Mai puțin, mai mult?

Less is more, spunea cândva Samuel Beckett, într-una din piesele sale. Desigur că nu s-a gândit la romanul Less al lui Andrew Sean Greer care a obținut Premiul Pulitzer pe 2018. Eroul, Arthur Less, e un scriitor neînsemnat din San Francisco. Viața lui e ratată. Iubirile, toate homosexuale, par să sfârșească în plictis. Iată ce îi face pe cititorii lui Greer să fie fermecați. Chiar dacă nefericirile lui Arthur par firave și transparente dacă, din greșeală, ar fi admiși eroii lui Beckett prin preajmă, cele peste două duzini de aprecieri ale recenzenților, adăugate pe coperțile exterioare și interioare ale cărții, uluiesc: este o carte care „te orbește“ și trebuie „adorată“, o citești vrăjit, cu o viteză ca aceea a unei rachete, și o „sorbești plângând cu lacrimi de bucurie“. Este un op „minunat, minunat, minunat“. Iar experții care au hotărât să îi dea Premiul Pulitzer au decis și ei: „Cartea este generoasă, cu o proză muzicală și o structură într-o continuă expansiune despre ce înseamnă să îmbătrânești și natura fundamentală a iubirii“. A iubirii gay, de bună seamă. Cu douăzeci de ani în urmă, mărturisește Greer, romanul lui ar fi zăcut ascuns și uitat pe un raft oarecare. Timpurile s-au schimbat și el se adresează acum unei lumi întregi. Cum? Cu succes, pentru că tonul e comic. De ce să nu râdem de un om care nu izbândește în nimic? De ce să nu luăm partea hazlie a lucrurilor, chiar dacă nu o vedem la prima lectură? Ideea i-a venit autorului în timp ce înota în piscină. O poate mărturisi acum, după ce a luat mai multe premii, a fost invitat la nenumărate talkshow-uri și s-a întâlnit cu mulți, mulți cititori entuziasmați de eroul lui.

Arthur Less are aproape cincizeci de ani, pare veștejit precum canapeaua pe care stă și oprit în timp precum ceasul din spatele lui care nu mai merge de cincisprezece ani: „un scriitor prea bătrân ca să fie proaspăt și prea tânăr ca să fie redescoperit“. Acum este într-un hotel din New York, trimis să ia un interviu unui romancier de succes pentru că în tinerețe, a fost iubitul unei alte celebrități, poetul Robert Brownburn. Motivul real este însă altul: nu vrea să participe ca un „fost“ la nunta marii lui iubiri, mult mai tânărul Freddy. Părăsit și suferind, găsește o singură alinare: să colinde jumătate de planetă. De la New York o pornește spre Mexic, apoi spre Italia, Germania, Franța și Maroc, pentru a se întoarce prin India. Nu va vedea prea mult din țările vizitate. Cititorii care se așteaptă la un jurnal de călătorie variat și consistent vor fi dezamăgiți. Pe orice meridian ar fi, Less savurează prezentul în brațele vreunui iubit sau se întoarce cu gândul spre trecut, la foștii lui amanți. Deci nu sunt urmărite trei teme majore, după cum afirmă criticii: dragostea, îmbătrânirea și călătoriile. Accentul principal cade pe primele două: tinerețe versus bătrânețe și a fi iubit față de a fi părăsit. Călătoriile sunt folosite doar pentru a mișca puțin eroul din loc și a-i oferi un context diferit. Singurele vii și adevărate sunt suferințele inimii. Restul, filozofiile, culturile sau politicile lumii, sunt plictisitoare. Poate de aceea titlul capitolelor – Less Mexican, Less German, Less Italian și tot așa pentru fiecare țară – trebuie să ne sugereze că Less e mai puțin din toate, nu e nici mexican, nici italian, nici măcar american. E doar un scriitor gay, povestind despre iubirile lui ratate. Deși ele acoperă un registru larg, care include bancheri, arhitecți, politicieni, actori, fotografi și barmani, acum sunt cu toții doar simple amintiri, pomenite în treacăt. Adevăratele pasiuni au fost două: la tinerețe Robert, iar acum, la maturitate, Freddy. Asupra lor se opresc gândurile lui Arthur în timp ce traversează planeta.

