Capitolul 3
Nimic nu s-a schimbat. Pironul, inelul, funia. Am mai făcut câțiva pași înspre fereastră. Odgonul s-a mai dezrăsucit. A trecut în partea asta, înspre ușă. În creier vârful pironului. În mâinile mele covrigul. Gore s-a ținut de cuvînt. Cum să-și fi rupt piciorul? Vorbesc de Gică. Picior cu țâțe. Poate doar așa. Soarele prin frânghiile-nnodate. Vârtejuri de lumină. Mușc din banană. E bine. În copilărie păzeam capra. Îi legasem capătul funiei de mâna mea. Să n-o pierd dacă adorm. Capra behăia. Stam culcat pe iarbă. Eram singur. Câmpii și dealuri împrejur. Uite unde-am ajuns. Mama n-a murit la spital. A murit călcată de tren. De trenul în care era tata. Controla biletele. Trenul s-a oprit brusc. Toți țipau. O femeie pe șine. Mecanicul n-a pățit nimic. Mama lăsase un bilet. Mă arunc în fața trenului tău cu țâțe, nenorocitule! Pe tata l-au dat afară din serviciu. Ești cauza morală, i-au spus. Zi mersi că nu-ți cerem despăgubiri. S-a angajat în locul mamei. Rupe bilete la debarcader. Ăștia au fost mai îngăduitori. Se-neacă cineva? Nu-i de vină cel ce dă bilete.
Fac câțiva pași spre fereastră. Funia șerpuiește prin toată odaia. Următorii pași nu știu unde duc. Abia o dezgrădinez dintre ghemurile încâlcite. E neagră de mâl și sare. Mă opintesc. Mușc din banană. Mama avea o capră. Trag de funie. Mă opintesc. Pironul din țeastă se dezrăsucește. Mă doare. Încerc să-l răsucesc la loc. Nu reușesc. Îmi amintesc tăietura numărul doi. Câțiva muncitori care lucrau la restaurarea unei case vechi din Italia au găsit un butoi de 200 de litri de rom Jamaica. După ce s-au bucurat și l-au băut pe tot, au descoperit la fund un cadavru mumificat. Ancheta a stabilit că era vorba de un diplomat italian decedat acum 30 de ani în Jamaica. Unul din muncitori a făcut infarct, iar celălalt și-a înghițit limba. Sfârșitul tăieturii. Gândurile mele. Bea doar din recipiente străvezii. Mai bine din pahar. Ce să dosești în pahar? Degetul unui mort? Fugi de-acolo! Îl vezi numaidecât. Și nu mai bei. Pe urmă, minima cumpătare! Răstorni butoiul în recipiente mici. Să știi, domle, de câți litri dispui. Aoleu, mamă! Pironul! Se dezrăsucește singur. Odgonul e prea greu. Cum mă mișc, cum se dezrăsucește. Unde-o fi Gore? Lumină filtrată printre ghemuri. Umbre încâlcite pe pereți. Mama era din două bucăți. Trenul lui tata o tăiase. Au lipit-o acolo la morgă. Pe sub veșminte nu se vedea. Putea fi din oricâte bucăți. Sta în sicriu ca ăla în butoiul cu rom. Mama n-a fost în Jamaica. Tata lucra pe circuit intern. Doar pe întinderea țării. Azi doar pe întinderea lacului. Pun degetul în moalele capului. Simt șanțurile de șurub. Pironul se dezrăsucește. Degetul e plin de sânge. Unde-o fi Gore? Ne-au chemat la procuratură. Tata i-a arătat doctorului o hârtie. Biletul lăsat de mama. Subliniase cu roșu expresia tren cu țâțe. Doctorul a dat din cap. M-a întrebat: așa spunea mereu? Am spus Da. Ne-au lăsat în pace. De bucurie tata ar fi băut tot butoiul cu rom. Cu diplomat italian cu tot. Eu… Am ronțăit
de-atunci doar covrigi fără țâțe. Păcat.
