Forme de relief
***
temător este trupul tău salvat
din ghearele tinere ale nopții.
temător ca un șarpe privind
dincolo de pragul casei.
pînă la ziuă cei care-ți calcă pe
urme
îți vor doar scîncetul.
scrii pe sticla ferestrei:
azi carnea trupului meu visează
azi trupul meu a atins maturitatea
unui șarpe de casă.
***
noaptea îți cară prin sînge camioane încărcate cu sare.
tu știi asta și nu regreți. acum
se deschid vămile cerului
iar cei care nu mai au inimă pot
spera.
din camera ta se aud scîncete.
cineva îți umblă cu mîna prin
somn
cineva se apropie prea mult
prea repede.
în miezul dulce al nopții nu
dormi.
îți pui capul pe masă și aștepți
ca întunericul din cameră
să te dezmierde
aștepți ca pereții să tacă.
***
între timp ai atins marginea
rutina cea de toate zilele
gîndurile ghemuite în toate
colțurile casei.
la celălalt capăt al zilei
o lume nouă îți apasă pe oasele
pieptului
ca un tăiș de sabie.
pînă la ziuă
ai nevoie de un singur cuvînt
o singură tăietură.
***
ca o pisică persană îți intră în casă
ziua de mîine
ca un glonte tras acum cîteva
sute de ani
dar niciodată ajuns la țintă.
în preajma analgezicelor
mintea ta pare obosită
dar tu răbdător aștepți
cineva să te strige
cineva să-ți arate
scara care din camera ta urcă la
cer.
ciudățenia zilei de azi
sînt ferestrele bătute în cuie
ceaiul de la ora cinci pe care-l bei
cu tatăl tău în grădina din spatele
casei
printre brusturi și ferigi
o dată la șapte ani.
***
acum cîțiva ani peste sufletul
tatălui tău
au pus pămînt neroditor.
de atunci privești cerul ca pe o
hartă
din care nu lipsesc
masa scaunele tablourile
duminicile în familie
realitatea ca o cămașă de forță
tăcerile minerale.
ascuns printre lucruri
poți auzi țipătul din spatele
pereților
poți auzi limpede cum se surpă
spațiile
dintre cuvinte.
***
tot mai multe zile fără calendar.
alunecoase. fără relief. incomode.
linia vieții din palme pătrunde
adînc
pînă dincolo de oase și nu lasă
urme.
în jurul tău
fețele timpului cresc și descresc
ca o formă pură de artă.
altfel te gîndești la ziua de mîine
la nopțile care nu duc nicăieri.
azi memoria ta nu seamănă cu
nimic.
doar strigătul sec de dincolo
de ușă
te face să întorci cheia
și printr-un ochean de pămînt
îți privești palmele
să vezi linia vieții
încotro duce.
***
și vine acea dimineață de iarnă cu
lumina ei orbitoare
cînd viața îți bate la ușă
și tu nu-i deschizi
nu-i rostești numele.
aștepți ca frica să treacă de oase
de cartilagii
de vasele de sînge.
aștepți să vezi cum din marea ta
dragoste
n-a mai rămas nimic.
***
totdeauna rămîne un semn
undeva .
o gură de aer
pentru o viață trăită la limită
un drum viclean între ceea ce ești
și ziua de mîine.
acum în jurul tău cerul se
destramă
cît să treacă un om.
***
ies ziua pe străzi ca și cum aș vrea
să mă întîlnesc cu cel
ascuns adînc în mintea mea.
port ochelari
și nu răspund la salut de teamă
să nu-l sperii .
el poartă ochelarii pe frunte
și schioapătă puțin
atît cît poate să fie ajuns
din urmă.
cînd ajung în dreptul lui
în semn de salut
o rază de soare îmi străpunge
pieptul
dar el grăbește pasul
ca și cum ar întîrzia undeva.