dar să o luăm de la început. Întrebat de o japoneză aflată în avionul spre Mexic cine este el de fapt, va răspunde: „Nimeni“. Și ce face în Mexic? Nimic. Vizitează Teotihuacan, dar nu vrea să descrie altceva despre celebrele construcții pre-columbiene decât un apus minunat peste piramidele soarelui și lunii. Motivul? Less nu-și poate învinge o mare frică: se va întâlni cu Marian Brownburn, fosta soție a lui Robert, care și-a anunțat participarea la festivalul la care a fost invitat și Less. Din cauza ei îl bântuie acum nesiguranțe și îndoieli de tot felul, e copleșit de amintirile din tinerețea lui plină de poezie. Aflăm cum a trădat-o Less pe o plajă la malul oceanului, cu aproape trei decenii în urmă: temându-se că Robert e un slab înotător, Marian îl trimite pe Less să-i poarte de grijă și tânărul o va face așa de bine încât Robert decide să-și părăsească soția pentru el. Au urmat zile împlinite, însoțind poetul la ceremonii de premiere, ținându-se pe ascuns de mână lângă un primar, un guvernator sau chiar președintele Statelor Unite. Toate au trecut, așa cum a trecut și tinerețea. A lui și a lui Marian, care, la cei optzeci și patru de ani ai săi, a căzut, și-a rupt șoldul și, din fericire, nu-și mai face apariția la festival. Dar nu ratează ocazia să-i transmită lui Less salutările sale, însoțite de iertare. Prin urmare romancierul nu mai are de ce să se teamă și se poate lăsa copleșit de „afacerea tragi-comică de a fi în viață“.

O va porni apoi spre Torino, unde se duce pentru a ridica un premiu. Al doilea. A mai fost premiat o dată, ca scriitor gay. În Italia, romanul lui, rescris bine de o traducătoare inspirată, cunoaște un succes neașteptat. Dar și aici Less încurcă lucrurile, suindu-se la aeroport într-o mașină care nu-l aștepta pe el sau fiind incapabil să descifreze meniurile scrise în italiană. Ce bine că și-a adus un somnifer puternic din Mexic! A dormi bine este cea mai reușită variantă de a savura viața în Italia. De fapt a mai vizitat-o în copilărie, prin urmare se poate întoarce iar în trecut, la amintirile legate de ambițiile tatălui său de a-l forma ca un bun jucător de baseball, deși era cu totul lipsit de talent; sau la Freddy, care i-a cumpărat în Italia o cravată frumoasă cu buline; sau la Robert și la momentul când poetul a câștigat premiul Pulitzer.

Urmează Germania. Aici nu se plictisește chiar deloc. Întâi, pentru că trebuie să se cațere pe geam, la etajul patru, ca să intre în camera de hotel, a cărei ușă nu o poate descuia fiind prea modern concepută pentru un american. Apoi, deoarece predă engleza și creative writing la o universitate din Berlin și o face într-o germană vorbită fluent, care îi dă impresia că plutește „pe vântul succesului“. Totuși, germana lui e plină de greșeli. Atunci când, de pildă, folosește englezul gift pentru cadou, deși în germană înseamnă otravă, se simte ca unchiul lui Hamlet care toarnă substanța ucigașă în urechea fratelui său. Deci titlul capitolului Less German tocmai asta indică: cât de diferit poți să fii față de un alt popor, a cărui cultură și limbă pretinzi că o posezi, fără să gândești însă la fel ca nativii. Ești „mai puțin german“, deși tu, Less, crezi că te asemeni germanilor. Iată un joc de cuvinte ce îi va aduce pe fanii lui Greer pe culmile extazului. Sau, ca să citez din nou o părere de pe copertă, este o strategie, ca și cartea propriu-zisă, nespus de „hilară, înțeleaptă și copios de amuzantă“.

Less va mai uita de trecutul său aici, la Berlin, prezentul devenind mai important când se combină cu unul dintre ascultătorii săi, încântat de cursul „Citește ca un vampir, scrie ca Frankenstein“. Nu vrea neapărat să le dezvolte studenților gustul pentru literatură, pe care se presupune că îl au deja, ci să-i facă să iubească din nou cuvintele. Ele pot deveni plictisitoare, precum sexul într-un mariaj, dar sângele lor, forța lor misterioasă se dezlănțuie surprinzător când li se alege o nouă vecinătate și poate fi descoperită rescriind începutul romanului Valurile de Virginia Woolf sau sfârșitul lui Ulise de Joyce. Studenții învață să fie blânzi și amabili când se folosesc de vorbe. Și noul iubit tocmai asta are: o inimă deschisă pentru cuvinte, o inimă caldă pentru Less.