Ce-ai făcut, prostule, îmi spune Gore. Încă puțin și ieșea de tot. Vorbește de piron. Mă simt ca un școlar greu de cap. Nu-ți corelezi mișcările, spune Gore. Când tragi de funie, nu te mișca! Nu te zbânțui! Totuși îmi dă paharul cu apă, covrigul, banana. În timp ce îmbuc îmi răsucește la loc pironul. Pune degetul, spune. Vezi? Nici urmă de sânge! Pe de-altă parte, ai și tu dreptate. Tracțiunea e mare. Uite cum facem. A scos din salopetă al doilea piron. Mi l-a bătut în țeastă. L-a înșurubat încet. Pune mâna, mi-a spus. Vezi? Un lat de palmă între ele! Două preiau altfel tracțiunea. Micșorează frecarea. De-acum domnești! Nu se mai dezșurubează. Nu le lasă frânghia. I-am mulțumit. Merge țucalul, întreabă Gore. Merge, merge, de ce să nu meargă, spun. Unde e, întreabă Gore. Mă duc în colțul odăii. Îl caut pe sub frânghii. Îl iau și i-l dau. Gore pleacă cu țucalul. Fluieră o melodie. Parcă La donna e mobile. După scurt timp revine cu el gol. L-a deșertat la WC. El poate ajunge la WC. N-are piron în cap. Nici inel. Nici frânghie. Unde-o fi Gică? Unde-i Gică, întreb. Unde-o fi Sonia? Unde-i Sonia, întreb. Gore îmi mai titirește puțin piroanele. Măsoară cu șublerul grosimea lor, distanța dintre ele. Inelele trebuie să fie paralele, îmi explică. Să preia corect tracțiunea. Parcă-ar fi profesorul de fizică. Iar eu un școlar greu de cap. Unde-o fi capra? Știu răspunsul. A murit. A murit înaintea mamei. Nu mai dădea lapte. Au tăiat-o. Tot două bucăți. Ca și mama. Nu cu trenul. Cu cuțitul. Două piroane. Odgonul printre ele. Merg încet spre fereastră. Apoi spre ușă. Nu știu unde duce odgonul. Unde-o fi locul meu pe perete?
Am mai făcut câțiva pași spre fereastră. Cu două piroane merge mai ușor. Era să leșin. Am zărit o mână. Acolo în balcon. Ținea un ziar. Cred că este moșul cu ziarul. Norul în formă de balenă. A trecut și el. Acum ziarul e însorit. Mâna nu se mai vede. Doar umbra ei pe ziar. Păcat că moșul nu mă zărește. Nu pot să m-apropii mai mult de fereastră. Odgonul duce în altă parte. Rămân pe loc. Ziarul dispare. Mâna dispare. Soarele mai rămâne un pic. Mama spunea să fiu atent. Balustrada balconului. Încă însorită. Trebuie să caut locul meu pe perete. Aș vrea să ling balustrada însorită. Gică mă scotea la plimbare. Sonia cui i-o mai călca acum cămăși? Lui Gică? N-am văzut-o niciodată. Numele ei stă în pod. Gică îmi călca de fapt cămășile? Era simplu. Se ducea în pod și-și lua numele de Sonia. Și toți din spatele lui Gică. Sunt aceiași din spatele lui Gore? În casa asta trăiesc mulți. Gore le bate piroane în cap? La toți? Gore e ca un cititor de contor. Trece din apartament în apartament. Le bate piroane în cap. Apoi vine să le-ntrețină. Să nu se dezșurubeze. Mama avea un amant. Mai tânăr decît tata. Îmi da bani de cinema. Eu vedeam filmul cât ei se regulau. Știam asta de la Luci. Prietenul meu mai mare. Vedeam filmul și ne masturbam. Nu-i spuneam lui Luci de ce-o bate tata pe mama. Îl lăsam să creadă că din pricina amantului. Nu puteam să-i spun de covrigii cu țâțe. Casă de nebuni, mi-ar fi spus. Gore mi-a promis un ziar. Nu promis e cuvântul. Mi-a spus, să vedem. Nu văd nici un ziar. L-aș flutura către moșul din balcon. L-ar zări peste munții de sfori. Se uită la fereastra mea. Așa cred. Nu-mi vede fața. Ziarul i-ar spune că sunt eu. Mi-e greu să accept un ziar în odaie. Dar cu ce altceva să-i fac semn? Ca să priceapă. Să-i fac semn cu un capăt de funie? Aiurea! N-o să priceapă că sunt eu. O să creadă că-i Gore. Eventual. Și norul ca o balenă trece ca prostul. Iar și iar. Mă enervează. Moșul vede și el norul ca o balenă? N-ar fi exclus. Poate pe el nu-l enervează. Norii pot fi tăiați în mai multe bucăți? Gore nu mi-ar răspunde la întrebarea asta. Gică cel puțin se străduia.
