex: îți reamintești de viața ta reală, cea de ordin spiritual, negreșit, și – treptat – devii bărbat (desăvârșit), precum ne și cere tradiția iudeo-creștină…

Iată de ce este atât de apreciată Annick de Souzenelle și scrierile sale, fiindcă, așa cum subliniază autorul introducerii, doctorul Jean-Marc Kespi, președintele Asociației Franceze de Acupunctură, această carte: „prefigurează, de asemenea, o nouă și în același timp veche artă de a vindeca: cum poți să îngrijești dacă nu știi care e arhetipul organului bolnav, dacă nu cunoști rădăcinile metafizice ale suferinței și ale bolii, dacă, răpindu-i omului dimensiunea sa divină, «așezi pe același plan și psihologia și ontologia»? Cum poate fi vorba despre a îngriji dacă medicul nu știe că, înainte de toate, trebuie să integreze fiecare ființă în ordinea lumii, în arhitectura sacră a universului și a vieții, dacă nu știe că, în calitatea sa de instrument al Lui, nu poate fi altceva decât un însoțitor al unei Providențe despre care, cel mai adesea, nu știe nimic?“.

Nicio surpriză, așadar, să descoperim în Annick de Souzenelle și în scrierile sale, un om atât de tonic, la o vârstă atât de înaintată. Fiindcă, cuvântul „vârstă“, în aceeași limbă veterotestamentară, se traduce într-unul din înțelesurile discrete, ascunse, prin „bucurie“. Cu alte cuvinte, cu cât înaintezi în vârstă, cu atât ar trebui să fii mai plin de bucurie.