Poezia de pe strada ta
Ai destule găteli să stîrnești o furtună cu maci de iulie
și ele așa apretate dau greutate uliței cînd te duci
spre cursul ăsta intens despre implozie
uneori vîntul te ridică atît de mult încît nu mai auzi
poemele pe care asfaltul îndrăgostit ți le dictează;
doar îndrăgostiții văd muzele pe fațada conacului tău
noii vecini nu mă mai cunosc
cei vechi sunt plecați să respire în liniște
după răstignirea întreagă din secolul trecut;
mai nou amorul meu nu te mai găsește acasă
tu desenezi cuci în registrul de căsătorii
și nașilor nu le mai răspunzi la telefonul scurt
dacă doi iubiți se ceartă acum tu ești cu siguranță unul dintre ei;
sunt îndrăgostit pînă și de numărul casei tale întors
lasă-mă să iubesc ceea ce-ți strălucește în delicii
în buzunarul tău de la piept ai întotdeauna surprize
în căptușeala aia este toată căldura pe care o mai simt;
și nu e bine să zbori acum
cînd eu citesc cu atenție textul din care ești făcută;
puțin știu că vraja ta amestecă o mie de arome false
în paharul acestui spectacol indecis;
avocatul tău stă acoperit de perdele și face recursuri mereu
niciodată nu-i plac sunetele clopotelor de la catedrale
și cînd doi iubiți merg ținîndu-se de mînă mult timp
deschide cîte un proces răsunător;
deocamdată nimic nu pare fals în mersul tău iubito
doar călcîiul ți se poticnește în continuare
de la sărutul dat de nichita stănescu în secolul trecut;
Primii maci ultimii maci
Ea ar vrea să deseneze doar paradisuri
o vază goală se uită în toate părțile deodată
și ea are spatele transformat într-un violoncel
la care strada învață să cînte liber;
fii un ins normal îmi spun lucrurile acum
iubește doar crochiurile cărților de versuri despre tandrețe
și ea ne spune secretul unei nopți de dragoste și fuge cu el
noi îi zicem cît fac douăsprezece mere și cu o pară
își ia cursul și pleacă victorioasă în voiaj
am fi băut șampanie din paharele ei revoltate
dar ea își ia violoncelul și pleacă la concert în fiecare seară;
cred că ești un vers pe care nu-l pot scrie niciodată;
trăim într-un cartier cu o singură stradă și ea e roșie
pe care trec în grabă tancuri către revoluții spectaculoase
rătăcește mereu se pierde des de mine
se duce și face curățenie în tezaur își lustruiește cardurile
cu gulerul eclipselor luxoase cînd se trezesc toți nasturii
mătușa ei îi spune să zboare cît mai sus
îi pune libertate în farfurie i-o strecoară în poșete
și apoi rîde cu toată gura
mătușa ei o duce prin cartier și-i arată splendorile nopții
îi ridică rochia peste genunchi
și ea devine transparentă și aplauzele o vor ridica la cer;
primește prin poștă buchete de maci
dar vaza asta doamne îi ofilește imediat
părinții își fac griji înspăimîntătoare
la orice adiere de vînt își lasă orătăniile singure cîinele dezlegat
și vin cît mai repede cu primul tren
cu prima rachetă
ei știu cît de lucioasă-i hîrtia registrului de căsătorii
ei știu că degetele firave ale secretarei fac litere moi;
și ea a spus cît se poate de clar
prea tîrziu
prea tîrziu trenul pleacă deja din stație;
și dacă ea nu mai trăiește în poeziile lui de dragoste
și dacă ea renunță la toate emoțiile unei biblioteci pline ochi
la toată dragostea de pe coperte
și dacă ea renunță la averea metaforelor dezlănțuite
la oximoroanele acestea dulci și se duce
și își aruncă fragilitatea în brațele unui cartier ruinat