Amețesc. Cad jos. Buum! Pe dușumea. Pe stratul de sfori. Acolo, în patru labe, de-a bușilea, bâjbâind realizez : odgonul s-a terminat. Uite-i capătul! Sunt liber. Ce mă fac? Mă sprijin de câteva mormane. Aiurea! Nu reușesc să mă scol. Îmi pipăi țeasta: inelele-s goale. Dumnezeule! Ce mă fac? Fără frânghie n-o să mă mai pot scula niciodată. N-am de ce trage, pricepeți? Gore, unde ești? Vreau să strig. Strig. Dar n-aud nimic. Vocea îmi e suptă de mormanele de frânghii. Mama îmi spunea să fiu atent. Și se regula cu sfrijitul ăla. Cu capul ca o măciulie scorojită. Că scăpase dintr-un incendiu. Odată l-am văzut gol. Am venit mai devreme de la film. Înadins. Mă-nvățase Luci : du-te să-i vezi cum fac. Dar nu l-am apucat decât pe sfrijitul de Sile. Se vedea cum umblase focul pe el. Tot era negru și scorojit ca un chibrit ars. Fața lui tuciuriu-stacojie mă atrăgea. Era un vestigiu al focului. Poate asta o atrăgea și pe mama. Sile spunea rînjind : am pe dracu-n mine. Îmi da bani pentru film. Mă lăsa să-i pipăi fața. Fața lui mirosea a scrum. Nu bea, dar fuma în draci. Mama aerisea cu orele odaia. Apoi s-a aruncat pe șine. Și pentru ce? Pentru un cuvânt : țâțe. Nu pot să mă scol. Gândesc. Aș avea nevoie de a treia tăietură. De ziarul moșului. De capra moartă. Decapitată. De ochii ei care mă priveau din farfuria cu ciorbă. I-am mâncat. Erau moi și dulci. Cu ei capra privise cerul și iarba. Eu îi înghițisem. Erau la mine-n burtă. Zac pe podea și gândesc. Odgonul s-a terminat. Ce mă fac?
Capitolul 4
la înmormântarea mamei. Sile a vrut să-i dea foc tatei. Popa cânta. Tata se sprijinea de-un copac. Sile, după copac, cu-o sticlă de benzină. A stropit coaja. L-a stropit pe tata. A zvârlit un chibrit aprins. Și-a luat-o la picior. Dar a dat chix. O flacără de câteva minute. A ars puțină coajă de copac. Și ciozvârte din haina tatei. Un umăr și-un colț de rever. Tata n-a avut habar cine-a fost nebunul. Vreunul de i-am tăiat amendă, și-a zis. L-am mai întâlnit pe Sile. Căpățâna lui tuciurie printre sfere albe, tremurătoare. Vindea vată de zahăr la Obor. Mi-a dat pe gratis un băț dulce. Mi-a strecurat și bani de film. La film nu m-am masturbat. Mama murise, țineam doliu. Apoi Sile a dispărut. Baba care vindea vată de zahăr în Obor mi-a spus: n-a fost nimeni înaintea mea.
