Poezie de Radu Florescu

 

Forme de relief

***

temător este trupul tău salvat

din ghearele tinere ale nopții.

temător ca un șarpe privind

dincolo de pragul casei.

pînă la ziuă cei care-ți calcă pe

urme

îți vor doar scîncetul.

scrii pe sticla ferestrei:

azi carnea trupului meu visează

azi trupul meu a atins maturitatea

unui șarpe de casă.

***

noaptea îți cară prin sînge camioane încărcate cu sare.

tu știi asta și nu regreți. acum

se deschid vămile cerului

iar cei care nu mai au inimă pot

spera.

din camera ta se aud scîncete.

cineva îți umblă cu mîna prin

somn

cineva se apropie prea mult

prea repede.

în miezul dulce al nopții nu

dormi.

îți pui capul pe masă și aștepți

ca întunericul din cameră

să te dezmierde

aștepți ca pereții să tacă.

***

între timp ai atins marginea

rutina cea de toate zilele

gîndurile ghemuite în toate

colțurile casei.

la celălalt capăt al zilei

o lume nouă îți apasă pe oasele

pieptului

ca un tăiș de sabie.

pînă la ziuă

ai nevoie de un singur cuvînt

o singură tăietură.

***

ca o pisică persană îți intră în casă

ziua de mîine

ca un glonte tras acum cîteva

sute de ani

dar niciodată ajuns la țintă.

în preajma analgezicelor

mintea ta pare obosită

dar tu răbdător aștepți

cineva să te strige

cineva să-ți arate

scara care din camera ta urcă la

cer.

ciudățenia zilei de azi

sînt ferestrele bătute în cuie

ceaiul de la ora cinci pe care-l bei

cu tatăl tău în grădina din spatele

casei

printre brusturi și ferigi

o dată la șapte ani.

***

acum cîțiva ani peste sufletul

tatălui tău

au pus pămînt neroditor.

de atunci privești cerul ca pe o

hartă

din care nu lipsesc

masa scaunele tablourile

duminicile în familie

realitatea ca o cămașă de forță

tăcerile minerale.

ascuns printre lucruri

poți auzi țipătul din spatele

pereților

poți auzi limpede cum se surpă

spațiile

dintre cuvinte.

***

tot mai multe zile fără calendar.

alunecoase. fără relief. incomode.

linia vieții din palme pătrunde

adînc

pînă dincolo de oase și nu lasă

urme.

în jurul tău

fețele timpului cresc și descresc

ca o formă pură de artă.

altfel te gîndești la ziua de mîine

la nopțile care nu duc nicăieri.

azi memoria ta nu seamănă cu

nimic.

doar strigătul sec de dincolo

de ușă

te face să întorci cheia

și printr-un ochean de pămînt

îți privești palmele

să vezi linia vieții

încotro duce.

***

și vine acea dimineață de iarnă cu

lumina ei orbitoare

cînd viața îți bate la ușă

și tu nu-i deschizi

nu-i rostești numele.

aștepți ca frica să treacă de oase

de cartilagii

de vasele de sînge.

aștepți să vezi cum din marea ta

dragoste

n-a mai rămas nimic.

***

totdeauna rămîne un semn

undeva .

o gură de aer

pentru o viață trăită la limită

un drum viclean între ceea ce ești

și ziua de mîine.

acum în jurul tău cerul se

destramă

cît să treacă un om.

***

ies ziua pe străzi ca și cum aș vrea

să mă întîlnesc cu cel

ascuns adînc în mintea mea.

port ochelari

și nu răspund la salut de teamă

să nu-l sperii .

el poartă ochelarii pe frunte

și schioapătă puțin

atît cît poate să fie ajuns

din urmă.

cînd ajung în dreptul lui

în semn de salut

o rază de soare îmi străpunge

pieptul

dar el grăbește pasul

ca și cum ar întîrzia undeva.