Nichita Stănescu – numismat

(31 martie 1933 – Ploiești)

Unul dintre prietenii lui Nichita Stănescu, fără a-și face gloriola în acest sens, dr. Ion Donoiu (n. 22 august 1933, Domnești, jud. Argeș), medic militar, specialist în dermatologie, fost absolvent al Facultății de Medicină din Iași, consacrat binecunoscut și în numismatică (membru, apoi vicepreședinte al Societății Naționale de Numismatică), a editat două cărți titrate: Nichita Stănescu sau schimbarea monedei în cuvânt (Editura Libertas, Ploiești, 2005, 123 p.) și Nichita Stănescu. Gheorghe Tomozei. Un sentiment al istoriei (Ediția I, Societatea Culturală Domnești, 2006, 86 p.; Ediția a II-a, Editura Semne, București, 2008, 82 p.).

Prima dintre ele conține poezii dedicate familiei Viorica și Ion Donoiu de către Nichita Stănescu precum și referiri pertinente la relația lui cu poeții Gh. Tomozei și Adam Puslojic cu medicul Ion Donoiu, cu o notă biobibliografică semnată de C. Manolache, directorul Centrului Județean Prahova pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, iar cea de a doua, destăinuiri privind pasiunile „numismatice“ ale lui Nichita Stănescu și Gh. Tomozei, atrași de cunoașterea istoriei românității prin monede.

Cărțile dr. Ion Donoiu evidențiază preocupările Marelui Poet, cum îl numește acesta cu venerație, în privința unui segment de istorie latină pe meleagurile noastre.

Ambele cărți reproduc, în facsimile, texte poetice nichitiene olografe complementare operei antume și vieții înzestratului creator de spații lirico-epice naționale unice.

Un al treilea volum editat recent, datorat aceluiași împătimit și nu mai puțin specialist numismat dr. Ion Donoiu, intitulat Aventura chipului uman pe monede (Editura Semne, București, 2007, 137 p.), conține o exegeză cu ilustrații adecvate a monedelor descoperite în situri autohtone datând de dinainte de era cristică a efigiilor mai marilor vremurilor apuse, fie dacice, fie romane, cartea fiind pusă sub egida Societății Culturale Domnești.

De altfel, această carte nu este întâia în ordine cronologică dedicată de dr. Ion Donoiu numismaticii.

În 1980, e editat volumul Monede daco-getice și efigii romane, scrisă de perseverentul dr. Ion Donoiu, editată de Editura Sport-Turism, prefața a fost semnată de însuși neofitul Nichita Stănescu: „Ca și în volumul mai vechi al lui Ion Donoiu, în acesta avem de a face cu un grup de noi elemente, care tind să se constituie într-o încercare de cunoaștere a esteticii artei monetare. Această estetică, aproape total ignorată la noi, iat-o acum la primii ei pași dintr-o inițiativă originală și valoroasă.“

Astfel, prietenii adevărate, lipsite de fast ori de interese meschine, leagă în veșnicie spirite alese de creatori din domenii diferite de înaltă realizare umanistă.

Mircea Coloșenco

7 Poeme

mai-iunie 1980 –

Se dedică lui Ion Donoiu

Ciclul de versuri „7 poeme“ a fost scris la cererea dr. Ion Donoiu care a dat și titlurile poeziilor, având exigența ca ele să fie formulate întru câtva mai clasic.

Lucrarea a început la sfârșitul lunii mai și s-a săvârșit la începutul lunii iunie 1980.

A fost transcrisă pe curat; ciornele distrugân­du-se de către autor, astfel că acest exemplar autograf este unic.

El este dăruit Doctorului Ion Donoiu căruia îi este dedicat.

Autorul a primit, ca drept de autor din partea Doctorului Ion Donoiu, un denar republican.

Documentul încheiat azi

4 iunie 1980, la București.

 

 

LOGOS
E-un logos în sesterți
care-i desparte
de mâna ce i-a cheltuit
cu moarte
și ochiul cel de azi
îl sună
priveliștea de bronz
indiferent de sumă.
E-un logos în sesterți, –
de mâini tăiate
de sulițe înfipte-n
beregate, –
de vechi trireme
care-au dat exemplu
de cum în pulberi lungi
se despletește-un templu.
E-un logos în sesterți
de stalactite și de stalagmite
ce-au mai rămas din muntele
topindu-se-n pepite, –
a muntelui schimbat
în mare
cel de clepsidră
cu nisipul înafară…
Trirema-i o cămilă
în Sahare,
Aur în zori
și bronz în seară.

DE DRAGOSTE

Ea devenise încetul cu încetul
doar un cuvânt
pe care
nu-l mai puteam rosti, –
cuvântul albastru și gri
și negru de tenebră,
cu tunet de leu
și dungă de zebră
ce nu se rostește și nu se cântă,
ce nu se spune și nici nu se zice, –
o nuntă fără de nuntă
de Orfeu căutând-o pe Euridice
Ea devenise încetul cu-ncetul cuvânt, –
fuioare de suflet în vânt, –
delfin în ghearele sprâncenelor mele, –
piatră scriind pe apă inele, –
stea înlăuntrul genunchiului meu,
eu, în lăuntrul eului meu.

ANCESTRALĂ

Mi s-a părut deodată
că zăresc în piatră
ochi de lupoaică împușcată
și-n trunchiul cel domnesc de măr
mi s-a părut
părul bunicii mele, renăscut, –
și mai mi-a apărut pe cer
o lance ruginită și de fier
zvârlită dintr-un arc de orizont
făr-de câmpie, vagabond, –
și-am mai zărit lăuntru în fântână
o oaie albă și o oaie brună, –
și crivățul vorbea o limbă
de ne-nțeles,
rostită de-un popor apatic
și devenit eres
și atic, –
și mi-a părut apoi cum din călcâie
îmi pleacă globul tot, rostogolit, –
nemaiputând să mai rămâie
împins de altul vechi din mit
care mă-nțepeni în el
și îmi clăti cu nori privirea
și șapte capete aveam
și patru aripi,
și-o coadă de foc, –
zmoală, –
solzi…
sânge negru…
trâmbă…
ghiare…
A, ah, Aah, Aaah!…

RĂPIREA EUROPEI

A smuls-o cum vulturul,
Delfinul,
Cum delfinul, pisica de mare,
Cum pisica de mare, plevușca,
Și aceasta, viermii,
Și ei, carnea mortului,
Și el, viața de apoi.

CANTABILE

Osiris
Și Isis,-
Tiglat-falasar,
Asur-bani-pal
Și Hasdrupal, –
Carinus,
Macrinus
Benitto
Și Tito, –
sunt mai morți, –
decât vie omida
Toți faraonii sunt morți, –
vie e doar piramida…
Iar decât piramida
mai vie-i secunda de
acum,-
care a și trecut
și a ars
și e scrum…

CHIP IANIFER

El era un singur ochi peste tot,
o singură gură de jur împrejur
un singur piept peste tot
o singură frunte de jur împrejur

El era blestemat,
de Fatum era blestemat.

Sub coastă avea două inimi,
două inimi, două inimi,
două inimi, două inimi,
două inimi,
două inimi…

PONTICĂ

Peste un elefant de piatră, –
un leu de piatră
Peste un leu de piatră, –
o pasăre de piatră
Peste o pasăre de piatră, –
o piatră de piatră
Peste piatră, – piatră, piatră,
de ești piatră, –
o mare amară
Peste o mare amară, –
un pescăruș
Peste pescăruș, –
leii albi ai norilor
Peste nor, –
elefantul negru
al cerului.

Nichita Stănescu