Gore, Dumnezeule, a venit! A râs de mine. Nepriceputule! Era atât de simplu! Mi-a trecut din nou capătul odgonului prin inele. În sens invers, pricepi? mi-a spus. Numaidecât am fost în picioare. Perpetuum mobile, pricepi? mi-a spus. Așa e. Trăgeam de odgon. În sens invers. Făceam pași mici. În sens invers. Mă echilibrasem iar. Întreb : pașii pot fi în sens invers. Nu, doar odgonul, spune Gore. Pașii merg mereu înainte. Orice-ar fi. Nepriceputule! Crezi c-o să stau toată viața lângă tine? Are dreptate. Nici eu n-am stat lângă capră toată viața. Dar ochii ei au rămas în mine. Pentru totdeauna. Ciorba cu ochi de capră o simt și-acum în gură. Ziarul moșului ar putea spune că nu mint. Ziarele pretind că tot ce tipăresc e-adevărat. Nu vreau ziar în odaie. Chiar, Gore mi-a promis unul. De fapt, nu mi-a promis. A spus doar : să vedem. Văd doar banana și paharul cu apă. Și funia și inelele zornăind. Trag de funie. Beau apă. Fac pași prin odaie. Mușc din banană. E bine. Dar unde-o fi locul meu pe perete?
A apărut Gică. Trage un picior în ghips. A venit cu Nelu. Un slăbănog cu zâmbet permanent. Lipit pe față cu aracet. Nelu scrutează în jur. Îmi pipăie piroanele din vârful capului. Brusc îi cade zâmbetul. Se pierde printre ghemurile de frânghii. Ce-s astea? Cine-a întinat idealurile? rostește gura neagră de sub zâmbet. Umerii lui Gică se ridică și cad la loc. Bine, vedem noi, spune Nelu. Și-a lipit iar zâmbetul. Iată-i plecați. Gică trage ghipsul. O dâră albă pe linoleum. Vin doi necunoscuți. Sforile și frânghiile se evaporă. Îmi taie odgonul. Hârșșt-hârșșt, cu un fierăstrău de traforaj. Mă dezechilibrez. M-ajută să mă-ntind pe pat. Odaia goală mă seacă la stomac. Lumina mă orbește. Piroanele, inelele scot un țiuit ușor. În fereastră brusc moșul cu ziarul. Mă sperie. Norul în formă de balenă trece pe tavan. Mama tăiată în două de cuvântul țâțe. Căpățâna tuciurie a lui Sile. Bulele tremurătoare de vată de zahăr. Unde-o fi locul meu pe perete?
Azi Nelu mi-a scos piroanele din țeastă. Gică m-a pansat. Nu mai are picior în ghips. Vorbeau între ei. Arătau spre pereții odăii. Gică m-a scos la plimbare prin curte. Aerul mă amețea. Ai să vezi, mi-a spus Gică. Cei trei copaci m-au prins în brațe. Stai, bre omule, mi-a spus Gică. Nori în formă de balenă oriunde mă uitam. Unde sunt pașii mei? Norii pot fi tăiați în bucăți? Îhîî, spune Gică. Zbârci, spun eu. Umbra clădirii e mare. Mai multe etaje. Ne strecurăm printre etajele de umbră. Eu și cu Gică. Unde e Gore, întreb. Ai să vezi, spune. A întinat idealurile. Cine, întreb, Gore? Da, hahalera, spune Gică. Îmi arată un par înfipt în mijlocul curții. Împrejurul lui încolăcit un odgon. Odgonul meu, spun. Creier spălat, spune Gică. Ieșim din umbră și mă prăvălesc. Cât pe ce să dau cu capul de par. Norul în formă de balenă se-apleacă deasupra mea. Are ochii caprei. Nu vreau să-i înghit încă o dată. Unde e Gică?
