De ce am scris cartea „Miturile fondatoare ale antisemitismului”?

Extras din alocuțiunea pronunțată marți, 19 martie 2019, în Marele Salon de la Sorbona, la ceremonia de remitere a Premiului Seligmann contra rasismului 2018

Îmi este agreabil să adresez mulțumirile mele membrilor juriului care au decis să atribuie o mențiune specială cărții Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din Antichitate până în zilele noastre, și Cancelariei Universităților din Paris, care m-a invitat pentru a face o scurtă prezentare. În alocuțiunea mea îmi propun să răspund la trei întrebări: a) Care sunt originile acestei cărți? b) Care sunt principalele aspecte ale problematicii abordate? c) În ce scop am scris această lucrare?

Care sunt originile acestei cărți?

Originea sa îndepărtată se regăsește într-un moment precis din copilăria mea. Aveam 8 ani, și locuiam atunci într-un târg din Moldova, într-unul din ultimele shtetel-uri (cuvănt idiș care desemnează o localitate cu o numeroasă populație evreiască), azi dispărut. Atunci am descoperit o legendă relativă la evrei. Cu ocazia Paștelui evreiesc, am oferit celui mai bun prieten și coleg de școală, fiu de țărani săraci dintr-un sat învecinat, o bucată de pască (în ebraică „mața“). El a ezitat o clipă până s-o ia, punându-mi această întrebare neașteptată: „Nu are sânge înăuntru?“. Speriat, am început să mănânc pasca. Asigurat că nu e niciun pericol, a făcut și el la fel. Reîntors acasă, i-am povestit de îndată mamei, ce s-a întâmplat la școală, iar ea, cu o voce blândă dar fermă mi-a spus că unii creștini credeau în această născocire, potrivit căreia, la fabricarea azimei, evreii ar utiliza sânge omenesc pe care l-ar amesteca cu faină și apă… Astfel, în plin secol al XX-lea, în anii 1950, în Republica Populară Română, această înspăimântătoare legendă medievală era încă actuală. Nu este exagerat să afirm că această întâmplare m-a determinat mai târziu să studiez istoria, îndeosebi istoria evreilor și a relațiilor evreo-creștine, ținând cont de ponderea miturilor.

O altă origine trebuie cautată în angajamentul meu în Association des Amis de Jules Isaac) în cadrul căreia am asumat timp de aproape trei decenii funcția de secretar general, care mi-a permis să cunosc viața și opera acestui celebru istoric. El a jucat un rol excepțional în combaterea antisemitismului, și tot el a creat în 1948, „Amitié Judéo-Chrétienne de France“. Prin cartea mea, am dorit să continui lupta sa, determinat și de permanența și violența manifestărilor antisemite.

Care sunt principalele aspecte ale problematicii abordate?

Așa cum este indicat în titlu, nu am vrut să scriu o nouă istorie a antisemitismului, ci a miturilor sale fondatoare, din Antichitate până în zilele noastre. În această perspectivă, m-am concentrat mai întâi asupra aspectului lingvistic, al termenilor utilizați. Acela de „mituri“, este înțeles în accepțiunea uzuală, ca „ficțiune“, „fabulă“, „invenție a spiritului“, reprezentare a unui concept fals dar care este admis în general de membrii unui grup. Legând acest cuvânt cu acela al antisemitismului, el trebuie perceput ca o re-creare imaginară a unei realități fantasmatice, dar întotdeauna acuzatoare la adresa evreilor. Miturile fondatoare ale antisemitismului sunt, în opinia mea, „proiecția complexelor generate de intoleranța față de alteritatea evreiască“. Antisemitismul, termen folosit în mod curent pentru a desemna „ura față de evrei“, a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea. El a fost precedat de alți termeni, cei mai utilizați fiind antiiudaismul, care comportă două coordonate, religioasă și socială, și iudeofobia, formă particulară a xenofobiei, respingerea „străinului“, simptom al unei perversiuni a raportului față de Celălalt. Antisemitismul, ca fenomen modern este alimentat de toate recriminările și acuzațiile antiiudaismului, dar comportă un element suplimentar, „original“: rasismul. Iată de ce, pentru a-l defini, am propus ecuația următoare: „antisémitism = antiiudaism + rasism“.

Antisemitismul desemnează rasismul anti-evreiesc, deși evreii nu reprezintă nicidecum o „rasă“. În secolul al XX-lea, antisemitismul „s-a îmbogățit“ cu noi aspecte, printre care, antisionismul, revizionismul și negaționismul. Varianta antisionistă, devenită politică oficială în URSS, în țările blocului sovietic și în lumea arabo-musulmană, denigrează mișcarea națională evreiască care este sionismul și o asimilează cu imperialismul și chiar cu rasismul ! Varianta revizionistă încearcă să minimizeze numărul victimelor și amploarea Șoahului (Holocaustului), în timp ce varianta negaționistă vizează a nega realitatea însăși a acestui fenomen unic.