Naratorul romanului, care din când în când se deconspiră folosind persoana întâi, mărturisește „un adevăr“: Less nu este „un campion“ în pat. Și el „trebuie crezut“, pentru că, vom afla mai târziu, este chiar Freddy. Deci cunoaște problema. Dar Less iubește ca o persoană care a descoperit o limbă străină și nu poate folosi decât prezentul și persoana a doua. Contează doar „acum“ și doar „tu“. E o formulă magică, o vrăjitorie, pe care și Robert, și Freddy au simțit-o din plin. I-o va transmite și tânărului german, deși acesta nici măcar nu se scoală din pat când Less își ia zborul spre Maroc. Între profesor și student s-a înălțat, doar după o lună, zidul Berlinului.

Pe drum, Less rămâne o zi la Paris, ispitit de autoritățile aeroportului, care îi oferă câteva sute de euro pentru a-și ceda locul din avion. Iată-l din nou în căutarea trecutului: îi telefonează unui prieten din tinerețe, poet și dramaturg gay afro-american, și va fi invitat la o petrecere unde gazda, conform bunului ei obicei, nu apare niciodată. În schimb, un alt invitat îi oferă lui Less o explicație pentru lipsa lui de succes în America: e un scriitor talentat, dar un amant prost. Lumea personajelor sale este sumbră, ele suferă, îi detestă pe alții, se urăsc pe sine și, culmea, se despart ca să-și regăsească nevestele. Exemplul lui Ulise revenind la Penelopa nu trebuie urmat, ci boicotat. Autorul ar face mai bine să-și inspire pozitiv cititorii, să-i înalțe pe culmile succesului amoros, să le stea alături într-o lume LGBT împlinită. Iată deci că Less are din nou ocazia să se simtă ratat ca scriitor, prieten și iubit.

De la petrecerea pariziană suntem repede mutați într-un deșert marocan, unde se dezlănțuie o furtună de nisip. Contextul e diferit: soarele arde, setea chinuie, cămilele par obosite, iar ghidul musulman, în ciuda celor șapte limbi pe care le vorbește cursiv, nu înțelege ce înseamnă fuck love. Mai ales atunci când nu vrei să renunți la oglinzile mai tinere în care să te proiectezi. Căci Less nu-și poate imagina cum e să trăiești singur: viața fără partener e „ne-lessiană“, e înfricoșătoare, e ca pe o insulă pustie. Aproape de moarte. Așa cum se întâmplă în povestea unui arab care aude că îl caută doamna cu secera. Fuge să se ascundă departe, într-o piață din Samarra, și tocmai acolo dă peste ea. Moartea se bucură: ce bine că ai venit, tocmai voiam să fac o pauză și să savurez o vacanță la Samarra. Ești norocos că m-ai găsit!

Și Less e norocos, dar altfel. Află că Freddy s-a închis în baie toată noaptea dinaintea nunții, pentru ca la douăzeci și patru de ore după ceremonie să-și dea seama că alesul nu e cel potrivit. Vestea bună îi este adăugată lui Less la felicitările de ziua nașterii, când împlinește aici, în Maroc, o jumătate de secol.

În fine, la sfîrșit, ajungem și prin India. Less se retrage la Thiruvananthapuram, în Kerala, pe un deal deasupra mării, singur, pentru a scrie la noua lui carte. India adevărată e sugerată doar de numele de nepronunțat al localității, în rest e departe și nu se întâmplă nimic important. Nici întâlnirea cu tatăl lui Freddy nu face altceva decât să-i amintească lui Less ce i s-a reproșat mereu de-a lungul anilor: de ce nu-l lasă pe tânăr în pace și nu se bucură de viața cea bună pe care o duce? A trecut peste toți și toate cu nepăsare și de fiecare dată a câștigat. Nu ar fi mai bine să o facă și acum așa? Probabil că nu, de vreme ce Freddy își lasă soțul și vrea să se întoarcă la el, la Less. Toate zidurile cad, așa cum ne și așteptăm de la un roman fără complicații, ușor (sau, pentru unii, greu) de savurat, și soarele victoriei se înalță rotund peste toți, pentru că, întrebat ce își dorește de la viață, Freddy are un singur cuvânt de spus: „Less!“ Adică mai puțin e chiar totul. Quod erat demonstrandum.