Necunoscuți în cele patru colțuri ale curții. Gore legat cu frânghia de par. Eu la fereastră. Gică în spatele meu. În spatele lui trebuie că sunt alții. Răspândiți prin tot imobilul. Moșul cu ziarul în balcon. Necunoscuții primesc puști. Nelu intră în odaie. Vine lângă mine. Îmi pipăie bandajul din creștet. Zâmbește. A întinat, spune. Își scoate zâmbetul. Țipă: Foooc! Se-aud rafale. Îmi pipăie iar bandajul. Comandă iar Foooc! Rafale identice. Îmi pipăie a treia oară bandajul. Comandă Foooc! Rafale inutile. Eu n-aveam trei piroane. Numai două. Gore se moleșește. Din ochi, din gură, din nas, din urechi îi țâșnește sânge. Capul lui e o arteziană. Hainele se înroșesc încet ca o sugativă. Nelu mă ia de umeri. Mă întoarce spre odaie. Surpriză, îmi spune. Zâmbește spre bradul din colț. Crăciun fericit, îmi spune. De azi nimeni nu va mai întina. În brad globuri sclipesc. În culorile steagului. Gică aplaudă. În odaie e cald și e bine. Gică și Nelu își freacă mâinile. Ce-i asta? Mâinile nu se freacă atunci când e frig?
Stau pe pat. Odaia e înafara casei. Cei trei copaci sunt trei pereți. Un triunghi care dispare. Am avut două piroane. Două bucăți de mamă. Nimeni nu-și cunoaște frânghia. Frânghia te urmează? Ori tu urmezi frânghia? Trecută prin două inele o frânghie unde se duce? Capra era legată de mâna mea. Iarba păscută, frânghia se-ncolăcea. Capra da să se sugrume. Eram silit să mă rotesc. Să mă dezrăsucesc. Mă privea cu ochii ei mari. Cu ochii neștiutori c-o s-ajungă în ciorbă. Sărmanul Gore. Arteziană în zi de Crăciun. Fără piroane sunt mai dezechilibrat. Gică s-ar supăra dacă i-aș spune. Slăbănogul de Nelu zâmbește degeaba. Pironul nu-i un lucru rău. Pironul e destin la purtător. El e-nsoțit de o banană. Că de portocale ni s-a acrit la toți.
De azi vă conduceți singuri, zice Nelu. Mi-au făcut amenajări în odaie. Un ecran mare cât peretele. În vestibul, la baie, la bucătărie, contoare. Apă, lumină, căldură, cât consumi. Echitate, zice Nelu. Gata cu piroanele. Gata cu frânghiile. Te duci unde vrei. Pe ecran reclame de produse. Fructe exotice. Ciocolată, zeci de sortimente. Biscuiți. Alune. Torturi. Călătorii în toată lumea. Croaziere. Spectacole. Sex-shop-uri. În fine, de toate pentru toți. Îmi dau lunar o sumă de bani. Când vreau ceva îl sun pe Gică. Plătesc și îmi dă produsul. Îmi ajunge de-o banană la trei zile. Sau de-o portocală zilnic. Paharul cu apă costă și el. Contorul înregistrează orice firicel. N-au covrigi. Nu se mai fabrică, spune Gică. N-au lapte de capră. Doar cartofi prăjiți. Le spune Chips. Mama îi făcea mai buni. La tigaie. Cu usturoi. Tăietura numărul trei. Sindicatul funcționarilor de bancă din Londra e tot mai alertat de traumatismele corporale ale membrilor săi. O anchetă a dezvăluit că aceștia, enervați de sâcâielile unor clienți, se retrag în sala arhivelor unde lovesc cu pumnii și picioarele în fișetele de metal. Pentru soluționarea situației s-a propus confecționarea unor manechine cu chipul clienților-problemă. Într-un loc special amenajat, funcționarii vor putea să lovească aceste manechine umplute cu paie, și apoi să revină la client cu moralul excelent stabilizat și fără absolut nici un traumatism corporal. Sfârșitul tăieturii. Gândurile mele. Ar fi putut face un manechin cu chipul lui Gore. Să-l pună în supermarketuri la preț redus. La cei sărmani să-l dea pe gratis. Gloanțe, în zi de crăciun, nu se cade. Un manechin de paie, treacă-meargă.
(Fragment din romanul omonim,
în pregătire la Casa de pariuri literare)