Persoană și operă

S-a încheiat etapa a doua, dedicată poeziei, a proiectului Lista canonică a literaturii române inițiat de revista noastră și de Uniunea Scriitorilor. Ancheta, realizată de Cristian Pătrășconiu și Sorin Lavric și coordonată de Nicolae Manolescu, a stabilit lista celor 100 de poeți reprezentativi dintr-un secol de literatură română, 1918-2018. Chiar în acest număr al României literare sunt publicate numele poeților aleși, dar și numele criticilor și ale poeților care au exprimat opțiuni în cadrul sondajului. Văzând rezultatele, am descoperit prezent, între cei nominalizați, numele unui poet care, în ultimii ani, a atacat continuu, vehement și incorect atât USR, cât și redacția revistei noastre, în bloc, dar și individual. L-am descoperit între cei o sută și m-am bucurat. Întrucât sunt convins că aceasta reprezintă singura modalitate prin care o publicație literară poate să-și probeze viabilitatea, legitimitatea critică: despărțind net persoana de scrierile sale. Adversitatea pe care, eventual, i-o porți omului nu trebuie cu niciun chip să se răsfrângă asupra literaturii sale. Aceasta trebuie judecată drept, doar pe baza criteriilor estetice, fără să amesteci sentimentele personale, care, repet, pot fi motivat negative, de desconsiderare și ruptură. De altfel, nu o dată, în ședințele săptămânale de redacție, am pledat în fața colegilor mei pentru această atitudine: Rl să ia act și de cărțile inamicilor noștri, oricât de mare ar fi răul pe care ni l-au pricinuit aceștia. Sigur că da, realizez că e ușor de zis pentru mine, căci eu nu scriu în mod curent despre cărți, și e greu de făcut pentru colegii mei, cu toții critici literari: ei chiar trebuie să treacă peste pragul acesta complicat și să-și desprindă textul critic de sentimentele personale, de ostilitatea resimțită față de autor (o ostilitate justificată!). Este foarte dificil, într-adevăr, să-l cântărești literar în chip senin, nepărtinitor pe cineva care, repetat, te-a lovit și te-a defăimat aiurea, s-a comportat incalificabil. Dar, în același timp, îmi dau seama că altă soluție nu există: numai așa poți să fii o instanță critică adevărată, făcând abstracție de autor și fiind atent să nu-i persecuți opera.