Un important poet israelian

Miron C. Izakson s-a născut la Haifa în 1956 dintr-o familie de pionieri care-au fondat statul Israel. După studii de drept și filosofie la Universitatea din Ierusalim ocupă importante posturi publice (în cadrul Universității Bar-Ilan, Consul onorific al Luxemburgului, etc.), participă la dialogurile din cadrul mișcării Pentru Pace, ia parte activ la viața literară și universitară israeliană. A fost invitat la Festivalul de poezie de la Lodève, „Voix de la Méditerranée“ și la Salon du Livre de Paris în 2008, consacrat literaturii ebraice. A publicat în limba ebraică 5 romane, 11 cărți de poezie și 5 CD-uri în care poemele sale au fost puse pe muzică. Opera sa este încoronată de premii literare, printre care importantul Premiu al Președintelui Statului și Premiul de Poezie Brenner.

În ce mă privește, ca poet și traducător (fără să am pretenții de critic avizat căci nu cunosc decât două volume de poezie din opera poetului), eu aș situa poezia lui M. I. în acel curent pe care critica românească s-a obișnuit să-l numească „metafizica cotidianului“, uneori destul de aproape de „realismul magic“. De altfel, în prefața volumului din care sunt antologate poeziile de față, și aprofundând polisemia generală a discursului, prefațatoarea, cunoscuta poetă și eseistă Hamutal Bar-Yossef remarcă tocmai acea „valoare morală absolută, metafizica vieții domestice și a casei din punctul de vedere al unui poet om“, iar marele scriitor care a fost Aharon Appelfeld (1932 – 2018) omagiind simplitatea și nesofisticarea discursului său, observă că „imaginile concrete înclină spre abstract, straniu și anarhic relevând o coerență internă, în aparență profană dar inspirându-se din iudaism“.

Mi se pare că doar aceste două scurte citate extrase din bibliografia critică dau seama de complexitatea și anvergura viziunilor poetului, urmând ca traducerile noastre (mulțumiri poetei Riri Manor pentru modul profund și jovial în care am conlucrat) să dovedească și personalitatea lui inconfundabilă, de care eu unul am fost cucerit încă de la început. (Constantin Abăluță)

NEPREGĂTIT
Trupul nu-i pregătit să moară singur,
dacă tot e sfârșitul, atunci să moară și sufletul,
cel ce-i tulbura privirea
îi spăla îndărătnicele secreții oculare
și-i urla isteric în urechi :
nu mă fecunda, nu te calma, nu mă-nghiți.

Trupul și sufletul nu-s pregătiți să moară singuri,
dacă tot e sfârșitul, atunci să vină
și cei ai casei să-și întâlnească sfârșitul,
cei ce-au mângâiat chipul
au răscolit măruntaiele
și-au subtilizat zaharina aleasă
ca numai la ei să jubileze zahărul

Nici casa nu-i pregătită să moară,
Cei ai casei nu-s pregătiți să moară singuri
Dacă tot e sfârșitul atunci să vină și vecinii
Să nu rateze cumva sfârșitul nostru insipid.
OMUL NU ȘTIA
Omul nu știa
că îl părăsise chipul
scruta uimit palmele fiicei sale
mângâia renunțările iubitei.

Omul nu știa
că apele ploii umpluseră marea
că apele mării urcau spre înălțimi
într-un schimb definitiv
De-atunci încolo ploaia va fi sărată, învolburată
și marea înnourată și fără pic de gust.

Omul nu știa.
Fără chip va rătăci pe drumuri
și acolo unde unde era odată marea
va găsi doar norii care merg desculți.
NU ȘTIAM
Nu voi ști niciodată
când au fost spuse unele lucruri
cine-a vorbit și cine-a ascultat
lucruri nemaiauzite
pe măsura unui miracol.
N-am știut nici măcar viteza tăcerii
când omul se naște timpul lipsește
ca orice fapt scurt.

