Pe la Galați, foarte demult

pe cât de concentrat, pe-atât de captivant e micul roman de debut al lui Cezar Amariei. Zilele noastre mărunte ne poartă în Moldova secolului XVII, unde, de la Galați în sus, înspre Iași, lumea românească e pestriț colorată de tot felul de întâmplări și de personaje, care mai de care mai bine înfipte în istoria vremurilor și a locurilor. Deși își dezvăluie sursele prin transparente subtilități autoreferențiale, narațiunea nu exagerează în arhaizări prea oțioase. Autenticitatea e menținută și prin cuvinte, e-adevărat (avem boieri, țigani, jupânese, popi, oșteni, tâlhari, marinari, pârcălabi, vameși, tătari, abagii, calpuzani, sânețe, pravile, jalbe, obezi și alte denominații specifice), dar mai ales uimește palpitul unor împletituri de destine, a căror imprevizibilitate e croită exact pe măsura istoriei sfârșitului de Ev Mediu românesc. Pe ulițe noroioase ori pe străzi podite, la mese îmbelșugate cu feluri grele, printre cafele, ciubuce, vutci și vinuri alese, în odăi pline de fumul afionului și de sudoarea dorințelor boierești, în han, biserică sau ocnă, trecând călare prin vaduri, păduri sau bordeie, traseele personajelor amintesc și de lumea aventuroasă a Șoimilor lui Sadoveanu, și de investigațiile imaginare docte ale Constanței Vintilă-Ghițulescu.

Presupusul erou al romanului e un outsider pur sânge și e doar pretextul de-a trage larg cortina de pe decoruri și tipologii uitate. John Newcomb, un tânăr londonez naiv și dichisit, ajunge de la Istanbul la Galați pe Dunăre cu o corabie, minunându-se continuu de sălbăticia și bogăția granițelor levantine. Ca jurnalist occidental de meserie, intenția lui e de a deschide o tipografie, de aceea aduce în cufăr, între altele, „talpa” grea a unei viitoare tiparnițe, adică șurubul central al presei, urmând ca tâmplarii găsiți la fața locului să-i meșterească și restul suportului de lemn. Corpuri de litere și plumb brut pentru turnat eventuale alte slove necunoscute adusese tot el. Numai că, chiar de la debarcare, ghinioanele se țin lanț de spilcuitul visător, arătându-i din capul locului cât de contrariantă e lumea anterielor, a ițarilor și a zdrențelor, în care intrase dinspre malurile Tamisei drapat în ajustate haine nemțești. Hamalii îi scapă cufărul în Dunăre, zarafii și vameșii îl sărăcesc, autoritățile locale îl arestează de pomană, prieteniile nu-i sunt dintre cele mai profitabile, iar afacerile, odată cu pierderea bagajului, iau o altă turnură decât își plănuise. Întâlnirea cu un popă catolic și cu un boier de mare influență îi aduc noi drumuri și noi aventuri: va purcede spre Iași cu o căruță plină de pește, va fi bănuit a umbla cu bani falși, va fi schingiuit și băgat la ocnă, va descoperi într-o pădure un misterios tânăr străpuns de săgeți, va fi oprit, într-un sfârșit, sub numele de Ion Nucă, drept tipograf și cronicar al locurilor unde-l purtase soarta, atât de străine și de crude, pentru el.

Dar ciudatul „inglez”, cum spuneam, e numai cutia de rezonanță a unei scenografii retro și a unui pod peste secole. În jurul personajului vechea lume nord-dunăreană, multietnică, mercantilă și amorală, colcăie cu toate ale ei: prejudecăți ignorante, ritualuri barbare, răpiri, tâlhării, vânători, vizite episcopale „cu folos”, beții, pogromuri antisemite, jocuri de noroc, vânzări de funcții, alianțe politice profitabile. Ecourile acestei lumi ajung în chip neașteptat până-n prezentul auctorial printr-un alt pionier al scrisului la gazetă. Obedient șefilor de tot felul, ziaristul gălățean Tudor Neacșu e pus să scrie o monografie rurală și un articol de impact, pentru care trebuie să ajungă si-n arhive, la documentele unui oarecare Ion Nucă, și pe malul dunărean unde doi pescari făcuseră o captură impresionantă. Pe marginea logicii („Tare mai ești prost!”, i se spune la un moment dat englezului) și la limita verosimilului, peste toate bântuie semnificativ umbrele a două ființe de bestiar fabulos, o pisică roșcată și un morun de o tonă.

Cezar Amariei e un autor care merită urmărit, căci debutul său, iată, promite. În spectrul prozei de la noi, Zilele noastre mărunte e chiar o bijuterie de epocă.