Epistole către Phidelia (fragment)

Pentru R.

I
Din războiul troian mă voi întoarce cu părul alb și mințile răvășite, nu te mira,
voi tulbura multe mări până voi ajunge la tine,
dovadă îți voi dărui algele lor, agrafele sirenelor lor,
peripețiile ți le voi povesti într-un alt secol, mai liniștit,
până atunci iartă-mă că noi am învins, uneori victoriile au gust amar,
uneori victoriile dezamăgesc oamenii,
și mai ales istoria,
dar ea măcar știe să se răzbune.
Din războaiele medice așteaptă-mă cu răbdare, nu voi întârzia prea mult,
până atunci nu uita să uzi mușcata din fereastră,
printre frunzele ei mă vei zări sosind biruitor,
pe corabia mea în formă de lebădă, cu prăzile la vedere,
cu gelozia despicată în două de săgețile îndoielii,
cu nerăbdarea înfiptă adânc în vârful suliței mele însângerate.
Din războiul peloponeziac voi sosi cât de curând,
când mă vei vedea să alergi spre mine, eu voi fi obosit,
nu-ți voi mai putea îndrepta curbura coapselor,
până atunci ai grijă ca podeaua să fie uscată,
pe ea te voi iubi aprig, cum stă bine unui învingător etrusc,
fără milă, fără prejudecată, fără finețuri.

II
Din războaiele punice voi rătăci mult până la tine,
cărările sunt multe și întortocheate, Alpii înzăpeziți,
Eufratul învolburat, iar elefantul meu e numai piele și os,
știi, pe aici un bob de piper valorează cât ochii tăi,
o frunzuliță de dafin cât umerii tăi, un pumn de scorțișoară cât surâsul tău,
dar nici sprâncenele tale nu au asemănare pe aici,
iar glezna ta sublimă nici atât,
dar până atunci fii atentă să nu se stingă focul în odaie,
victorioșii iubesc căldura, victorioșii ard repede,
și ai grijă ca sânii să nu fie prea lăsați, știi că nu-ți stă bine, mai ales la catedră.
Din luptele cu avarii voi ajunge acasă într-o toamnă cu ploi,
îmbătrânit, foarte îmbătrânit, nu fi abătută,
ai grijă doar să încui ușa apartamentului când pleci,
și nu uita în priză fierul de călcat, cum ai făcut atunci, înainte de a merge la banchet,
cum eu nu voi uita niciodată rândurile tale: „când Roma va cădea,
voi cădea și eu pentru totdeauna la picioarele incertitudinii!“

III
Din războaiele napoleoniene nu mă mai aștepta,
gerul e aspru, iar drumul spre casă duce nicăieri,
doar eu îl știu, dar nu-l spun nimănui,
să nu-l calce cineva, l-am arat cu plugul amăgirii,
dacă totuși voi ajunge, sunt sigur că nu mă vei mai recunoaște,
doi străini trecând unul pe lângă celălalt, pe o stradă pustiită de vânt,
ai grijă doar, nu uita lumina aprinsă și cheia în ușă, cum ai făcut-o atunci, de bucurie
că Tyrul a căzut, precum frunza unui arțar singuratic, toamna la Holbav,
s-ar putea să intru, deși știu prea bine că ție nu îți plac învinșii,
cu excepția acelora pe care tu i-ai îngenuncheat de una singură
în războaiele tale sfinte, în războaiele tale fără de pereche.
Din cruciadele de mai târziu nu m-am mai întors,
deși sunt așteptat și azi la asediul Novgorodului și Vienei,
așa cum ea mă așteaptă ani în șir la fereastră, cu privirile înmărmurite,
Lucyllius!, Lucyllius!, îngână cu părul alb și mințile rătăcite.

IV
Phidelia, din luptele cu demonul veștile sunt triste,
am fost definitiv înfrânt, deși am luptat până la ultima săgeată,
iată de ce pe aici nu-mi găsesc locul, nu mă mai vrea nimeni,
voi ajunge la tine în tălpile goale, într-un septembrie târziu,
acolo vreau să îmbătrânim unul pe umărul celuilalt,
nu mă ține prea mult sub fereastră, am fost umilit destul,
voi ctitori o mănăstire pe ai cărei pereți vei fi numai tu,
încoronată cu un albastru de voroneț impecabil,
să reamintească urmașilor că și eu am fost un mușatin
care a râvnit hotinuri închipuite,
un basarab cu pretenții la galiții îndepărtate.
Din luptele pentru coroană mă voi întoarce o dată cu
sosirea primăverii, într-o zi de marți și cu hainele zdrențuite
(precum sergentul lui Alecsandri?),
eu, țareviciul nimicului, tu, țarină peste toate obiectele
care-mi aparțin și peste toate câte au fost, sunt și vor fi,
abia acum îți voi aduce un pumn cu nisip de pe câmpiile Maratonului,
ți-l voi strecura în ureche, numai așa vei auzi văpaia dorurilor mele,
ți-l voi strecura în sandale, doar așa te vei încrede în agerimea
turmelor mele de lei și de leoparzi,
ele se trag din oase domnești, de aceea ți le voi arunca la picioare,
precum căpățâna unui pretendent la coroană
într-un sac de cânepă țărănească.