Doi dintre cei mai valoroși critici și istorici literari de astăzi, colaboratori apropiați ai revistei noastre, sunt prezenți în librării cu cărți noi, din domenii complementare activității literare care i-a impus, critica. Este vorba despre Alex Ștefănescu și Mihai Zamfir, care publică volume de proză. Alex Ștefănescu ne propune un volum original și ingenios de proză memorialistică intitulat Eu și comunismul. (Fragmente din această carte au fost găzduite chiar de revista România literară, în cursul anului 2019.) Despre epoca descrisă în volumul său, autorul ține să precizeze: „În secolul douăzeci, pentru prima dată în istoria lumii, veșnicul complot al oamenilor incapabili împotriva oamenilor de valoare reușește. De ce? Pentru că instigatori de profesie, ca Marx sau Lenin, folosindu-se de mijloacele de comunicare în masă, inexistente în trecut, conving o mulțime de membri ai societății, până atunci cuviincioși, cu simțul datoriei, să li se alăture loser-lor. Nu poate fi imaginată crimă mai gravă decât acțiunea acestor instigatori (intelectuali cinici) de a activa tot ce e mai josnic în semenii lor.“ Are dreptate Alex Ștefănescu în considerațiile sale. Ar fi poate de adăugat că această acțiune de a răsturna ierarhiile firești, bazate pe valoare, a continuat, continuă și în acești ani, chiar aici, la noi. Apariția internetului a facilitat și mai mult operațiunile de demolare și de întronare a harababurii. Dacă ele n-au reușit pe măsura speranțelor celor ce le-au inițiat, este fiindcă oamenii s-au mai deșteptat între timp și fiindcă instigatorii de azi nu se compară cu cei de atunci, joacă la categoria muscă. l Mihai Zamfir ne face surpriza foarte plăcută de a ne oferi un nou roman: În așteptare, scos sub egida Editurii Polirom. Impecabil scrisă, lucrarea sa prozastică este o construcție solidă, la care, după propriile mărturisiri, romancierul a lucrat mai bine de un deceniu. Pentru a trezi interesul cititorilor reproducem un scurt pasaj din această carte a unor destine pregnant conturate, prinse într-o istorie zbuciumată (Bucureștiul, România, în comunism): „Bietul nostru cartier vechi, cu case în paragină și cu vile cândva elegante, majoritatea decrepite, poate oricând să cadă sub creionul unui arhitect obedient, gata să facă pe plac cui trebuie și să radă cu o singură linie, dintr-un condei, cele zece străzi dintre Mântuleasa și Sfântul Gheorghe. Depindem de inspirația unui nebun, așa cum mii de străzi din orașele Germaniei au depins de clipa în care un pilot american, cu gândul aiurea, apăsa pe declanșator și lansa covorul de bombe. La noi ar fi suficient un mic covoraș de bombițe și ar dispărea amintirea celui mai frumos cartier din centrul Bucureștilor. Dacă scăpăm și iarna asta, avem noroc: poate o să fie tot o iarnă friguroasă și n-au să deschidă noi șantiere pe zăpadă și ger; atunci căsuța mea o să apuce primăvara viitoare.“