Prezența conducerii executive a USR în filiale

Un deziderat al președintelui Uniunii Scriitorilor în acest mandat început după alegerile de anul trecut este să organizeze întâlniri periodice ale conducerii executive a USR cu membrii diverselor filiale din țară. Asemenea reuniuni, în care se poartă un dialog colegial, deschis, de la egal la egal, bazat pe respect, între toți participanții, pot contribui la o mai bună funcționare a organizației noastre profesionale și, în fond, la edificarea unei stări de normalitate în viața literară, o normalitate pe cât de necesară, pe atât de greu de atins. Seria de întâlniri a debutat cu deplasări, în zilele de 21 și 22 martie a.c., în Filialele Pitești și Craiova ale USR. Conducerea executivă a fost reprezentată la Pitești de Nicolae Manolescu, președintele USR, Gabriel Chifu, vicepreședintele USR, Steluța Pahonțu, director economic, Daniel Cristea-Enache, director de imagine și Sorin Lavric, director de programe interne. La Craiova, echipei i s-a alăturat și Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele USR. Din partea gazdelor, au moderat dezbaterile președinții celor două filiale ale Uniunii Scriitorilor: la Pitești, Nicolae Oprea, iar la Craiova, Ioan Lascu. Formatul reuniunilor a fost același: discuții animate în care s-au pus întrebări, s-au formulat propuneri, s-au identificat principalele probleme cu care se confruntă autorii literari din zonă și nu numai, s-au căutat soluții pentru diversele și numeroasele provocări, s-au prezentat principalele proiecte culturale, ca și alte inițiative publice ale Uniunii Scriitorilor și ale Filialelor USR. Bilanțul ambelor întâlniri este pozitiv și, de aceea, încurajator în privința continuării acestui proiect menit să ajute la schimbarea în bine a climatului literar.