Dar ieri în ciuda nopții
copacul și-a arătat umbra pe zid
aceea pe care puteai să ți-o amintești
și fără lumină.

Și iată lângă noi un an tocmai începe
am auzit doar amintirea shofarului
dar nici un glas
ca orice fapt care nu-i decât
amintirea lui însuși.
OMUL TACE
Omul tace în odaia sa
ce tace înlăuntru-i :
femeia care l-a dorit
grădina lui sătulă de-atâtea odăi,
în fond omul nu-i decât celule cardiace și nervoase
care-au încetat să se dividă încă din copilărie
azi înlăuntru-i nici o breșă pentru propriul glas.
APROPIERE
Fiecare lucru e mai
aproape decât credeam
chiar o rană în trup
deschisă-i pentru orice deget.

Odinioară am avut un ceas
azi legăturile s-au încurcat
precum ora ce-a trecut și s-a întors.

Nu orice ceas divulgă ora –
nu orice mână-i pregătită
să fie atât de aproape de timp.

Cineva mă invită să cânt,
Odinioară tăceam în preajma muzicii
azi eu însumi încep să fredonez.

Bine că-n odaie ai o voce apropiată
pe care oricum o auzi,
toate vocile cântă
și ea își fredonează propria voce.
ZGOMOTE ȘI USTENSILE DE MENAJ
1
Aud zgomotul făcut
de atâtea și atâtea hârtii,
când zgomotul va dispărea
el rămâne-va totuși pe-o altă pagină.

Ca atunci când răsfoind la-ntâmplare
afli pagina unde să te oprești
și atunci zgomotul e diferit

2
Ultimul scaun pe care-ai stat e decisiv
lucrul pe care abia l-ai atins
continuă să te influențeze.
Ca o podea sau ca un miros
la orice nouă atingere
și vorbele se schimbă.
BUZUNARE DEPRINSE
Râul e un străin pentru noroi
căci nisipul acestuia e diferit
și albia sa îi e necunoscută.

Râul e străin oricărei adâncimi
căci dimensiunile lui curg
și-i neputincios în prăpastie

Râul e străin omului care sunt
chiar de revin la el adesea
ca să mă liniștesc, să mă scufund într-însul.

Așa că de-acum înainte mă voi folosi de buzunare
deprinse doar cu greutatea pietrelor mele
de ce m-aș prăvăli în adâncimi străine?
UNDEVA UN OM
Acolo un om plânge
plânsul scoate un sunet anume
oare poți afla din plâns care-i limba
maternă a acelui om.

Și desigur, omul râde
iată râsul lui mă-ntâmpină
oare poți afla după râs care-i limba
maternă a acelui om.

Am auzit un alt om
plângând și râzând îndeolaltă
astfel am înțeles adâncimea înțelepciunii sale
dar vocea nu i-am cunoscut-o încă.

După aceea poate-l voi zări pe om
fără să-i recunosc chipul
nici numele nici copilăria
nici rostul mâinilor sale
nici existența fiilor săi.
DE VA VENI ȘTIREA
De va veni știrea marii ștergeri
atunci toate paginile fi-vor șterse
detalii, desene, capitole,
munca atâtor cifre.

Desigur pictorul e primul ce se va-mpotrivi
m-am străduit dinlăuntrul culorii
am desenat fiecare detaliu complet și distinct
și-acum ditamai suprafață de șters.

Alții se vor împotrivi și ei
un copil cu un caiet, un om cu o înștiințare,
cercetătorului i s-a șters manuscrisul,
celui ce memora
i-au dispărut cuvintele din minte.
Datornicul va-ncerca să profite
căci lista datoriilor sale se șterge și ea
nimic nu se mai leagă.

Înainte de-a veni marea ștergere
era plăcut să te temi cu prudență
să tot ceri chitanțe,
de-acum știrea e marele vid
controlând amintirea oricărui înscris.

Traduceri de Constantin Abăluță și Riri Manor