După ce am stabilit diferența între aceste diverse forme ale aversiunii față de evrei, am explicat de ce nu trebuie să subscriem la ideea falsă și adesea răspândită a „antisemitismului etern“. Am continuat apoi să observ această ură care s-a dezvoltat în două religii și civilizații, provenite din iudaism: creștinismul și islamul, în perspectiva legendelor acuzatoare. Miturile fondatoare ale creștinismului teologic – „crima de deicid“, „respingerea Israelului“, „diaspora ca pedeapsă divină a crucificării“, „iudaismul degenerat“ – se regăsesc deja în Evanghelii și mai ales în scrierile Părinților Bisericii. Unele din aceste acuzații clasice au pătruns în codurile juridice pentru a justifica legislația antievreiască… Alte abominabile acuzații au obținut rapid valoarea de stereotipuri care au izbucnit în epoca cruciadelor: „profanatori de ostii“, „autori de crime rituale“, „otrăvitori de fântâni“, «purtători de ciumă“. Evreii medievali au devenit paria în societatea creștină, ființe discriminate în societatea musulmană, care, acuzându-i de a altera sensul cuvintelor revelate, le-a impus statutul inferior de „dhimmi“, stigmatizați prin însemne difamatoare, atât în Orient cât și în Occident.

Un număr de mituri ca „evreu perfid“ sau „evreu demoniac“, s-au menținut ca atare până în zilele noastre, altele reciclându-se, trecând de la o civilizație la alta. Mitul medieval al „crimei rituale“ este reluat în lumea arabo-musulmană, cu o modificare lejeră: nevoia de „sânge creștin“, este înlocuită cu „sânge al ne-evreilor“. „Otrăvirea fântânilor“ este și ea reciclată și modernizată. După noua acuzație care vizează pe israelieni, nu mai este vorba de otrăvirea fântânilor, ci de al sângelui cu virusul AIDS, de răspândirea de mâncăruri avariate, de produse otrăvite și de materiale radioactive printre populațiile arabe în general și palestiniene în special.

Antisemitismul modern se caracterizează prin noi afabulații: „complotul iudeo-masonic“, „conspirația evreiască mondială“, Protocoalele întelepților Sionului, cel mai celebru fals al literaturii antievreiești, și „complotul iudeo-bolșevic“, composantă constantă a ideologiei naziste . După războiul de Șase Zile (1967), un „nou antisemitism“ revigorat prin negaționism s-a manifestat prin mituri noi sau „reciclate“: „complotul sionist mondial“, „sionism = rasism“, „coluziunea sionism-nazism“, „minciuna Auschwitz“. Un fenomen care s-a radicalizat prin ascensiunea islamismului în țările arabe cele mai ostile Israelului, și în anumite medii ale diasporei musulmane occidentale, manifestat în Franța prin valuri de atentate antisemite începând cu anul 2000. Tot „noul antisemitism“ este rezultatul dublului antisemitism din Europa și din țările arabe și musulmane, care se alimentează reciproc; el perpetuează arhetipuri uzate ale „vechiului antisemitism“, consacrând în același timp teme moderne care leagă antimondialismul și antiamericanismul cu detestarea Israelului și a poporului evreu.

În ce scop am scris această lucrare, care a cunoscut, datorită Editurii Privat, noua versiune revizuită și actualizată?

Am vrut în cadrul unei ample sinteze să fac să reiasă mai ales miturile „noului antisemitism“, atrăgând atenția asupra pericolelor rasismului antievreiesc și al cultului morții, al islamismului terorist jihadist. Noi texte sunt consacrate derulării Șoahului (Holocaustului) în țările din Europa centrală-orientală, pentru a cunoaște mai bine amploarea catastrofei iudaismului, și pentru a înțelege mai bine persistența miturilor antievreiești ancestrale după 1945. Mituri perpetuate chiar și în regiuni unde iudaismul a fost în întregime nimicit. M-am investit într-un studiu aprofundat al rădăcinilor antisemitismului, pentru a-l înțelege mai bine și a-l combate mai bine. Am urmărit deconstruirea stereotipurilor antievreiești, temelia miturilor fondatoare ale antisemitismului. Printre prejudecățile care au viață lungă, și care trebuie deconstruite în mod constant: evreul posedă bani, este bogat, capitalist și imoral, religia sa fiind șl ea imorală ; evreul care funcționează în rețea și care ar fi la originea tuturor comploturilor, iudeo-masonic, americano-sionist și, în sfârșit, al complotului mondial sionist. Este vorba de o luptă permanentă, dictată și de caracterul irațional al antisemitismului. În această luptă, s-au implicat deja reprezentanți ai lumii educaționale și asociative. Am emis dorința ca numărul lor să sporească și să li se alăture tot mai mulți intelectuali și decidenți politici. În contextul tensiunilor internaționale actuale, antisemitismul și rasismul riscă, vai, să nu slăbească. Așadar, trebuie să avem în vedere viitorul cu o vigilență maximă: obiectivul acestei cărți este să alerteze și să cheme la prudență.